Teoria sinuciderii à la Cioran

Credeam că omul se poate considera om când, în orice clipă, simte cu tot trupul că este pregătit să-și pună capăt zilelor, să intervină el însuși în propria-i existență. Că tocmai conștiința acestui fapt îi conferă voința de a trăi.

Mă testasem de nenumărate ori și, simțind că am forța necesară să mor, alegeam să trăiesc.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma II (Viața inginerului Kipreev)

Instinctul de conservare

Omul trăiește nu pentru că speră sau crede în ceva. Îl protejează instinctul de conservare, ca pe orice animal. Orice copac și orice piatră ar putea repeta același lucru. Să fii precaut când lupta pentru viață se dă în tine însuți, când nervii sunt întinși, gata să explodeze, să te ferești să-ți dezvălui inima sau mintea în situații neașteptate. Când îți aduni ultimele puteri împotriva vreunui pericol, ferește-te de lovitura pe la spate. S-ar putea ca puterile să nu-ți mai ajungă pentru o luptă venită pe neașteptate. Orice sinucidere este consecința obligatorie a două forțe conjugate, a cel puțin două cauze.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Serafim)

Optimistul și pesimistul

Sunt oameni care întotdeauna le știu și le ghicesc pe toate. Sunt și dintr-aceia care în orice vor să vadă partea bună a lucrurilor, iar temperamentul lor sangvin găsește mereu o formulă de împăcare cu viața chiar și în cea mai aprigă situație. Pentru alții, dimpotrivă, evenimentele merg spre tot mai rău și privesc cu neîncredere orice îmbunătățire, ca pe o eroare a soartei. Această diferență în felul de a judeca depinde prea puțin de experiența personală: pare să fie dată în copilărie pentru toată viața.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Pâinea)

Psihologie vs principii morale

Învățaserăm să înțelegem oamenii, să le prevedem acțiunile, să-i ghicim.
Înțeleseserăm - lucru esențial - că această cunoaștere a oamenilor nu ne era de nici un folos în viață. La ce bun să înțeleg, să simt, să ghicesc, să prevăd faptele altcuiva? Oricum nu mi-aș putea schimba atitudinea față de acesta: n-am să torn nici un deținut, cum eram eu însumi, indiferent ce-ar fi făcut. N-am să încerc să obțin funcția de brigadier, care mi-ar da posibilitatea să rămân în viață, pentru că lucrul cel mai rău în lagăr era impunerea propriei voințe (sau a unei voințe străine) unui alt om, deținut ca mine. N-am să alerg după relații convenabile, n-am să dau mită.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Hrană rece)

Forța vitală

Înfometat și înrăit, știam că nimic pe lumea asta nu mă va sili să mă sinucid. Exact în perioada aceea începusem să înțeleg esența mărețului instinct de a trăi, acea calitate cu care omul e înzestrat în cel mai înalt grad. Vedeam cum se istoveau și mureau caii noștri - nu mă pot exprima altfel, nu pot folosi alte verbe. Caii nu se deosebeau prin nimic de oameni. Mureau din pricina Nordului, a muncii peste puterile lor, a hranei mizerabile, a bătăilor și, deși aveau parte de toate astea de o mie de ori mai puțin decât noi, mureau înaintea noastră. Astfel am înțeles lucrul cel mai important, am înțeles că omul e om nu pentru că e creația lui Dumnezeu, nu pentru că la fiecare mână are un deget uimitor de mare. Ci pentru că el este mai puternic și mai rezistent fizic decât orice alt animal, iar în al doilea rând, pentru că și-a forțat latura psihică s-o slujească avantajos pe cea fizică.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Ploaia)

Umanitatea în condiții de lagăr

De altfel, în condiții de foame, frig și lipsă de somn nu se lega nici o prietenie și Dugaev, în ciuda tinereții sale, înțelegea cât de falsă era zicala cum că necazul și nenorocirea leagă o prietenie. Ca prietenia să fie prietenie, ar fi trebuit ca temelia ei solidă să fi fost pusă într-o perioadă când condițiile de trai nu ajunseră la ultima limită, dincolo de care în om nu rămâne nimic omenesc, ci doar neîncredere, ură și minciună. Dugaev își amintea bine un proverb din Nord care înșira cele trei precepte ale deținutului: nu crede, nu te teme și nu cere...

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Normă individuală)