Se afișează postările cu eticheta memento mori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memento mori. Afișați toate postările

Memento mori

 Te bucuri de cele mai mici lucruri abia după ce ai acceptat moartea. Dacă însă te uiți lacom, căutând ce ai mai putea trăi, atunci nimic nu este suficient de bun ca să te mulțumească, iar cele mai mărunte lucruri, care de altfel sunt mereu în jurul tău, nu te mai bucură. De aceea, eu contemplu moartea, căci mă învață să trăiesc. 

C.G. Jung - Cartea Roșie 



Memento mori

 Majoritatea oamenilor nu mor decât în ultima clipă; ceilalți încep a se deprinde cu moartea cu douăzeci de ani mai devreme, câteodată chiar mai mult. Aceștia sunt nefericiții pământului. 

Louis-Ferdinand Céline - Călătorie la capătul nopții 

Memento mori

E bine să te porți cu oamenii ca și cum ți-ai lua rămas bun de la ei înaintea morții. Și nu vei greși. Oare nu-i totuna dacă te desparte de moarte o jumătate de ceas sau o jumătate de veac.

E bine să ținem minte că fiecare zi, fiecare oră sunt o amânare a morții. Atunci tot ce e exterior și se întâmplă cu tine puțină importanță (ce înseamnă o rană, boala, sărăcia, pierderea unui prieten în comparație cu moartea?), iar folosirea în cel mai bun mod a timpului rămas capătă o importanță imensă. Da, memento mori. (16 decembrie 1907)

Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani