Se afișează postările cu eticheta stoicism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stoicism. Afișați toate postările

Trezvia

 Pe lângă acestea, trebuie să ne amintim cine suntem și care este numele nostru și să ne străduim să ne aranjăm îndatoririle conform posibilităților pe care ni le oferă situațiile: când este momentul potrivit pentru cântec și pentru joc și în prezența cui; care va fi consecința acțiunii; cum evităm ca cei care trăiesc alături de noi să ne disprețuiască sau ca noi să-i disprețuim pe ei; când trebuie să glumim, de cine trebuie să râdem uneori și în legătură cu ce? Când trebuie să legăm relații și cu cine și, în sfârșit, în aceste relații, cum trebuie să ne păstram demnitatea. 

Epictet - Discursuri IV

Triplă rețetă împotriva amărăciunii și supărării

 Azi-noapte m-am gândit la vechea mea triplă rețetă împotriva amărăciunii și supărării:


1) să te gândești la cât de lipsit de importanță va fi acest lucru peste 10, 20 de ani, așa cum a devenită acum fără importanță ceea ce ne chinuise cu 10, 20 de ani în urmă;


2) să-ți amintești ceea ce ai făcut tu însuți, să-ți amintești de fapte care nu sunt mai bune decât cele care te amărăsc pe tine;


3) să te gândești la ceva de o sută de ori mai rău, care s-ar fi putut întâmpla.


Lev Tolstoi - Jurnal




Cehov și stoicismul

 Citesc într-o autobiografie a lui Cehov că cele mai multe din adnotările sale au fost făcute pe cartea lui Marc Aureliu. 

Iată un amănunt care mă copleșește ca o revelație.

Emil Cioran - Sfârtecare



Lucrurile nu au valoare în sine ci părerea noastră despre ele

 Îndestularea și sărăcia depind așadar de părerea fiecăruia, și nici bogăția, nici faima, nici sănătatea nu sunt frumoase și plăcute decât atâta pe cât le socotește cel care le are. Fiecare se simte bine sau rău, după cum crede. Mulțumit nu e acela pe care-l credem mulțumit, ci acela care o crede despre sine: aici crezarea își dă singură ființă și adevăr. Soarta nu ne face nici bine, nici rău; ea ne oferă doar pământul și sămânța, pe care sufletul nostru, mai puternic decât ea, le sucește și le plămădește cum îi place; căci sufletul este singură pricină și singur stăpân al fericirii sau nefericirii sale. Tot ce dobândim din afară își ia savoarea și culoarea din lăuntrul nostru[...] Lucrurile nu sunt dureroase sau grele prin ele însele, le fac astfel slăbiciunea și lașitatea noastră. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XLI

Disciplină mentală legionară

Legionarii aveau o vorbă: ‘nu poți să știi cât de lungă va fi închisoarea, deci nu te apuca să-i prevezi sfârșitul. Pregătește-te s-o suporți fără termen, până la capăt. E mult mai bine să fii surprins de o eliberare neașteptată, decât să-ți legi nădejdea de date care nu se vor adeveri exacte.’ ‘De la voința ta pornește totul, îmi spunea Ripan. De ce să te lași descumpănit de loviturile soartei și să recurgi la paliative, la soluții amăgitoare, când poți păstra intact echilibrul interior, educându-l și supunându-l voinței tale de a rămâne neclintit? În felul acesta ești eliberat de presiunea imediată a prezentului și poți primi și judeca realitatea mai lucid. Te-ai distanțat și ai o perspectivă mai bună de a privi evenimentele cărora nu le mai poți cădea victimă. Nu mai ești sub influența lor. Te afli pe o poziție dominantă, fiindcă realizezi că nu au valoarea pe care par s-o aibă. Nu sunt nici istorice, nici epocale, nici hotărâtoare pentru soarta noastră, nici definitive, cum erai tentat să crezi, ci, în general și în cel mai bun caz, fără mare însemnătate, dacă nu de-a dreptul mincinoase.’

