Înfometat și înrăit, știam că nimic pe lumea asta nu mă va sili să mă sinucid. Exact în perioada aceea începusem să înțeleg esența mărețului instinct de a trăi, acea calitate cu care omul e înzestrat în cel mai înalt grad. Vedeam cum se istoveau și mureau caii noștri - nu mă pot exprima altfel, nu pot folosi alte verbe. Caii nu se deosebeau prin nimic de oameni. Mureau din pricina Nordului, a muncii peste puterile lor, a hranei mizerabile, a bătăilor și, deși aveau parte de toate astea de o mie de ori mai puțin decât noi, mureau înaintea noastră. Astfel am înțeles lucrul cel mai important, am înțeles că omul e om nu pentru că e creația lui Dumnezeu, nu pentru că la fiecare mână are un deget uimitor de mare. Ci pentru că el este mai puternic și mai rezistent fizic decât orice alt animal, iar în al doilea rând, pentru că și-a forțat latura psihică s-o slujească avantajos pe cea fizică.
Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Ploaia)
