Arhetipuri 3

Și acum să trecem la numerele magice care le plac atât de mult autorilor tăi. Unu ești tu care nu ești doi, unul e ce ai tu acolo mic și drăgălaș, una e ce am eu acolo mică și drăgălașă, și câte una sunt nasul și inima, deci vezi câte lucruri importante sunt unice. Și doi sunt ochii, urechile, nările, sânii mei și ouțele tale, picioarele, brațele și fesele. Trei e mai magic decât toate pentru că trupul nostru nu-l cunoaște, nu avem nimic care să fie trei lucruri, și-ar trebui să fie un număr foarte misterios pe care-l atribuim lui Dumnezeu, în orice loc am trăi. Dar dacă te gândești, eu am un singur lucrușor și tu ai un singur lucrușor - stai cuminte și nu face glume proaste  - iar dacă punem aceste două lucrușoare la un loc, iese un lucrușor nou și devenim trei. Așa-i că ne trebuie un profesor universitar ca să descopere că toate popoarele au structuri ternare, trinități și lucruri de felul ăsta? Păi religiile doar nu le făceau la calculator, erau toți oameni unul și unul, care făceau treaba aia cum se cade, iar toate structurile ternare nu sunt un mister, sunt povestea a ceea ce faci tu, a ceea ce făceau ei. Dar două brațe și cu două picioare fac patru, și iată că patru e tot așa, un număr frumos, mai ales dacă te gândești că animalele au patru labe și tot în patru labe merg și copiii mici, cum știa și Sfinxul. Cinci - să nu mai vorbim, sunt degetele de la mână, iar cu două mâini ai numărul acela sacru, și anume zece, și se înțelege că până și poruncile sunt zece, altfel, dacă ar fi douăsprezece, când preotul ajunge la ultimele două trebuie să împrumute și mână paracliserului. Acum ia trupul și socotește toate cele care ies din trunchi, brațe, picioare, cap și penis sunt șase, dar pentru femeie sunt șapte, de-aia mi se pare că printre autorii tăi șasele n-a fost deloc luat în serios decât ca dublu al lui trei, pentru că merge numai pentru bărbați, care nu au nici un șapte, iar întrucât comandă ei, preferă să-l vadă ca număr sacru, uitând că și țâțele mele ies înafară, însă răbdare. Opt, Doamne, nu avem nici un opt... ba nu, așteaptă, dacă brațele și picioarele nu le socotim câte unul, ci două câte două, datorită coatelor și genunchilor, avem opt oase cât se poate de lungi care se bălăbănesc în afară, și ia-le pe astea două plus trunchiul și ai nouă, care,  dacă mai pui și capul, fac zece. Și tot așa, dacă te învârți în jurul trupului, scoți din el toate numerele pe care le vrei, gândește-te numai la găuri.

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault

Arhetipuri 2

Soarele e bun pentru că-i face bine corpului și pentru că are bunul-simț să reapară în fiecare zi, deci e bun tot ceea ce se reîntoarce, nu ceea ce trece și se duce și cine apucă, bine, cine nu, nu. Modul cel mai plăcut de a te întoarce acolo pe îl unde ai trecut, fără să faci de două ori același drum, este să mergi în cerc. Și cum singurul dobitoc care se încolăcește în formă de cerc este șarpele, iată explicația atâtor culte și mituri ale șarpelui, fiindcă e foarte dificil să reprezinți întoarcerea soarelui încovrigând un hipopotam. Dincolo de asta, dacă trebuie să faci o ceremonie pentru invocarea soarelui, îți convine să te miști totdeauna în cerc, în linie dreaptă te depărtezi de casă, și ceremonia trebuie să fie foarte scurtă, și, pe de altă parte, cercul e structura cea mai comodă pentru un ritual; acest lucru îl știu și cei care înghit flăcări în piețe, pentru că în cerc toți îl văd la fel de bine pe cel care stă în centru, pe când dacă un trib întreg s-ar așeza în linie dreaptă ca un escadron de soldați, cei aflați mai departe n-ar vedea, și iată de ce cercul, mișcarea de rotație și întoarcerea ciclică sunt fundamentale în orice cult și în orice ritual.

