Sfatul lui Montaigne pentru bărbații însurați

 Vreau deci, în numele ziselor științe, să le dau bărbaților următoarea povață, de vor mai fi unii așa pătimași: anume că și desfătările pe care le află cu soțiile lor sunt vinovate dacă nu țin măsura, și că se poate cădea în nerușinare și dezmăț și cu femeile legiuite, ca și cu cele nelegiuite. Mângâierile fără perdea la care cea dintâi aprindere ne îndeamnă în această hârjoană nu-s doar necuviincioase, ci și dăunătoare pentru ele. Nerușinarea n-au decât s-o învețe de aiurea. Și așa sunt prea focoase pentru nevoile noastre. Eu unul nu m-am folosit decât de o îndrumare simplă și firească. Căsătoria e o legătură sfântă și cucernică. Iată de ce plăcerea în cazul ei trebuie să fie reținută, gravă și însoțită de-o anume severitate, trebuie să fie o desfătare oarecum chibzuită și ținută-n frâu.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXIX

Femeile sunt incapabile (!) de prietenie

 Unde mai pui că, la drept vorbind, înzestrarea obișnuită a femeilor nu-i pe potriva apropierii și împărtășirii care nutrește această sfântă împletire, iar sufletul lor nu apare îndeajuns de statornic încât să îndure strânsoarea unui rod atât de trainic. Firește că, altminteri, dacă s-ar putea stabili o apropiere liberă și nesilită, în care nu doar sufletele să aibă deplină desfătare, ci trupurile să ia și ele parte, și-n care omul să se poată cufunda cu totul, e neîndoielnic că prietenia ar deveni mai împlinită și mai desăvârșită. Dar nici o pildă nu arată că neamul femeiesc ar fi reușit s-ajungă la această prietenie, iar școlile din vechime i-o tăgăduiesc.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXVII

Când ai îndoieli alege soluția cinstită și calea dreaptă

 Iată de ce, când stăm în cumpănă din pricina neputinței de-a găsi și de-a alege ce-i mai nimerit pentru neajunsurile inerente feluritelor întâmplări și împrejurări, cel mai sigur, atunci când altă soluție nu se-arată, este să ne îndreptăm către aceea în care precumpănesc cinstea și dreptatea; și fiindcă nu știm care-i drumul cel mai scurt, să ținem întotdeauna drumul drept. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXIII

A filozofa înseamnă a învăța să murim

 Cum nu știm unde ne așteaptă moartea, s-o așteptăm pretutindeni. A ne gândi la moarte dinainte înseamnă să ne gândim dinainte la libertate. Cine a învățat să moară s-a dezvățat să fie slugă. Nu există nimic rău în viață pentru cine a înțeles temeinic că lipsa vieții nu-i un rău. A ști să murim ne mântuie de orice robie și silnicie. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XIX

Perfection

However, men are not perfect in any aspect of their lives, no matter the amount of time, effort, and energy they put into their search for perfection. The virtue of perfection is that it is always just beyond a man’s reach.  This is good. If perfection were attainable then it would have no value - there would be no reason to pursue it. In this light, always know the strengths and weaknesses of yourself and your enemy. 

Miyamoto Musashi - Book of five rings

Terapia cognitiv comportamentală

 Uneori mintea noastră, în lipsa oricărui semn clar, care să-i vestească vreo nenorocire, își face idei greșite, fie dând unui cuvânt în doi peri un înțeles rău prevestitor, fie exagerând jignirea produsă cuiva și gândindu-se nu cât de mâniat o fi fost omul acela, ci la ce poate ajunge un om mâniat. 

Promite-mi doar atât: de câte ori se vor strânge în jurul tău oameni, ca să te convingă că ești nenorocit, gândește-te nu la ce auzi, ci la ce simți tu, analizează-ți durerea și întreabă-te tu însuți, care te cunoști mai bine decât alții: ‘De ce mă plâng ăștia, de ce se tulbură, de ce se tem parcă se se atingă de mine, ca și cum nenorocirea se ia? Este vorba, într-adevăr, de o nenorocire? Sau întâmplarea asta este mai degrabă o sperietoare decât o nenorocire?’ Întreabă-te singur: ‘Nu cumva mă chinuiesc și mă amărăsc degeaba, nu cumva răul îl inventez eu?’

