"Finally, from so little sleeping and so much reading, his brain dried up and he went completely out of his mind.” (Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quixote)
Beneficiile credinței
2. Viață lungă, care se va sfârși cu convingerea că moartea este un câștig. Așa cum cineva care știe că într-o casă ruinată este ascunsă o comoară, dărâmă casa pentru a găsi acea comoară, și înțeleptul, încărcat de ani și experiență, dărâmă casa trupului său pentru a dobândi comoara vieții veșnice.
3. Un regat mai bun decât cel al Egiptului, în care să domnească pacea în locul dușmăniei și al discordiei.
4. Tinerețe veșnică.
Rumi - Mathnawi IV, 6
Credință și pragmatism
‘Încrede-te în Dumnezeu, dar priponește-ți a ta cămilă’.
Ascultă zicala: ‘Cel ce muncește îi este Domnului prieten’;
Deși te-ncrezi în Providență, nu uita să-ți dai singur ajutor.
Rumi - Mathnawi I, 5
Simbol de credință
... mi-am încropit un simbol al credinței, în care totul pentru mine e limpede și sfânt. Acest simbol este foarte simplu, iată-l : să crezi că nu există nimic mai frumos, mai profund, mai atrăgător, mai înțelept, mai bărbătesc și mai perfect decât Hristos, și nu doar că nu există, ci, cu o dragoste invidioasă, îmi spun că nici nu poate exista. Mai mult, dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos e în afara adevărului și realmente de-ar fi ca adevărul să existe în afara lui Hristos, aș prefera să rămân cu Hristos, și nu cu adevărul.
F.M. Dostoievski - Scrisori I, 1954
Camera întunecată
Trei tipuri umane se pot defini pornind de la o cameră cufundată în beznă.
Într-o cameră cufundată în beznă, un ins caută ceva. Este un om de știință.
Într-o cameră cufundată în beznă, un ins caută ceva ce nu există. Este un filosof.
În aceeași cameră cufundată în beznă, un credincios caută ceva ce nu există și strigă:
- Am găsit!
Jean-Claude Carrière - Cercul mincinoșilor
Apostazia zilelor noastre prezisă de Hermes Trismegistos
Lâncezeala și plictiseala sufletelor va face ca nimic să nu rămână ferit de dispreț în întregul univers, această lucrare imuabilă a Zeului [...]
În acele zile omul credincios va fi socotit nebun; omul necredincios va fi lăudat ca un înțelept; oamenii sălbatici vor fi considerați viteji; cel rău la inimă va fi aplaudat ca cel mai bun dintre oameni.
Sufletul și tot ce ține de el - fie născut muritor, fie hărăzit să atingă viața veșnică - toate aceste lucruri pe care ți le-am explicat nu vor fi decât subiect de batjocură și vor fi socotite prostii.
Va fi chiar primejdie de moarte, crede-mă, pentru cei care vor rămâne credincioși religiei și inteligenței.
Vor fi instituite drepturi noi, legi noi și nu va rămâne nici un cuvânt sfânt, nici o credință sacră, religioasă și demnă de Cer și de lucrurile cerești.
Hermes Trismegistos - Predica desăvârșită sau Asclepios (Corpus Hermeticum)
Don Quijote formulează chiar esența Credinței
- Dacă v-aș arăta-o, îi întoarse don Quijote vorba, cu ce ispravă v-ați mai putea lăuda mărturisind un adevăr atât de vădit? Lucrul de căpetenie este să credeți fără s-o fi văzut, să mărturisiți, să declarați, să jurați și să susțineți, că de unde nu, aveți de-a face cu mine, țopârlani și neamuri proaste ce sunteți!
Miguel de Cervantes - Don Quijote de la Mancha
Ce este o civilizație
Antoine de Saint-Exupery - Pilot de război

Principiile Omului fără însușiri
Robert Musil - Omul fără însușiri

Sentimentul religios e dincolo de rațiune
"... conținutul sentimentului religios, în esența lui, scapă oricăror considerații și raționamente și nu poate fi știrbit de nici o abatere, de nici o crimă, de nici un fel de ateism; este aici ceva care rămâne, și care va rămâne mereu în afara tuturor acestor elemente, ceva pe lângă care se vor învârti mereu, bâjbâind și lunecând, tot felul de atei, vorbind mereu despre cu totul altceva , întrucât mereu le va scăpa miezul însuși, ceva ce depășește înțelegerea lor.
F. M. Dostoievski - Idiotul

