"Finally, from so little sleeping and so much reading, his brain dried up and he went completely out of his mind.” (Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quixote)
Tolerarea intoleranței
Thomas Mann - Doctor Faustus
Progresul e o iluzie
Ce e mai absurd decât Progresul, odată ce omul, așa cum o dovedește faptul zilnic, e mereu asemenea și egal omului, adică tot în stare de sălbăticie? Ce sunt primejdiile naturii și ale preriei pe lângă șocurile și conflictele cotidiene ale civilizației? Fie că omul își înlănțuie victima pe bulevard, fie că-și străpunge prada în păduri necunoscute, nu e tot omul etern, adică cel mai desăvârșit animal de pradă?
Charles Baudelaire - Jurnale intime
Simplitate versus sofisticare
Am simțit atât de limpede superioritatea cosașului care muncește dimineața devreme pe roua câmpului, ba chiar și în arșița de la miezul zilei, față de starea mizerabilă a stăpânului care își citește la o cafea ziarul care îl enervează, plin de iritare, plictiseală și hemoroizi. (27 iunie 1907)
Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Jurnalul ultimilor ani.
Ce este o civilizație
Antoine de Saint-Exupery - Pilot de război

Cioran e câteodată profet (part deux)
Să suprimi interdicții, să scapi de ele e un lucru foarte bun, dar nu riscăm cu acest joc să ajungem într-o bună zi să nu mai avem de ce să ne eliberăm? De când s-au constituit, societățile n-au făcut decât să elaboreze interdicții, grație cărora se puteau bucura de oarecare stabilitate: zeii au fost născociți în acest scop. O furie a lichidării a pus stăpânire pe umanitate. Îi vor trebui timp și răbdare ca să găsească lanțurile unor noi superstiții.
Emil Cioran - Caiete III

Civilizația
Civilizația este o boală, sunt convins de asta; dar este inutil și chiar ridicol s-o repet, după atâția alții, cu atât mai mult cu cât această boală este inevitabilă și fără leac. Omul nu se va lecui de ea decât nimicindu-se.
Emil Cioran - Caiete II (1966-1968)
Paşadia susţine că țara noastră nu a dat nimic civilizației
Îl întrebai dacă nu în nestatornicia domniilor și în teama de năvăliri trebuie cautată pricina că nu s-a durat şi la noi măreț și trainic ca în Apus? Plăcerea nobilă de a zidi nu a lipsit unora dintre voievozi; Brâncoveanu bunăoară ridicase pe întinsele lui moșii curți bogate. Îmi răspunse că nu; iubirea de frumos fiind unul din privilegiile popoarelor de stirpe înaltă și printre acestea nu putea fi prenumărat şi al nostru care n-a dat civilizației nimic.
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Civilizația și barbarii
Civilizația îi răsplătește pe oameni cu înțelepciune și plăceri alese. Înțelepciunea, îndeletnicirile spirituale cumpănesc, la spiritele cultivate, iritarea adusă de plăcerile simțurilor. Dar barbarii care se pomenesc pe negândite în mijlocul unei civilizații rafinate nu sunt atrași decât de destrăbălare.
Jules Michelet - Istoria Franței
