Politica e știința structurilor sociale adecvate conviețuirii ființelor neștiutoare.
O ‘societate ideală’ ar fi cimitirul măreției umane.
După orice revoluție, revoluționarul spune că adevarata revoluție va fi cea de mâine. Revoluționarul arată că un mizerabil a trădat revoluția de ieri.
Nicolas Gomez Davila - Scolii la un text implicit
Când unul cerceta ce trebuie învățați copiii, spuse: “Cele ce le vor folosi și când vor ajunge bărbați”
Plutarh - Vorbe de duh ale spartanilor, 67
Quintilian spune că a văzut actori atât de pătrunși de rolurile triste pe care le jucau, încât întorși acasă încă mai plângeau.
Michel de Montaigne — Eseuri III, Despre diversiune
Cred că, dacă ar fi posibil să-i adunăm în fiecare zi pe toți bolnavii și suferinzii în Albert Hall și să punem orchestra să cânte fără întrerupere, expunerea constantă a membrelor bolnave la vibrații ale aerului atât de cerești le-ar readuce până la urmă sănătatea pierdută. Cu siguranță, chiar și o singură expunere la - să zicem - simfonia a cincea a lui Beethoven trebuie să ducă la o restabilire permanentă a ființei în trup și suflet. Nimeni nu poate rămâne neschimbat după ce a trecut prin el o simfonie de Beethoven.
W.N.P. Barbellion - Jurnalul unui om dezamăgit
Suntem atât de egoiști cu toții, încât o suferință sau o greutate - dacă e destul de gravă - ne flatează simțul propriei importanțe. Simțim că, lovindu-ne, calamitatea ne-a ridicat deasupra semenilor noștri. Nu ne place să fim ignorați nici măcar de un accident de tren. Omul suferind e întotdeauna fericit.
W.N.P. Barbellion - Jurnalul unui om dezamăgit
Ce curând se stinge floarea tinereții ce s-a dus!
Bem, iubim femei frumoase, ne-așezăm cununi pe frunte,
Și, deodată, ninge iarna peste tâmplele cărunte !
Illustrum Poetarum Flores - Juvenal, Satira 9
Dacă prea sus e vei duce, vei arde ale cerului case;
Prea jos, pământul; pe calea de mijloc vei merge mai sigur.
Ovidius - Metamorfoze, II
Noi socotim că e bun doar la mijloc ce-i, între extreme.
Martial, Epigrame I
Dar virtutea e departe de excese, la mijloc.
Horatius, Epistola către Quinelius
Illustrum Poetarum Flores
Cuiva să-i faci un bine cât de mic nu mai cerca !
Nici nu crede tu că astăzi mai cunoaște cineva !
Toate-s fără de răsplată și folos nu ai nimică
De faci bine, ți-e silă și mai mult și chiar îți strici.
Am pățit-o eu: acela mă apasă azi mai greu,
Căruia i-am fost prieten și prieten numai eu.
Illustrum Poetarum Flores - Catullus LXXIII
Dar sunt fericiți aceia, care fără să se plângă,
Știu să poarte jugul soartei și durerea să și-o-nfrângă,
Culegând din pilda vieții toată-nvățătura lor.
Illustrum Poetarum Flores - Juvenal, Satira 13
Marea casă și moșia și bănetul și el tot,
Dintr-un corp răpus de boală fierbințelile nu scot
Și nici grijile din suflet. Trebuie și sănătate,
Dacă vrei să-ți folosească cele multe adunate.
Illustrum Poetarum Flores - Horațiu, Epistola către Lollius
Hai, curmă-ți văicăreala:
Nu ești sărac având atât cât ai nevoie să trăiești.
Stomacu-i sănătos și zdravăn plămânul și piciorul? Nici
Tezaurul regesc nu-ți poate spori comoara cu nimic !
Illustrum Poetarum Flores - Horațiu, Epistola către Iccium
Învață legile naturii, e cea mai minunată școală!
Stai și te-ntreabă cine suntem și, dincolo de noi, ce-am fost?
Spre ce destin pornim în lume și care e al vieții rost?
Cu ce pot zeii să te ajute? La ce îți folosesc arginții?
Cum să te porți să fii-ntru totul plăcut puterilor cerești,
Și ce menire, între oameni, ți-a fost lăsată să-mplinești?
Illustrum Poetarum Flores - Persius, Satira 3
Nu amâna plăcerea ce-o știi amăgitoare;
A ta nu-i decât clipa aceasta, trecătoare.
Te-așteaptă griji destule, necazuri, multe-n drum;
Norocu-i nestatornic și zboară ca un fum.
Cu brațele-amândouă păstrează-l lângă tine,
Te părăsește-adesea, oricât de strâns l-ai ține.