‘Noi, îmi spunea Ripan, nu suntem nerăbdători să ieșim din închisoare, fiindcă graba noastră nu are iarba fiarelor care să rupă lanțurile și gratiile pentru a ne da libertatea. Noi încercăm să fim liberi în interiorul pușcăriei, și această libertate nu se câștigă decât cu credința în Dumnezeu și cu forța morală pe care ne-o dă scânteia divină cu care suntem fiecare înzestrați’

Ioan Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele III

Lecturi recomandate în perioade de descurajare

Asemenea perioade de descurajare aveau desigur să reapară, dar poate nu atât de adânci. Vindecător era mereu contactul cu textele mari: Manualul lui Epictet, Evangheliile și, în acel trimestru, câte ceva din filosofia indiană: o traducere germană a unui roman de Tagore, o culegere de poeme ale sale, într-o delicioasă versiune engleză. Cât despre Evanghelii, cea mai apropiată îmi era cea a lui Matei: în Biblia lui Galaction pe care o foloseam atunci, paginile capitolelor 5-7, cele cu Predica de pe Munte, sunt subliniate, rupte, uzate peste poate.

Annie Bentoiu - Timpul ce ni s-a dat


Advice for Men from the 1850s

• Keep good company or none.
• Never be idle. If your hands cannot be usefully employed, attend to the cultivation of your mind.
• Always speak the truth.
• Make few promises. Live up to all your engagements.
• Have no very intimate friends.
• Keep your own secrets, if you have any.
• When you speak to a person, look him in the face.
• Good company and conversation are the very sinews of virtue.
• Good character is above all things else.
• Never listen to loose or infidel conversation.
• You had better be poisoned in your blood than in your principles.
• Your character cannot be essentially injured except by your own acts.
• If any one speak evil of you, let your life be so virtuous that none will believe him.
• Always speak and act as in the presence of God.
• Drink no kind of intoxicating liquors.
• Ever live (misfortune excepted) within your income.
• When you retire to bed, think over what you have been doing during the day.
• Never speak lightly of religion.
• Make no haste to be rich, if you would prosper.
• Small and steady gains give competency with tranquillity of mind.
• Never play at any game of chance.
• Avoid temptation, through fear that you may not withstand it.
• Earn your money before you spend it.
• Never run into debt, unless you see a way to get out again.
• Never borrow if you can possibly avoid it.
• Do not marry till you are able to support a wife.
• Never speak evil of any one.
• Be just before you are generous.
• Keep yourself innocent, if you would be happy.
• Save when you are young, to spend when you are old.
• Often think of death, and your accountability to God.
• Read over the above maxims at least once a week.

Antrenament psihic după metoda stoică pentru a face față anchetei și pușcăriei

De ce este nevoie ca să fii mai puternic decât anchetatorul și decât toată această capcană?

Trebuie să intri în pușcărie fără să tremuri pentru viața ta călduță pe care ai părăsit-o. Trecându-i pragul, trebuie să-ți spui: viața mea s-a sfârșit, puțin cam devreme, dar nu poți face nimic. Nu mă voi mai întoarce niciodată în libertate. Sunt hărăzit pieirii, acum ori ceva mai târziu, mai târziu însă va fi chiar mai dificil, ar fi bine mai devreme. Nu mai am nici un fel de avere. Cei apropiați sunt morți pentru mine și eu sunt mort pentru ei. De astăzi corpul meu este un corp străin, inutil. Numai spiritul meu și conștiința mea îmi rămân scumpe și importante.

Și înaintea unui astfel de arestat ancheta va tresări!

Va învinge numai acela care a renunțat la toate!

Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag I

Marino elogiază pe Epictet

Câtă dreptate are bunul meu Epictet, când spune că ceea ce ne tulbură, de fapt, nu sunt 'lucrurile' în sine, ci doar gândurile și opiniile altora despre aceste 'lucruri'.

