Moartea la Veneţia: povestiri, 1893–1912 by Thomas Mann
My rating: 5 of 5 stars




Din cele 25 de povestiri, cu note între 6 și 8 - Moartea la Veneția are 10++

E o bijuterie literară.

Țin minte că a trebuit studiată în anul întâi pentru nu știu ce curs. Atunci am citit-o ca pe o temă acasă în care trebuia dezbătută dihotomia spirit-viață, iubirea platonică, homoeroticismul, condiția artistului, relația dintre Vest (disciplină, rigiditate, Apollo) și Est (haos, pasiune, Dyonisos - zeul străin) ; dacă întâmplarea a avut loc sau e doar o fantezie a personajului declanșată la vederea călătorului (Hermes) în cimitir. Și multe altele - e o nuvelă care permite dezbateri interesante.

Acum am aflat că Tadzio e modelat după un baiat de 11 ani pe nume Wladislaw Moes

Se pot afla mai multe despre el și aici

Mann l-a întâlnit într-o călătorie la Veneția în 1911.

Aștept cu nerăbdare și volumul 2.

View all my reviews

Imaginea de sine și respectul

 Fapt este că fiecare om este cu mult prea preocupat cu propriile sale treburi, ca să-și mai poată face în mod serios o părere despre altul; din trândăvie, lumea este dispusă să accepte acel grad de respect pe care ai fermitatea să arăți că ți-l porți ție însuți. Fii cum vrei, trăiește cum vrei, dar arată-te plin de curaj și încredere, cu conștiința curată, și nimeni nu va avea atâta îndreptățire morală încât să te disprețuiască. Dacă, dimpotrivă, intri în dezacord cu tine însuți, dacă ești nemulțumit de tine și arăți că te disprețuiești, ți se va da orbește dreptate. 

Thomas Mann - Paiața 

Există o singură nefericire

Există o singură nefericire: să pierzi mulțumirea de sine. A nu mai fi mulțumit de tine însuți, aceasta e nefericirea - ah, eu am simțit întotdeauna foarte clar acest lucru! Tot restul nu e decât joc și îmbogățire a vieții, în orice altă suferință poți fi extraordinar de satisfăcut de tine însuți, te poți prezenta excelent. Abia discordia cu tine însuți, conștiința necurată în suferință, luptele vanității sunt cele ce fac din tine o priveliște jalnică și dezgustătoare. 

Thomas Mann - Paiața  

Pasiunea este divină

 Căci pasiunea, tinere, este divină. Omul este divin în măsura în care simte. El este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca să simtă prin el. Omul nu este nimic altceva decât organul prin care Dumnezeu sărbătorește nunta cu viața trezită și îmbătată. Dacă omul păcătuiește față de pasiune, păcătuiește față de Dumnezeu, ceea ce înseamnă distrugerea forței virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofă cosmică, o teroare de neînchipuit…

Thomas Mann - Muntele Vrăjit

Nașterea și moartea nu sunt experiențe subiective

Dar despre moarte nimeni care s-ar întoarce din ea n-ar fi în stare să ne povestească în adevăr ceva, cât de puțin, deoarece n-a trăit-o și n-a văzut-o. Ieșim din beznă și ne întoarcem din beznă, iar între aceste două clipe există întâmplări trăite, însă, de fapt, noi nu trăim nici începutul și nici sfârșitul, nici nașterea și nici moartea , căci nici una n-are un caracter subiectiv, iar ca fenomene în sine aparțin numai vastului domeniu al lumii obiective, iată cum stau lucrurile în această privință.

Thomas Mann - Muntele Vrăjit

Moartea e nimic pentru noi

 

În adevăr, moartea noastră este mai mult treaba celor care supraviețuiesc decât a noastră înșine, și indiferent dacă ne amintim sau nu, pentru moment, această vorbă a unui înțelept ironic, ea rămâne valabilă în orice caz pentru suflet: atâta timp cât suntem noi, nu este moartea, iar când este moartea, nu mai suntem noi; prin urmare, între moarte și noi nu dăinuiește nici un raport real, ea este un lucru care nu ne privește deloc pe noi, ci cel mult lumea și natura - și din cauza aceasta toate făpturile o privesc cu o mare liniște, cu indiferență, lipsă de răspundere și nevinovăție egoistă.

Thomas Mann - Muntele vrăjit

Iubirea este mai tare decât moartea

 Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui și, prin urmare, el este mai nobil decât ele. Mai nobil decât moartea, prea nobil pentru ea - și asta constituie libertatea minții lui. Mai nobil decât viața, prea nobil pentru ea - asta este evlavia din inima lui. 

Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morții nici o putere asupra gândurilor mele! Căci în asta constau bunătatea și mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forță. Când te apropii de ea, te descoperi și mergi cu pas cadențat, în vârful picioarelor. În cinstea ei te îmbraci sobru și numai în negru, căci ea poartă colereta de ceremonie a trecutului. Rațiunea este nătângă în fața morții, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei și voluptate, iar nu iubire... Moartea și iubirea - aceasta-i o rimă impropie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea.  Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune. 

În inimă vreau să-i păstrez morții întreaga mea credință, însă vreau să-mi aduc limpede aminte că orice credință dăruită morții și trecutului nu este decât viciu, voluptate întunecată și antiumană atunci când poruncește gândului și conduitei noastre. Omul nu trebuie să îngăduie morții să domnească asupra gândurilor lui în numele bunătății și iubirii. 

Thomas Mann - Muntele Vrăjit

Boala și Geniul

N-aveam eu dreptul să spun că la artist stările depresive și cele elevate, fecund-creatoare, boala și sănătatea nu sunt câtuși de puțin riguros distincte? Că, mai curând, în timp de boală și, cum s-ar spune, la adăpostul ei, elementele de sănătate acționează, mai mult chiar, sănătatea preia unele elemente morbide și le transformă în ferment de geniu? Așa stau lucrurile, și numai unei prietenii care mi-a adus multe griji și spaime, dar mi-a și umplut inima de mândrie, datorez faptul de a fi înțeles că geniul este o formă de forță vitală profund înrădăcinată și încercată în boală, din boală creând și prin ea devenind creatoare.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Tolerarea intoleranței

Dar omul cu o sensibilitate mai delicată se sfiește să tulbure; îi repugnă să năruie cu contraargumente o succesiune de idei preelaborată, și menajează spiritul chiar în antispirit. Astăzi se vede prea bine că asta a fost slăbiciunea civilizației noastre, menajarea și respectarea cu prea multă mărinimie a altora - când la partea adversă nu întâlneai decât obrăznicie curată și cea mai crâncenă intoleranță.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Populismul remediat prin umanism

Pentru cel care îndrăgește lumina, cuvântul și noțiunea ‘popor’ păstrează întotdeauna un element de aprehensiune anacronică, și el știe că atunci când vrei să împingi mulțimea la manifestări reacționare, scelerate, e de ajuns să i te adresezi spunându-i ‘popor’. Câte nu s-au petrecut sub ochii noștri - sau poate nu chiar sub ochii noștri - în numele ‘poporului’, care nu s-ar fi putut cu nici un preț petrece în numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al dreptății! [...]
Vorbesc de popor dar stratul acela popular anacronic există în noi toți: consider că nu religia este mijlocul cel mai nimerit să-l țină în frâu, sub lacăt sigur. La asta ar prinde bine, după părerea mea, numai literatura, știința umanistă, idealul omului liber și frumos.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Cultura

... în fond, cultura nu este decât integrarea prin pietate și ordine, aș spune mai adecvat prin îmblânzire a monstruosului nocturn în cultul zeilor.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Doctor Faustus - Thomas Mann