Se afișează postările cu eticheta Trilogia transilvană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Trilogia transilvană. Afișați toate postările

Dialectica transilvană

TEZA:

Înșiră toate argumentele teoriei continuității dacice, amintindu-i pe Șincai, Hașdeu, Anonymus și Xenopol, de-a valma, în fraze lungi, alambicate, aducând toate argumentele despre care citise sau doar auzise în sprijinul teoriei potrivit căreia cultura latină subzistase în Ardeal până la venirea ungurilor.

ANTITEZA:

Ar fi vrut să-i amintească despre nenumăratele triburi care trecuseră prin Dacia înainte de venirea ungurilor - goții, vandalii, gepizii, avarii și bulgarii. Iar de la retragerea armatelor romane din timpul împăratului Aurelian până la venirea ungurilor au trecut nu mai puțin de șase sute de ani. În timpul celor șase secole, istoria acestor pământuri a fost scrisă de puhoaiele popoarelor migratoare care le-au străbătut neîncetat. Nu există nici un document, nici un vestigiu care să ateste cultura locală din acest colț de lume.

SINTEZA:

- Eu cred că se poate, chiar că reconcilierea e o necesitate istorică, și că aceste două neamuri, fără înrudiri slave sau germane în acest colț al Europei, dacă nu vor să fie cotropite de cele două imperii care le străjuiesc de o parte și de alta, trebuie să fie unite. Este singura noastră șansă de supraviețuire!

Miklos Banffy - Trilogia transilvană III, Răzlețiți

Cum te înrolezi în Legiunea Străină

Candidatul nu trebuie decât să se prezinte. Nu are nevoie de nici un act, de nici un document, de nimic, ca la Ordinul Cartusian. Poate să pună orice nume, nimeni nu se sinchisește de asta, oricum majoritatea celor de acolo au nume fictive. I se face un control medical și, dacă e apt, semnează pentru cinci ani. Dacă se poartă bine, e avansat repede subofițer și poate ajunge chiar ofițer plin. După cinci ani poate semna un nou contract sau e liber să plece.
- Am cunoscut o mulțime de legionari care, după un stagiu, au putut să-și cumpere o mică fermă și de atunci trăiesc liniștiți. Ce-i drept, la ei e o disciplină de fier, fiindcă nu sunt niște domnișoare de pension, sunt niște bărbați aprigi, hotărâți, buni luptători și uniți. Clima e sănătoasă (*Alger), chiar dacă vara e foarte cald.

Miklos Banffy - Trilogia transilvană III, Răzlețiți

Politica externă

... orice alianță rămâne valabilă atâta timp cât ea este în interesul ambelor părți și că prieteni nu au decât cei puternici.

Miklos Banffy - Trilogia transilvană III, Răzlețiți

Echilibrul fericirii și al tristeții


Începu să le spună, cu o abundență mai mare de cuvinte, că oricât de fericit ar fi cineva, există mereu câte ceva spre care tânjește. Ce încă nu a obținut. Ceva ce-i lipsește ca să poată fi cu adevărat fericit. Nu există om care să spună că nu mai are nici o dorință. De îndată ce a primit un cadou din partea sorții, se gândește la alt cadou pe care ar vrea să-l primească. Și nu se pune problema ca cel nou să fie mai prețios, mai consistent decât primul - nici pomeneală! E vorba doar despre ceva ce încă nu are și dorește cu tot dinadinsul să obțină. Iar asta îi asigură echilibrul fericirii - simte că nu va fi fericit până ce nu-și va primi cadoul dorit. Ca apoi să râvnească din nou la altceva.

La fel e și cu tristețea. Oricât de mare ar fi durerea mereu există câte ceva care te consolează, te ferește de disperare. Orice ar fi și oricum i-am zice: obligație, datorie, ceva ce, în ciuda tristeții, trebuie dus la bun sfârșit. În caz de deces, este grija față de cei rămași în viață, pe care cel dispărut i-a îndrăgit. În orice tragedie tot mai există câte ceva care-ți aduce un strop de alintare și nu poate fi neglijat: o muncă deja începută, grija față de cineva sau ceva ce a rămas pe umerii noștri, fie că e vorba de o rudă, un servitor sau un animal - e totuna. Cineva pentru care ești nevoit să rămâi în viață, să lucrezi, cineva care are nevoie de tine. Dar se poate ca până și grandoarea doliului să constituie o consolare.

Miklos Banffy - Trilogia transilvană II, Cumpăniți



EDC de gentleman

Își umplu buzunarele cu tot calabalâcul nelipsit oricărui bărbat: ceasul, cheile, tabachera, bricheta și ceva mărunțiș. Apoi mai luă și patru batiste pe care le stropi cu ‘Eau de Cologne’, după cum îl învățase una din amantele lui din străinătate: ‘Un bărbat nu are voie să folosească parfum, doar apă de colonie! Pentru că toate celelelalte sunt arome femeiești!’

Miklos Banffy - Trilogia transilvană I, Numărați



Frumusețea - teoria


Îi explică femeii într-o manieră coerentă ceea ce până atunci nu-și mai formulase niciodată în minte. Vorbea despre eșecul sistemelor de gândire și al filosofiilor de până atunci. Despre inepția dogmelor rigide, spulberate de cercetările tot mai profunde din domeniul științelor naturii. Așa că noțiunile de bine și de rău nu mai există. Ele au devenit lipsite de sens datorită descoperirilor biologice, ca urmare a cercetărilor celulare, a determinismului ereditar. Totuși, trebuie să existe ceva care să definească și să califice acțiunile oamenilor. Iar acea noțiune izbăvitoare este Frumosul. Frumusețea faptei. Dar nu cea survenită dintr-o judecată utilă, despre bine și rău, ci frumusețea izvorâtă dintr-o sursă mult mai profundă - din splendoarea, sinceritatea și autenticitatea instinctului. Într-adevăr: ceea ce caută peste tot chiar și natura nu este altceva decât frumusețea - de la infinitatea de forme a protozoarelor, a lumii animale, de la oamenii primitivi și de la armonia sufletească, până la frumusețea divină. Totul este o luptă. Desigur. O confruntare. Dar una sinceră, nu generată de constrângeri mincinoase, nu din amuzament, ci una pentru frumusețe. 

Miklos Banffy - Trilogia transilvană I, Numărați


Frumusețea va salva lumea

- Nu, eu nu cred câtuși de puțin că frumusețea ar fi o minciună în viață. Dimpotrivă, sunt convins că ea este singura valoare perenă, chiar eternă de pe lume. Frumusețea intențiilor, a faptelor. E calea pe care putem și trebuie să o urmăm. Toate celelalte postulate etice sunt greu de susținut, acesta fiind singurul care face față oricăror argumente, tocmai pentru că nu poate fi împresurat cu tot felul de obiecțiuni sterile și nu poate fi strivit între dogme.

Miklos Banffy - Trilogia transilvană I, Numărați