Adrian Marino - Viața unui om singur

Adrian Marino a fost un stoic

Am descoperit stoicismul în mod instinctiv, încă din adolescență. Citind Manualul lui Epictet, am fost străfulgerat încă de la primul aforism: "Sunt lucruri ce depind de noi și altele ce nu depind de noi". Mi s-a revelat, dintr-odată, un teribil și decisiv adevăr. În același timp și cea mai bună definiție a instinctului de conservare și a echilibrului interior. [...]
Stoicismul meu era instinctiv, temperamental, organic. Știu, bine de tot, acum, într-un târziu, ce depinde și ce nu depinde de mine. Dacă aș fi învățat această lecție de la inceput aș fi suferit, cu certitudine, mult, mult mai puțin. Și nu m-aș mai fi agitat steril și inutil.
Pentru mine, stoicismul este o metodă de supraviețuire morală, într-o perioadă de adversități inflexibile, tiranice. N-am fost totdeauna la înălțimea acestei filosofii superioare. Totul constă în a te ridica, în permanență, la cauzele ultime, riguros obiective, previzibile. În același timp, să-ți dai seama că ceea ce te tulbură într-adevăr nu sunt lucrurile neplăcute în sine, ci doar emoțiile, judecățile și aprecierile noastre și ale altora despre aceste lucruri.

Adrian Marino - Viața unui om singur

Stoic influences

We who lived in concentration camps can remember the men who walked through the huts comforting others, giving away their last piece of bread. They may have been few in number, but they offer sufficient proof that everything can be taken from a man but one thing: the last of the human freedoms - to choose one's attitude in any given set of circumstances, to choose one's own way.
Viktor E. Frankl - Man's search for Meaning

O opinie originală despre Anul Nou

După mine e o neghiobie și un lucru nedemn de rațiunea omenească să te bucuri de un fleac precum Anul Nou! Anul Nou nu-i cu nimic mai breaz ca cel vechi, cu singura deosebire că cel vechi a fost rău, iar cel nou e întotdeauna și mai rău... Eu unul cred că în seara de revelion nu trebuie să te bucuri, ci dimpotrivă: să suferi, să plângi, să nutrești gânduri de sinucidere. Nu trebuie să uităm că fiecare An Nou ne apropie de moarte, ne mărește chelia, ne adâncește zbârciturile, ne îmbătrânește nevestele, sporește numărul copiilor noștri și ne împuținează banii...

Anton Cehov - O noapte în cimitir (Opere vol. III)

Elogiul singurătății

XXII. Te plângi de singurătate. Ce numești a fi singur? Înseamnă a fi în afara relațiilor cu oamenii sau a fi lipsit de orice ajutor? Ei! Gândește-te că adesea ești la fel de singur în mijlocul Romei, în mijlocul părinților tăi, al prietenilor, al vecinilor și al sclavilor. Nu vederea unui om alungă singurătatea, ci vederea unui om virtuos, fidel, pe care te poți baza. Dacă esti singur, gândește-te că și Dumnezeu e singur, că e mulțumit de sine și că găsește în el însuși toate lucrurile de care are nevoie. Încearcă să-i semeni dacă-ți stă în putere. Vorbește cu tine însuți, ai atâtea lucruri să-ți spui și atâtea întrebări de pus! Ce nevoie ai de ceilalți? Nu ai nici un ajutor, n-ai nici părinți, nici frați, nici copii, nici prieteni, i-ai pierdut pe toți. Dar nu ai un părinte nemuritor, care va avea grijă de tine și care iti va da tot ajutorul de care ai nevoie?

Epictet - Discursuri II

Cunoaște-ți valoarea

Nu ai din ce trăi și mă întrebi dacă, pentru a avea, trebuie să te înjosești la slujbele cele mai abjecte, până la a duce oala de noapte a stăpânului. Ce pot să-ți spun despre aceasta? Sunt oameni care cred că mai bine duc oala de noapte decât să moară de foame. Sunt alții pentru care acest lucru ar fi insuportabil. Deci nu pe mine trebuie să mă întrebi, ci pe tine însuți. Gândește-te bine cât valorezi.

Oamenii valorează cât vor, unii au un preț foarte mare, alții foarte mic; fiecare valorează cu atât mai mult cu cât se respectă mai mult; consideră-te deci liber sau sclav, depinde doar de tine.

Epictet - Manualul

Soțiile sunt onorate mai mult pentru minte decât pentru frumusețe

Soțiile, cât timp sunt tinere, sunt numite amante de către soții lor. Prin urmare, aceste femei, văzând astfel că bărbații lor nu le apreciază decât pentru plăcerea pe care le-o dăruiesc, nu se gândesc decât cum să se gătească pentru a plăcea și-și pun toată încrederea și toate speranțele în podoabele lor. Nimic nu e deci mai util și mai necesar decât să ne străduim să le facem să înțeleagă că nu vor fi onorate și respectate decât atunci când vor da dovadă de înțelepciune, de pudoare și de modestie.

