Se afișează postările cu eticheta inconștient. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inconștient. Afișați toate postările

Activitatea inconștientului

 Fratele și dușmănia nu sunt altceva decât răsfrângerea temerii pe care fiecare o are de sine, ca și de renunțările din propriu-i suflet, în care clocesc dorințe nemărturisite sau, așa cum se spune acum la Paris, proiecte surde și neexprimate. Mai deunăzi s-a demonstrat că există gânduri imperceptibile, ce se imprimă-n suflet fără ca aceasta să le știe, gânduri clandestine a căror existență e dovedită de faptul că, de cum cineva se cercetează puțin pe sine, nu va întârzia să-și dea seama că poartă-n inimă iubire și ură, bucurie sau mâhnire, fără ca să-și poată aminti lămurit de gânduri le-au făcut să se nască. 

Umberto Eco - Insula din ziua de ieri 

Tradiție și progres

Atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din elemente care, toate, au fost prezente deja în șirul strămoșilor noștri. "Noul" din sufletul individual este o recombinare variată la infinit a unor părți componente extrem de vechi, de aceea trupul și sufletul au un caracter eminamente istoric și nu-și găsesc un loc adecvat în ceea ce este nou și abia atunci alcătuit ; cu alte cuvinte, trăsăturile ancestrale se regăsesc acolo doar parțial. Suntem departe de a ne fi încheiat socotelile cu Evul Mediu, cu Antichitatea și cu primitivitatea, așa cum pretinde psihicul nostru. Când colo, ne-am prăbuși de într-o cataractă a progresului, care ne împinge cu o violență cu atât mai sălbatică înainte spre viitor, cu cât ne smulge mai tare din rădăcinile noastre. Dar, odată vechiul străpuns, el este de obicei distrus, iar deplasarea înainte nu mai poate fi oprită. Tocmai pierderea acestei legături cu trecutul, lipsa rădăcinilor produc un asemenea "disconfort în civilizație" și o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor și într-o promisiune himerică a unei epoci de aur decât în prezentul până la care fundalul nostru evoluționist nici măcar n-a ajuns încă. Plonjăm nestăviliți în nou, mânați de un sentiment crescând de insuficiență, de insatisfacție și frământare. Nu mai trăim din ceea ce avem, ci din promisiuni, nu mai trăim în lumina zilei prezente, ci în întunericul viitorului, unde așteptăm ivirea adevăratului răsărit de soare.  Nu vrem să admitem că tot ce este mai bun este răscumpărat prin ceea ce e mai rău. Speranța unei libertății sporite este anihilată printr-o sclavie tot mai mare față de stat, ca să nu mai vorbim de primejdiile cumplite la care ne expun descoperirile cele mai strălucitoare ale științei. Cu cât înțelegem mai puțin ceea ce au cautat tații și străbunii noștri, cu atât ne înțelegem mai puțin pe noi înșine și contribuim cu toate forțele la amplificarea lipsei de instincte și de rădăcini a individului, așa încât, devenit o particulă în masă, el nu mai urmează decât "spiritul gravitației".

Îmbunătățirile orientate înainte, prin metode noi sau gadgeturi, sunt, ce-i drept convingătoare pe loc, dar în timp îndelungat devin îndoielnice și sunt în orice caz scump plătite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, mulțumirea sau fericirea în general. Sunt de cele mai multe ori îndulciri caduce ales existenței, ca, de pildă, măsurile de scurtare a timpului, care, din păcate, nu fac decât să accelereze ritmul și astfel ne lasă mai puțin timp ca oricând. Omnis festinatio ex parte diaboli est - orice grabă este a diavolului - obișnuiau să spună vechii maeștri.

C.G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții

Nevroza și dezvoltarea spirituală

Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le dispare și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

C. G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții 


Metoda psihanalitică însușită de Freud, prezentată apoi ca fiind originală

Din zece lucruri care ne supăra, nouă n-ar fi în stare s-o facă dacă le-am înțelege foarte temeinic, pornind de la cauzele lor, si le-am cunoaște astfel necesitatea și adevărata natură; or, noi am reuși mai des acest lucru dacă le-am transforma mai întâi în obiect al reflecției, în loc ca ele să devină obiect al înflăcărării sau al mâhnirii.

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II

Despre inconștient înainte de Freud

Dc altfel, procesul de gândire dinlăuntrul nostru nu este în realitate atât de simplu ca în teorie, deoarece aici sunt implicaţi factori de tot felul.  Pentru a ilustra această chestiune, să comparăm conştiinţa noastră cu o apă de o adâncime oarecare: ideile de care suntem conştienţi în mod clar  reprezintă doar suprafaţa apei, a cărei masă sunt în schimb gândurile tulburi, sentimentele, retrăirea intuiţiilor şi a experienţei în general, amestecate cu dispoziţia particulară a propriei voinţe, care constituie esenţa fiinţei noastre. Or, această masă a întregii conştiinţe se găseşte în permanentă mişcare - într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de vivacitatea intelectuală -, iar ceea ce urcă la suprafaţă în urma acestei mişcări sunt imaginile clare ale fanteziei sau ideile limpezi, de care suntem conştienţi şi pe care le exprimăm în cuvinte, precum şi deciziile voinţei. Rareori întregul proces mental şi decizional se află la suprafaţă, altfel spus, rareori constă într-o înlănţuire de judecăţi gândite cu limpezime, deşi noi aspirăm la asemenea judecăţi, spre a putea să ne dăm seama de ele atât noi, cât şi alţii; dar, de obicei, în adâncul obscur reflectăm la materialul obţinut din exterior, prelucrat astfel în idei; acest proces se produce aproape la fel de inconştient ca transformarea hranei în umori şi substanţă a trupului. Aşa se face că adesea nu reuşim să ne dăm seama de geneza celor mai profunde idei pe care le avem; ele sunt produsul sinelui nostru tainic. Spre mirarea noastră, judecăţile, ideile neaşteptate şi deciziile urcă deodată la suprafaţă din acea profunzime. O scrisoare ne aduce veşti importante, surprinzătoare, în urma cărora gândurile şi motivele noastre intră-n derută; apoi abandonăm provizoriu chestiunea respectivă, și nu ne mai gândim la ea, dar în ziua următoare sau în cea de-a treia patra zi ne apare desluşit întreaga situaţie, precum şi ceea ce avem de făcut în circumstanţele respective. Conştiinţa este simpla suprafață a sportului nostru, al cărui miez, ca și pe cel al globului terestru, nu-l cunoaştem, ci cunoaştem doar coaja.

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II