Alcoolul nu este viciu ci o stare spirituală pentru săraci și needucați

 În privința detaliilor, mi-a plăcut un pasaj despre alcool. Se arată aici, cu citate mai lungi și din păcate fără trimiteri la surse, că forța de atracție adesea irezistibilă a alcoolului se bazează nu pe plăcerea fizică pe care o provoacă, ci pe forța lui mistică. Nefericitul care caută refugiu în el o face nu din viciu, cu din foamea de forță spirituală. Băutura îi oferă celui sărac, necultivat, ceea ce altora le oferă muzica, biblioteca: îi dăruiește o realitate mai înaltă. Îl conduce de la marginile realității către interiorul atelierului ei. Pentru mulți, zona îngustă în care ei se împărtășesc de o gură de aer din nemărginire este situată la limita beției. 

Ernst Junger - Jurnale pariziene

Boala ca poartă spre spiritual

 Fantomele sunt, cum să spun, fragmente și resturi din alte lumi, ecoul lor. Se înțelege, un om sănătos nu are de ce să le vadă, pentru că un om sănătos este ceva mai material, mai terestru decât alții și, prin urmare, trebuie să trăiască numai prin viața lui pământească de aici, pentru a fi împlinit, pentru a se păstra ordinea lumii. Ei, dar cum s-a îmbolnăvit puțin, cum s-a tulburat puțin ordinea pământească normală a organismului, imediat începe să se manifeste posibilitatea celei de-a doua lumi și, cu cât e mai bolnav, cu atât are parte de mai multe contacte cu cealaltă lume, așa că, atunci când omul moare de tot, chiar se duce cu totul în lumea cealaltă. 

F.M. Dostoievski - Crimă și pedeapsă

Omul este o punte între natură și spirit

Dar omul nu este o structură împietrită și durabilă, ci mai degrabă o încercare și o trecere, nu este nimic altceva decât o punte îngustă, periculoasă, întinsă între natură și spirit. Chemarea lui cea mai profundă îl împinge înspre spirit, spre Dumnezeu - dorul lui cel mai fierbinte îl trage îndărăt spre natură, spre mumă: viața lui pendulează, înfricoșată și tremurândă, între aceste două forțe. Ceea ce se înțelege prin noțiunea de "om" este întotdeauna doar o efemera convenție burgheză.

Hermann Hesse - Lupul de stepă

Losing hope is the path to personal destruction

The prisoner who had lost faith in the future - his future - was doomed. With his loss of belief in the future, he also lost his spiritual hold; he let himself decline and became subject to mental and physical decay. Usually this happened quite suddenly, in the form of a crisis, the symptoms of which were familiar to the experienced camp inmate.

Viktor E. Frankl - Man's search for Meaning