Prejudecăți, erori, dorințe infantile: drumul sigur spre disociere nevrotică

 Cu cât conștiința este mai influențată de prejudecăți, erori, fantezii și dorințe infantile, cu atât mai mult decalajul existent se va mări într-o disociere nevrotică și va duce spre o viață îndepărtată de natură, de instincte sănătoase și de adevăr. 

C.G. Jung — Omul și simbolurile sale 

Forța vitală

Înfometat și înrăit, știam că nimic pe lumea asta nu mă va sili să mă sinucid. Exact în perioada aceea începusem să înțeleg esența mărețului instinct de a trăi, acea calitate cu care omul e înzestrat în cel mai înalt grad. Vedeam cum se istoveau și mureau caii noștri - nu mă pot exprima altfel, nu pot folosi alte verbe. Caii nu se deosebeau prin nimic de oameni. Mureau din pricina Nordului, a muncii peste puterile lor, a hranei mizerabile, a bătăilor și, deși aveau parte de toate astea de o mie de ori mai puțin decât noi, mureau înaintea noastră. Astfel am înțeles lucrul cel mai important, am înțeles că omul e om nu pentru că e creația lui Dumnezeu, nu pentru că la fiecare mână are un deget uimitor de mare. Ci pentru că el este mai puternic și mai rezistent fizic decât orice alt animal, iar în al doilea rând, pentru că și-a forțat latura psihică s-o slujească avantajos pe cea fizică.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Ploaia)

Frumusețea - teoria

Îi explică femeii într-o manieră coerentă ceea ce până atunci nu-și mai formulase niciodată în minte. Vorbea despre eșecul sistemelor de gândire și al filosofiilor de până atunci. Despre inepția dogmelor rigide, spulberate de cercetările tot mai profunde din domeniul științelor naturii. Așa că noțiunile de bine și de rău nu mai există. Ele au devenit lipsite de sens datorită descoperirilor biologice, ca urmare a cercetărilor celulare, a determinismului ereditar. Totuși, trebuie să existe ceva care să definească și să califice acțiunile oamenilor. Iar acea noțiune izbăvitoare este Frumosul. Frumusețea faptei. Dar nu cea survenită dintr-o judecată utilă, despre bine și rău, ci frumusețea izvorâtă dintr-o sursă mult mai profundă - din splendoarea, sinceritatea și autenticitatea instinctului. Într-adevăr: ceea ce caută peste tot chiar și natura nu este altceva decât frumusețea - de la infinitatea de forme a protozoarelor, a lumii animale, de la oamenii primitivi și de la armonia sufletească, până la frumusețea divină. Totul este o luptă. Desigur. O confruntare. Dar una sinceră, nu generată de constrângeri mincinoase, nu din amuzament, ci una pentru frumusețe. 

Miklos Banffy - Trilogia transilvană I, Numărați

Reason transforms passions into pleasures

Animal nature, which chemists call the "animal kingdom", instinctively secures the thee means necessary to perpetuate itself. They are three real needs. It must feed itself, and in order that doing so shall not be a labor, it has the sensation called 'appetite'; and it finds pleasure in satisfying it. In the second place it must preserve its own species by generation, and certainly it would not perform that duty - despite what St. Augustine says - if it did not find pleasure in doing it. In the third place it has an unconquerable inclination to destroy its enemy; and nothing is better contrived, for since it must preserve itself it must hate whatever achieves or desire it's destruction. Under this general law, however, each species acts independently. These three sensations - hunger, appetite for coitus, hate which tend to destroy the enemy - are habitual satisfactions in brute beasts, let us not call them pleasure, for, endowed with the faculty of reason, he foresees it, seeks it, creates it, and reasons about it after enjoying it. Let us examine the thing. Man is in the same condition as the beast when he yields to these three instincts without his reason entering in. When our mind makes its contribution, these three satisfactions become pleasure, pleasure, pleasure: the inexplicabile sensation which makes us taste what we call happiness, which we cannot explain either, although we feel it.

The voluptuary who who reasons disdain greediness, lust, and the brutal vengeance which springs from a first impulse of anger; he is an epicure; he falls in love but he does not wish to enjoy the object he loves unless he is sure that he is loved; when he is insulted, he will not avenge himself untill he has coldly arrived at the best way to relish the pleasure of his revenge. In the result he is more cruel, but he consoles himself by the knowledge that he is at least reasonable. These three operations are the work of the soul, which, to procure itself pleasure, becomes the minister of the passion. We beat hunger in order to savour culinary concoction better; we put off the pleasure of love in order to make it more intense; and we defer a vengeance in order to make it more deadly. Yet it is true that people often die of indigestion, that we deceive ourselves or allow ourselves to be deceived in love by sophisms, and that the object we wish to exterminate often escapes our vengeance; but we run these risks willingly.

Giacomo Casanova - The history of my life (4, 2)

Omul este o punte între natură și spirit

Dar omul nu este o structură împietrită și durabilă, ci mai degrabă o încercare și o trecere, nu este nimic altceva decât o punte îngustă, periculoasă, întinsă între natură și spirit. Chemarea lui cea mai profundă îl împinge înspre spirit, spre Dumnezeu - dorul lui cel mai fierbinte îl trage îndărăt spre natură, spre mumă: viața lui pendulează, înfricoșată și tremurândă, între aceste două forțe. Ceea ce se înțelege prin noțiunea de "om" este întotdeauna doar o efemera convenție burgheză.

Hermann Hesse - Lupul de stepă