Cea care-ntâi încearcă să se scape de fătul ei fraged
În a'ei crunte porniri, bine-ar fi fost de pierea!
Cum, ca să n-ai așadar câteva-ncrețituri pe-al tău pântec,
Vei răvăși tristul câmp al bătăliei ce-ai dat?
Dacă-n bătrânele vremi aveau mamele aceste năravuri,
Ar fi pierit de pe glob neamul întreg omenesc.
Ovidiu - Amoruri II, 24
Totuși așa e mai bine decât fără dragoste-n viață.
S-aibă dușmanii un somn în culcuș singuratic și rece
Și cât e patul de larg să se întindă pe el!
Crudul Amor să mă smulgă din somnul cel leneș pe mine,
Sarcină patului meu nu vreau eu singur să fiu!
Ovidiu - Amoruri II
Ce-i oare somnul, nebune, decât o icoană a morții?
Vreme destulă ți-or da sorții întruna să dormi!
Ovidiu - Amoruri II
Să mă citească fecioara de mirele-i îndrăgostită
Și băiețandrul ce-ntâi simte-ai iubirii fiori;
Și-oricare tânăr rănit de-aceleași săgeți ca și mine
Să-și recunoască-n poem focul ce arde-al său piept.
Ovidiu - Amoruri II
Pe nesimțite se scurge, și-n fugă, șăgalnica vreme,
Cum își revarsă un râu apele strânse din ploi.
Bronzul străluce frecat, iar o haină frumoasă se poartă,
Se năruiește de lași părăginit un palat.
Și frumusețea se trece de n-o înconjoară iubirea;
Nu folosești dacă ai unul sau chiar doi iubiți.
Ovidiu - Amoruri I, 8
Dragostea, vinul și noaptea nimic înțelept nu te-nvață:
Noaptea nu-i nimeni sfios, îndrăgostitu-i viteaz.
Ovidiu - Amoruri I, 6