Într-adevăr, cei mai mulți dintre noi împărtășeau o mentalitate pe care aș putea s-o numesc „sportivă“. Conform ei, loviturile cu adevărat grave ale sorții sunt infirmitățile ireversibile și pierderea celor dragi; restul, mai ales pagubele financiare și pierderea de averi, nu trebuie privit cu prea multă atenție. „Plaie d’argent n’est pas mortelle“, repeta mama, „dintr-o pagubă de bani nu se moare“; câtă vreme ești sănătos și activ, rămâne cu putință să te redresezi cumva. Şi chiar dacă nu, trebuie să-ți păstrezi fruntea sus, să te detașezi, să încerci să iei lucrurile cu umor, cel puțin în fața altora; a te plânge ar însemna să cobori sub un anume nivel de decență obligatoriu. (Timpul ce ni s-a dat, vol.2)
