Singuri cu noi înșine

 Trebuie să ne păstrăm o odaie dosnică [arriereboutique], numai a noastră, fără nici o altă menire, în care ne putem afla adevărata libertate, precum și întâiul adăpost al singurătății noastre. Aici trebuie să purtăm zilnic dialogul cu noi înșine, un dialog atât de intim, încât nici o întâlnire și nici o legătură cu lucruri străine să nu-și afle locul: să stăm de vorbă și să râdem ca și cum n-am avea nevastă, copii sau bunuri, alaiuri sau slujitori, în așa fel încât, atunci când va veni clipa să le pierdem, lipsa lor să nu ni se pară ceva nou. Sufletul nostru se poate izvorî în sine, își poate ține tovărășie, are cu ce să se îndemne și să țină piept, ce să primească și ce să dea: să nu ne temem că-n singurătatea asta vom lâncezi în trândăvie și plictis.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXXVIII

Două feluri de frumusețe

- Ia seama, Sancho, sunt două feluri de frumusețe: una a sufletului și alta a trupului; cea a sufletului tronează și se manifestă în minte, în virtute, în buna-cuviință, în mărinimie și în buna-creștere, iar toate aceste calități sunt posibile și se pot afla și într-un om urât; și când pui ochii pe o asemenea frumusețe, iar nu pe cea a trupului, iubirea obișnuiește să ia naștere cu vigoare și foloase.

Miguel de Cervantes - Don Quijote de la Mancha

Teoria cunoașterii

Pentru a ști mai mult, trebuie să simți mai mai puțin, și reciproc, e un principiu nesăbuit, un delir al inimii. Ce vrei să spui prin a ști? Să cunoști natura, sufletul, pe Dumnezeu, dragostea... Lucrurile acestea se pătrund cu inima, nu cu mintea. Dacă am fi fost spirite, am fi trăit, am fi plutit prin sfera acelei idei asupra căreia ni se îndreaptă sufletul când dorește s-o pătrundă. Or, noi suntem țărână, oamenii trebuie să ghicească, dar nu pot să cuprindă pe dată ideea. Călăuza ideii prin învelișul efemer din alcătuirea sufletului e mintea. Mintea este o capacitate materială... pe când sufletul ori spiritul trăiesc prin ideea pe care le-o insuflă inima... Ideea se înfiripă în suflet. Mintea este arma, mașina care funcționează cu foc sufletesc... Totodată, atrasă de sfera cunoașterii, mintea umană acționează independent de sentiment, prin urmare de inimă. Dacă scopul cunoașterii va fi natura și dragostea, atunci se deschide câmp larg inimii...

F.M. Dostoievski - Scrisori I, 1838

Frumusețea trece, noblețea sufletului rămâne

N-ai să păstrezi o iubită și nu te mira de te lasă,
Dacă la chipul frumos n-ai și un suflet ales.
Căci frumusețea se duce, cu cât se adaugă anii;
Se micșorează mereu, prinsă în strâmt-ui soroc.
Peri argintii s-or ivi și la tine, frumosule tânăr,
Încrețituri ți-or brăzda fața uscată de ani!
Să-ți făurești, dar, din vreme, un suflet cu-alese-obiceie
Însoțitor credincios cât viețuiești pe pământ.
Nu obosi până nu te-ai deprins cu-ale artelor taine
Și până nu ai ajuns bine a grăi-n două limbi.

Nu pune nici un temei pe-al ochilor farmec vremelnic, 

Oricine-ai fi, să te-nalți prin însușiri mai de preț. 

Cu bunătate vorbește, să-ncânți prin cuvinte plăcute:

Dacă prea aspru te porți, ură doar ai să culegi. 

Ovidiu - Arta amorului, II

Nemuritorul

Cât privește cuvântul "nemuritor", nimic nu ne dă sprijin să-l înțelegem cu ajutorul minții; fără să o vedem și fără să o pătrundem îndeajuns prin forța cugetului nostru, noi nu facem decât să ne închipuim divinitatea: o viețuitoare fără de moarte, având și trup, și suflet, dar unite în eternitate.

Platon - Phaidros sau Despre frumos

Frumusețea sufletului

- Ține-n seamă, Sancho, răspunse don Quijote, că se află două soiuri de frumusețe, una a sufletului, iar cealaltă a trupului. Aceea a sufletului sălășluiește și se arată în bunurile minții, în cinste, într-o purtare cuviincioasă, în mărinimie și în bună-creștere, și toate lucrurile astea pot să încapă și să-și găsească lăcaș și în sufletul unui om urât; și dacă-ți îndrepți gândul către această frumusețe, și nu către cea trupească, atunci și dragostea răsare, mai năvalnică și mai puternică. Eu, dragă Sancho, am ochi să văd că nu sunt frumos, dar tot atât de bine îmi dau seama că nici prea pocit nu sunt, și un bărbat, având darurile sufletești de care ți-am pomenit, e destul să fie ceva mai frumos decât dracu spre a fi îndrăgit.

Miguel de Cervantes - Don Quijote de la Mancha

A fi nesincer cu tine însuți conduce la boală

Aceasta e boala cea mai nouă a contemporaneității. Cred că e de natură morală. Celor mai mulți dintre noi ni se pretinde o duplicitate permanentă, transformată în sistem. Este imposibil ca, fără urmări pentru sănătate, să te manifești zi de zi cu totul altfel decât simți, să te umilești față de ceea ce îți repugnă, să te bucuri de ceea ce te face nefericit. Sistemul nostru nervos nu-i o vorbă goală, nu-i o ficțiune. El este corpul fizic alcătuit din țesuturi fibroase. Sufletul nostru ocupă un loc în spațiu și este amplasat în noi, precum dinții din gură. Nu poate fi siluit la nesfârșit fără urmări grave.

Boris Pasternak - Doctor Jivago

Transmigrația sufletului

Viața noastră e aidoma visului unei nopți în care uităm tot ce-a fost înaintea visului. (8 august 1909)

Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani

Krișna despre nemurire prin transmigrația sufletelor

12. N-a fost nici o vreme când eu să nu fi existat sau tu, sau părinții aceștia; la fel, noi nu vom înceta să existăm vreodată cu toții în viitor.

13. Precum cel întrupat în acest trup trece prin copilărie, tinerețe și bătrânețe, tot așa trece după moarte și în alt trup. Cel tare nu este tulburat de aceasta.

14. Contactele simțurilor cu materia, o fiu a lui Kunti, sunt reci sau calde, plăcute sau dureroase, vin și se duc, sunt trecătoare; îndură-le, o Bharata.

15. Omul, pe care acestea nu-l clătină, o tu cel puternic ca un taur printre oameni, care este același la suferință și bucurie, numai acela poate căpăta nemurirea.

Bhagavad Gita (II, 12-15)

Cultura sufocă trăirea pură

Omul prea citit, care a văzut prea multe - cu alte cuvinte, omul de cultură - nu mai poate avea o senzaţie pură, nu mai poate percepe provocările din afară, vederile ce-i apar, cu un suflet virgin. Senzaţia momentului nu se mai imprimă pe o ceară albă.

Neagu Djuvara - Amintiri din pribegie

Caracterul iluzoriu al lumii

Durata vieții omenești e un punct, substanța sa - un flux, senzația - obscură, întreaga alcătuire a trupului - sortită unei rapide putrefacții, sufletul - un vârtej, soarta - greu de ghicit, faima - nesigură.

Marcus Aurelius - Gânduri către sine însuși (II, 17)