Ascultă care este metoda. Noi suntem chinuiți sau de suferințe prezente, sau de suferințe viitoare, sau și de unele, și de celelalte. Despre cele prezente judecata e lesne de făcut: vei vedea dacă ești liber, dacă ești sănătos, dacă ai sau nu vreun necaz de pe urma unei năpaste. Ce va fi în viitor, vom vedea; pentru azi însă nici o grijă. ‘Dar mai există și ziua de mâine.’ Mai întâi cată cu atenție dacă există temeiuri neîndoielnice ale unei nenorociri viitoare, căci de cele mai multe ori noi ne batem cu prepusuri închipuite și suntem o jucărie a zvonurilor [...]

Suntem, Luciliu, mai mult înspăimântați decât apăsați de greutăți. Ne chinuim mai mult cu închipuirea decât cu viața adevărată. 

Seneca - Scrisori către Luciliu, XIII

Prietenia din interes

 Cine se gândește la sine și pentru asta leagă o prietenie, rea socoteală își face. O asemenea prietenie sfârșește așa cum a început. Ți-ai făcut un prieten, ca să-ți dea ajutor când vei fi în lanțuri? De-abia vor zăngăni cătușele și te va părăsi. Sunt prietenii temporare, cum le zice lumea. Prietenul ales din interes îți va fi drag, atât cât îți va fi de folos. De aceea, în jurul celor puternici stă o droaie de prieteni, în jurul celor scăpătați e pustiu: puși la încercare, prietenii fug în toate părțile. De aceea atâtea exemple de ticăloșie: de frică, unii își părăsesc, iar alții își trădează prietenii. Este inevitabil ca începutul să semene cu sfârșitul. Cine începe să fie prieten din interes, va înceta să mai fie tot din interes; dacă folosul, și nu prietenia, îl atrage, un alt folos îl va duce împotriva prieteniei. 

Seneca - Scrisori către Luciliu (I,IX)

Persona

[806] We are not satisfied with the life we have in ourselves and our own being. We want to lead an imaginary life in the eyes of others, and so we try to make an impression. We strive constantly to embellish and preserve our imaginary being, and neglect the real one. And if we are calm, or generous, or loyal, we are anxious to have it known so that we can attach these virtues to our other existence; we prefer to detach them from our real self so as to unite them with the other. We would cheerfully be cowards if that would acquire us a reputation for bravery. How clear a sign of the nullity of our own being that we are not satisfied with one without the other and often exchange one for the other! For anyone who would not die to save his honour would be infamous.

Blaise Pascal - Pensées 

[ Jung approves 😀 ]

Impermanence of self

[802] Time heals pain and quarrels because we change. We are no longer the same persons; neither the offender nor the offended are themselves any more. It is as if one angered a nation and came back to see them after two generations. They are still Frenchmen, but not the same ones.

Blaise Pascal - Pensées 

There is no self

 [688] What is the self?

A man goes to the window to see the people passing by; if I pass by, can I say he went there to see me? No, for he is not thinking of me in particular. But what about a person who loves someone for the sake of her beauty; does he love her? No, for smallpox, which will destroy beauty without destroying the person, will put an end to his love for her.

And if someone loves me for my judgement or my memory, do they love me? me, myself? No, for I could lose these qualities without losing my self. Where then is this self, if it is neither in the body nor the soul? And how can one love the body or the soul except for the sake of such qualities, which are not what makes up the self, since they are perishable? Would we love the substance of a person’s soul, in the abstract, whatever qualities might be in it? That is not possible, and it would be wrong. Therefore we never love anyone, but only qualities.

Let us then stop scoffing at those who win honour through their appointments and offices, for we never love anyone except for borrowed qualities.

Pascal - Pensées 

[ Buddha approves 😀]