Plăcerea este scopul vieții

 Prin urmare, atunci când spunem că plăcerea este scopul vieții nu ne referim la plăcerile destrăbălaților, aflate în desfătări, așa cum cred unii ignoranți și cei care nu sunt de acord cu noi sau primesc rău doctrina noastră, ci ne referim la a nu avea nici suferință corporală, nici tulburarea sufletească. Căci nici bețiile și ospețe continue, nici desfătarea cu tineri și femei, nici masa copioasă cu pești și tot restul nu sunt ceea ce produce viața plăcută, ci un raționament sobru, care cercetează cauzele oricărei preferințe și repulsii și care alungă opiniile care produc maxima tulburare în suflete. 

Înțelepciunea practică ne învață că nu e cu putință să trăiești plăcut fără a trăi înțelept, bine și drept și nici să trăiești înțelept, bine și drept fără a trăi plăcut. 

Epicur - Scrisoare către Menoiceus

Menirea în viață

Nina: [...] Acum știu, înțeleg, Kostea, că în ceea ce facem noi, ori că am juca pe scenă, ori că am scrie, principalul nu e gloria, nu e strălucirea, nu e ceea ce visam eu, ci puterea noastră de a îndura. Să știi să-ți porți crucea și să-ți păstrezi credința. Eu cred și sufăr mai puțin. Și atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu mă mai tem de viață.
Treplev (trist): Ți-ai găsit calea, știi încotro mergi, pe câtă vreme eu tot mai orbecăiesc prin haosul visurilor și al imaginilor, fără să știu la ce și cui folosește. Nu cred și nu știu care-i chemarea mea!

A.P. Cehov - Pescărușul

Scopul vieții

Frate! Nu mi-am pierdut curajul și nu m-am prăbușit sufletește. Viața e viață peste tot. Se află înlăuntrul nostru și nu în exterior. Alături de mine vor fi oameni și a fi om între oameni și a rămâne astfel pentru totdeauna, indiferent ce nefericiri se vor abate, a nu-ți pierde curajul și a nu te prăbuși, iată în ce constă viața, în ce constă scopul ei. Am înțeles acest lucru. Această idee a pătruns în trupul și în sângele meu.

F.M. Dostoievski - Scrisori I, 1949

Schopenhauer pune întrebările esențiale

Ce înseamnă oare o scurtă amânare a morții, o mică ușurare a necazurilor, o înlăturare a durerii, o momentană potolire a dorinței, în condițiile în care toate acestea înving atât de frecvent, iar triumful morții e cert? Ce avantaje de acest fel ar putea constitui adevăratele mobiluri ale nenumăratelor generații umane, mereu reînnoite, care se mișcă necontenit, se agită, se înghesuie, se chinuie, se zbat și joacă întreaga tragicomedie a istoriei universale, ba chiar - ceea ce spune mai mult decât orice - răbdă până la sfârșit o asemenea existență de batjocură, prelungind-o atât cât este de putință pentru fiecare?

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II