De-asta ți-oi spune ceva, ia aminte și-ascultă-mă bine:
Nu e nimic pe pământ, dintre toate ce glia le crește,
Mai schimbător decât omul, din tot ce pășește și suflă!
Căci nu socoate nicicând că veni-vor asupră-i și rele,
Cât îi dau zeii putere și poate genunchii să-și miște;
Dară, atunci când necazuri dau zeii de-a pururi ferice,
Și pe acestea le duce, plecat, cu răbdare în suflet.
Căci așa cugetă omul trăind pe-a pământului față,
Fiece zi cum i-o dă Tatăl zeilor și-al omenirii!
Căci și eu, odinioară, bogat și ferice fusesem,
Dar, ca smintitul, prea multe cu sila, de-a buzna, făcut-am,
Încrezător în părintele meu și în frații de sânge.
De-asta, nu fie nicicând vreun om fără grijă de datini,
Ci, dacă-ar ști, să păstreze, tăcut, ale zeilor daruri!
Homer - Odysseia