Mindfulness mistic

Să ne imaginăm un om în care se liniștește tumultul trupului, se liniștesc toate închipuirile pe care el și le face despre pământ, despre ape și despre aer, se liniștesc și cerurile, se liniștește chiar și sufletul lui și se autodepășește, nemaigândindu-se la sine însuși; să ne imaginăm că se liniștesc la fel și visele și dezvăluirile imaginației sale, tace orice limbă, orice semn și tot ceea ce se naște pentru a dispărea, da, să ne imaginăm o tăcere totală - deoarece, dacă ar fi cine să le asculte, toate aceste lucruri spun: Nu noi înșine ne-am creat, ci ne-a creat acela care dăinuie în veșnicie; să ne imaginăm că, după ce ne-au spus aceste cuvinte și ne-au înălțat auzul ca să-l ascultăm pe Acela care le-a creat, aceste lucruri ar tăcea și ar începe să vorbească el singur, dar nu prin ele, ci prin sine însuși, așa încât noi să auzim Cuvântul lui nu printr-o limbă de carne, nici prin glasul unui înger, nici prin tunetul dintr-un nor și nici prin taina unei parabole, ci pe el însuși, cel pe care-l iubim; să-l auzim pe el fără nici o mijlocire, așa cum, pentru o clipă, mama și cu mine ne-am desprins și, printr-o străfulgerare a minții, am atins înțelepciunea cea veșnică.

Sf. Augustin - Confesiuni, IX.25

Cum se naște un viciu

Căci dintr-o voință perversă se naște pofta, iar când ajungi subjugat de poftă se naște obișnuința, iar când nu te mai poți împotrivi obișnuinței apare nevoia.

Sf. Augustin - Confesiuni, VIII.10

Fericirea nu ține de onoruri, bogăție sau părerile oamenilor

Trecând odată pe o stradă oarecare din Milan, am observat un cerșetor sărac care, presupun, era sătul de mâncare și de băutură, căci glumea și se amuza. Atunci am oftat și le-am vorbit prietenilor care mă însoțeau de nenumăratele suferințe pe care ni le pricinuiește propria nebunie. Căci, prin toate străduințele noastre, asemănătoare acelora care mă frământau pe mine în acea vreme, când sub imboldul poftelor prelungeam povara nefericirii mele sporind-o prin chiar această prelungire, noi toți nu urmăream altceva decât să dobândim bucuria aceea liniștită pe care cerșetorul o câștigase înaintea noastră. Le mai spuneam prietenilor că, probabil, noi nu vom ajunge niciodată la această stare de bucurie. Ceea ce cerșetorul câștigase deja prin câțiva bănuți cerșiți pe stradă, adică bucuria trecătoare a unei fericiri lumești, eu mă sileam să obțin prin chinuitoare subterfugii și ocolișuri. Desigur că bucuria cerșetorului nu era o adevărată bucurie, dar și eu, prin toate acele ambiții ale mele, umblam după o fericire încă și mai înșelătoare. Oricum, cerșetorul părea plin de bucurie, pe când eu eram plin de neliniști; el era împăcat, pe când eu mă simțeam împovărat de griji. Dacă m-ar fi întrebat cineva ce prefer, să fiu fericit sau să fiu apăsat de temeri, desigur că i-aș fi răspuns că vreau să fiu fericit. Iar dacă mi s-ar fi cerut să aleg între a fi asemenea cerșetorului și a rămâne eu însumi, firește că aș fi ales propria mea viață, așa apăsată de griji și temeri cum era ea. Ar fi fost, desigur, o alegere greșită. Cum aș fi putut pretinde că am dreptate? Căci nu trebuia să mă socot mai presus decât acel cerșetor doar prin faptul că eram mai învățat, deoarece în știința mea nu căutam să aflu bucurie, ci voiam doar ca prin ea să plac oamenilor, dar nu ca să-i instruiesc, ci pur și simplu numai ca să le fiu pe plac.

Sf. Augustin - Confesiuni, VI,9

Cum se construiește o reputație publică

 Cum aș putea să cunosc, cum aș putea să-ți mărturisesc ție cu certitudine dacă nu cumva îl iubeam pe Hierius mai degrabă din pricina celor pentru care îl lăudam decât pentru lucrurile însele pentru care era lăudat? Desigur că așa stau lucrurile, căci, dacă aceiași oameni, în loc să îl laude, l-ar fi vorbit de rău și ar fi relatat aceleași însușiri ale sale, dar cu respingere, cu dispreț de data aceasta, desigur că în acest caz nu i-aș mai fi înflăcărat și n-aș mai fi avut pentru el aceeași admirație. Și totuși, însușirile sale ar fi rămas în realitate aceleași și nici omul însuși nu ar fi devenit altul. Singurul lucru care s-ar fi schimbat ar fi fost atitudinea față de el a interlocutorilor mei.
 Iată în ce stare jalnică lâncezește un suflet neputincios dacă nu a ajuns să se sprijine pe trăinicia adevărului. După cum bate răsuflarea vocii din pieptul celor care își dau cu părerea, așa se lasă acest suflet purtat și întors în toate părțile; el este împins și răsturnat mereu, lumina i se întunecă până într-acolo încât nu mai poate desluși adevărul, care, totuși, se află înaintea ochilor noștri.

Sf. Augustin - Confesiuni, IV.23

Prezicerile se bazează pe întâmplare și validare subiectivă

  L-am întrebat atunci cum se face că multe preziceri se adeveresc în cele din urmă. El mi-a dat singurul răspuns cu putință: această adeverire trebuie pusă pe seama forței întâmplării, răspândită peste tot în natură. Căci, a adăugat el, adesea un ghicitor deschide la nimereală cartea în care un oarecare poet cântă și se gândește la un cu totul alt lucru decât cel pe care-l are în vedere ghicitorul, și se întâmplă uneori, printr-o ciudată potrivire, să cadă peste un vers care corespunde situației date; cu atât mai puțin este de mirare că mintea omenească, în virtutea unui instinct superior și fără să știe ce se petrece în ea însăși, este în stare să dea glas unui răspuns care să se potrivească cu faptele și treburile celui care cere să i se ghicească; desigur, această potrivire se datorează întâmplării, și nu meșteșugului. 

Sf. Augustin - Confesiuni, IV:5

Jocurile copiilor vs jocurile adulților

Și nu-mi lipseau, Doamne, memoria sau agerimea minții, cu care ai binevoit să mă dăruiești îndestulător pentru acea vârstă, dar îmi plăcea nespus să mă joc. Ei însă mă pedepseau pentru un lucru care și lor le făcea plăcere. Numai că jocurile celor mari se numesc ‘treburi serioase’; îi pedepsesc pe copii pentru jocurile lor, deși sunt la fel de copii și ei. Dar nimeni nu are îndurare nici față de unii, nici față de ceilalți. Căci ce altceva decât un asemenea joc dezgustător înfăptuia dascălul meu, care mă bătea când, dacă îl învingea vreun coleg de-al său cărturar într-o neînsemnată controversă, era ros de furie și de invidie mai mult decât mine când eram întrecut în jocul cu mingea de vreun tovarăș de joacă?

Sf. Augustin - Confesiuni, I.15

Curiozitatea e mama învățăturii

De aici rezultă cu destulă claritate că o curiozitate liberă este mai potrivită pentru învățarea acestor lucruri decât o constrângere plină de amenințări.

Sfântul Augustin - Confesiuni