Creștinismul și sinuciderea

Pe vremea nașterii sale, creștinismul a făcut din dorința nestăvilită de sinucidere o pârghie a forței sale; el nu a păstrat decât două forme de sinucidere, le-a îmbrăcat cu cele mai înalte demnități și cele mai adânci speranțe, interzicându-le pe toate celelalte cu amenințări cumplite. Dar martirajul și distrugerea lentă a asceților erau permise.

Friedrich Nietzsche - Știința voioasă (131)

Teoria sinuciderii à la Cioran

Credeam că omul se poate considera om când, în orice clipă, simte cu tot trupul că este pregătit să-și pună capăt zilelor, să intervină el însuși în propria-i existență. Că tocmai conștiința acestui fapt îi conferă voința de a trăi.

Mă testasem de nenumărate ori și, simțind că am forța necesară să mor, alegeam să trăiesc.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma II (Viața inginerului Kipreev)

Instinctul de conservare

Omul trăiește nu pentru că speră sau crede în ceva. Îl protejează instinctul de conservare, ca pe orice animal. Orice copac și orice piatră ar putea repeta același lucru. Să fii precaut când lupta pentru viață se dă în tine însuți, când nervii sunt întinși, gata să explodeze, să te ferești să-ți dezvălui inima sau mintea în situații neașteptate. Când îți aduni ultimele puteri împotriva vreunui pericol, ferește-te de lovitura pe la spate. S-ar putea ca puterile să nu-ți mai ajungă pentru o luptă venită pe neașteptate. Orice sinucidere este consecința obligatorie a două forțe conjugate, a cel puțin două cauze.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Serafim)