Fii înțelept și-ascultă ce-ți spun prietenește:
E prea târzie viața de mâine; azi trăiești!
Illustrum Poetarum Flores - Martial, Epigrame
De ce să taci în legătură cu alții? Fiindcă ar fi destule de vorbit despre demonii tăi. Dar dacă tu ai păreri despre altul sau faci ceva pentru el, fără ca să ți se ceară părerea sau sfatul, procedezi așa fiindcă nu te poți deosebi de sufletul tău. De aceea cazi pradă aroganței acestuia și contribui astfel la prostituarea lui. Sau crezi că ar trebui să împrumuți sufletului tău ori zeilor forța ta omenească, sau că e chiar o operă folositoare și pioasă aceea de a-l face pe altul să-i prețuiască pe zei? Orbitule, asta e aroganță creștină. Zeii n-au nevoie de ajutorul tău, idolatrule ridicol care te crezi tu însuți un zeu și vrei să-i formezi pe oameni, să-i faci mai buni, să-i mustri, să-i educi, să-i creezi. Ești tu însuți perfect? De aceea taci, fă-ți treaba ta și examinează-ți insuficiența zilnică. Tu însuți ai cea mai mare nevoie de propriul tău ajutor, să ai la îndemână o părere și un sfat bun pentru tine, iar nu să alergi ca o târfă pe la alții spre a-i înțelege și ajuta. N-ai nevoie să joci rolul lui Dumnezeu.
C.G. Jung — Cartea roșie
… aici jos sunt armuri vechi, arme ale părinților noștri mâncate de rugină, de care atârnă curele mucegăite din piele, apoi mânere de lănci ciuruite de viermi, vârfuri îndoite de sulițe, săgeți rupte, scuturi putrezite, cranii, schelete de bărbați și de cai, tunuri vechi, catapulte, făclii distruse, arme de asalt sfărâmate, vârfuri de pietre, ghioage de piatră, oase tăioase, dinți ascuțiți, potriviți pentru săgeți — tot ceea ce bătăliile din vremuri străvechi au lăsat să zacă pe câmp.
Găsesc pietre pictate, oase scrijelite cu semne magice, descântece pe zdrențe de piele și plăcuțe de plumb, punguțe murdare, pline cu dinți, păr de om și unghii, bucăți de lemn legate la un loc, bile negre, piei de animale mucede — toate ținând de superstițiile născocite de vremurile întunecate de odinioară.
Găsesc însă și lucruri mai rele : fratricid, lovitură mișelească de moarte — tortură — copii jertfiți — popoare întregi stârpite — incendiu — trădare — război — revoltă.
Găsesc molime, catastrofe naturale, vase scufundate, orașe distruse, îngrozitoare sălbăticie animalică, foamete, lipsă de iubire între oameni … și frică — munți întregi de frică.
Găsesc comorile tuturor culturilor din trecut — superbe imagini de zei, temple vaste, picturi, suluri de papirus, file de pergament cu literele unor limbi moarte, cărți pline de înțelepciune dispărută, cântece și cântări ale unor preoți bătrâni, povești istorisite de-a lungul a mii de generații.
C.G. Jung - Cartea roșie
Suferința e inevitabilă, dacă îți asumi absolut-neînsemnatul din tine, căci tu faci ceea ce e reprobabil și îndrepți ceea ce era distrus. În noi e mult mormânt și hoit, o miasmă de putreziciune.
Căci altminteri cum trebuie să fie scăpat de pervertire absolut-neînsemnatul din tine? Cine să se îngrijească de absolut-neînsemnatul, dacă nu tu? Dar cine o face nu din iubire, ci din trufie, egoism sau aviditate este osândit.
De aceea ne temem de absolut-neînsemnatul din noi, căci el este întotdeauna ceva pe care nu-l avem, care e una cu haosul și care participă la fluxul și refluxul enigmatic al acestuia. Dacă asum absolut-neînsemnatul, tocmai acel soare roșiatic incandescent al adâncului, și cad astfel pradă nebulozității haosului, atunci răsare pentru mine și soarele luminos de sus. De aceea cine năzuiește spre maxima înălțime găsește maxima adâncime.
Absolut-neînsemnatul din tine este izvorul harului. Luăm această boală asupra noastră, neînsemnarea și josnicia, pentru ca zeul să ne tămăduiască și să se ridice radios, curățat de putreziciunea morții și de mâlul lumii demonice. Strălucind și pe de-a-ntregul teafăr, cel închis rușinos se va înălța spre mântuirea lui.
Dacă asum absolut-neînsemnatul din mine, atunci sădesc o sămânță în solul iadului. Sămânța e invizibil de mică, dar din ea crește copacul vieții mele.
C.G. Jung - Cartea roșie