Epictet - Manualul

Problemele tale sunt doar ale tale

În viața de zi cu zi, ferește-te să vorbești prea mult și fără rost despre eforturile tale și despre pericolele pe care le-ai întâmpinat, căci, dacă îți face atâta plăcere să le povestești, celorlalți nu le va face la fel de multă plăcere să le asculte.

Epictet - Manualul

Nu lucrurile sunt rele ci opinia noastră despre ele

X. Ceea ce-i tulbură pe oameni nu sunt lucrurile, ci opiniile pe care le au despre ele. De exemplu, moartea nu e deloc un lucru rău, căci dacă ar fi fost, i-ar fi părut astfel și lui Socrate; dar opinia pe care o avem, că moartea e un rău, iată răul. Deci atunci când suntem contrariați, tulburați sau triști, să nu-i acuzăm pe alții pentru aceasta, ci doar pe noi înșine, adică opiniile noastre.

XI. A-i acuza pe alții pentru nefericirea ta e o dovadă de ignoranță; a nu te acuza decât pe tine însuți, e o dovadă că începi să înveți, iar a nu-i acuza nici pe ceilalți, nici pe tine e semn că deja ești instruit.

Epictet - Manualul

Be absolute for death

DUKE:

Be absolute for death; either death or life
Shall thereby be the sweeter. Reason thus with life:
If I do lose thee, I do lose a thing
That none but fools would keep: a breath thou art,
Servile to all the skyey influences,
That dost this habitation, where thou keep'st,
Hourly afflict: merely, thou art death's fool;
For him thou labour'st by thy flight to shun
And yet runn'st toward him still. Thou art not noble;
For all the accommodations that thou bear'st
Are nursed by baseness. Thou'rt by no means valiant;
For thou dost fear the soft and tender fork
Of a poor worm. Thy best of rest is sleep,
And that thou oft provokest; yet grossly fear'st
Thy death, which is no more. Thou art not thyself;
For thou exist'st on many a thousand grains
That issue out of dust. Happy thou art not;
For what thou hast not, still thou strivest to get,
And what thou hast, forget'st. Thou art not certain;
For thy complexion shifts to strange effects,
After the moon. If thou art rich, thou'rt poor;
For, like an ass whose back with ingots bows,
Thou bear's thy heavy riches but a journey,
And death unloads thee. Friend hast thou none;
For thine own bowels, which do call thee sire,
The mere effusion of thy proper loins,
Do curse the gout, serpigo, and the rheum,
For ending thee no sooner. Thou hast nor youth nor age,
But, as it were, an after-dinner's sleep,
Dreaming on both; for all thy blessed youth
Becomes as aged, and doth beg the alms
Of palsied eld; and when thou art old and rich,
Thou hast neither heat, affection, limb, nor beauty,
To make thy riches pleasant. What's yet in this
That bears the name of life? Yet in this life
Lie hid moe thousand deaths: yet death we fear,
That makes these odds all even.

William Shakespeare - Measure for measure (III, 1)
RSC Shakespeare - William Shakespeare The Complete Works

Soarta potrivnică este onestă, instructivă și călește caracterul

De fapt, consider că soarta potrivnică este mai folositoare pentru oameni decât cea bună; căci aceasta din urmă, întotdeauna sub masca fericirii, când se arată ademenitoare, minte; soarta rea este întotdeauna onestă, când, prin faptul schimbării, își arată nestatornicia. Una înșală, cealaltă instruiește; una, sub aparența unor bunuri false, înlănțuie mintea celor ce se bucură de ele, cealaltă îi eliberează prin cunoașterea fragilității fericirii.

Boethius - Consolarea filosofiei (II, 8)

Stoicism

Nu trebuie să te superi din cauza lucrurilor, căci lor nu le pasă deloc de asta.

Marcus Aurelius - Gânduri către sine însuși (VII, 38)