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault

Arhetipuri 1

Pim, nu există arhetipuri, există trupul. Înăuntru, în burtă, e bine, pentru că acolo crește copilul, acolo intră cocoșelul tău foarte bucuros și acolo coboară mâncarea bună și gustoasă, și de aceea sunt frumoase și importante peștera, ungherul ascuns, fișa subteranul, până și labirintul, care-i făcut după chipul bunelor și sfintelor noastre măruntaie, iar când cineva vrea să inventeze ceva important, îl face să vină de-acolo, pentru că de-acolo ai venit și tu în ziua în care te-ai născut, iar fertilitatea e întotdeauna într-o groapă, în care ceva mai întâi putrezește și apoi, iacătă, un chinez mititel, un curmal, un baobab. Dar sus e mai bine decât jos, pentru că dacă stai cu capul în jos îți vine sângele în cap, pentru că picioarele put, iar părul mai puțin, pentru că-i mai bine să te urci într-un pom și să culegi fructe decât să ajungi sub pământ și să îngrași viermii, pentru că rar te doare când te atingi de sus (numai când ești în pod), iar de obicei te doare când cazi jos, și iată de ce susul e angelic, iar josul e diabolic. Dar așa cum e adevărat ce-am spus mai înainte despre burtica mea, adevărate sunt amândouă lucrurile, e bun josul și înlăuntrul, într-un sens, iar în altul e bun susul și ce-i afară, și n-are nici o legătură cu spiritul lui Mercur și cu contradicția universală. Focul ține de cald și frigul îti dă bronhopneumonie, mai ales dacă ești un învățat de acum patru mii de ani, deci focul are virtuți misterioase, asta și pentru că-ți face puiul fript. Dar frigul conservă același pui, iar focul, dacă-l atingi, îți face o bășică uite-atât de mare, așa că dacă te gândești la un lucru care se păstrează de milenii, cum e înțelepciunea, trebuie s-o gândești pe un munte, sus (și am văzut că e bine), dar într-o pesteră (ceea ce, la fel, e bine) și la frigul etern al zăpezilor tibetane (ceea ce e foarte bine). Iar pe urmă, dacă vrei să știi de ce înțelepciunea vine din Orient și nu din Alpii elvețieni, este pentru că trupul strămoșilor tăi, dimineața, când se deștepta și era încă întuneric, privea către est, sperând să răsară soarele și să nu plouă, fir-ar el al naibii de guvern.

Ideologia curentă

A fost elaborată ideea că noul subiect  revoluționar nu este proletarul, ci deviantul.
"În loc să-i faci pe proletari să devieze, mai bine-i proletarizezi pe cei ce deviază, și e mai ușor [...]"

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault

Nașterea creștinismului - varianta conspiraționistă

Să vedem, Matei, Luca, Marcu și Ioan sunt o gașcă de cheflii care se adună undeva și hotărăsc să facă o întrecere, inventează un personaj, stabilesc câteva fapte esențiale și dă-i bătaie, pentru rest fiecare e liber, și la urmă se va vedea cine a reușit mai bine. Pe urmă, cele patru povestiri ajung în mâna prietenilor, care încep să facă comentarii docte: Matei e destul de realist, dar insistă prea mult pe chestia aia cu Mesia, Marcu nu-i rău, dar cam prea dezordonat, Luca e elegant, trebuie s-o admitem, Ioan exagerează cu filosofia... Dar în fine, cărțile plac, circulă din mână în mână și, când cei patru își dau seama ce se întâmplă, e prea târziu, Pavel l-a întâlnit deja pe Iisus pe drumul Damascului, Pliniu își începe ancheta lui din ordinul împăratului îngrijorat, o droaie de apocrife se prefac că știu și ele multe despre asta. Lui Petru i se urcă la cap, se ia în serios, Ioan amenință că va spune adevărul, Petru și Pavel pun să fie prins, îl cetluiesc pe insula Patmos și bietul de el începe să calce în străchini, vede lăcuste pe tăblia patului, faceți trâmbițele acelea să tacă, de unde vine tot sângele acesta... Iar ăilalți îl vorbesc că bea, că are arteroscleroză... Și dacă o fi fost chiar așa?

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault