Tradiție și progres

Atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din elemente care, toate, au fost prezente deja în șirul strămoșilor noștri. "Noul" din sufletul individual este o recombinare variată la infinit a unor părți componente extrem de vechi, de aceea trupul și sufletul au un caracter eminamente istoric și nu-și găsesc un loc adecvat în ceea ce este nou și abia atunci alcătuit ; cu alte cuvinte, trăsăturile ancestrale se regăsesc acolo doar parțial. Suntem departe de a ne fi încheiat socotelile cu Evul Mediu, cu Antichitatea și cu primitivitatea, așa cum pretinde psihicul nostru. Când colo, ne-am prăbuși de într-o cataractă a progresului, care ne împinge cu o violență cu atât mai sălbatică înainte spre viitor, cu cât ne smulge mai tare din rădăcinile noastre. Dar, odată vechiul străpuns, el este de obicei distrus, iar deplasarea înainte nu mai poate fi oprită. Tocmai pierderea acestei legături cu trecutul, lipsa rădăcinilor produc un asemenea "disconfort în civilizație" și o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor și într-o promisiune himerică a unei epoci de aur decât în prezentul până la care fundalul nostru evoluționist nici măcar n-a ajuns încă. Plonjăm nestăviliți în nou, mânați de un sentiment crescând de insuficiență, de insatisfacție și frământare. Nu mai trăim din ceea ce avem, ci din promisiuni, nu mai trăim în lumina zilei prezente, ci în întunericul viitorului, unde așteptăm ivirea adevăratului răsărit de soare.  Nu vrem să admitem că tot ce este mai bun este răscumpărat prin ceea ce e mai rău. Speranța unei libertății sporite este anihilată printr-o sclavie tot mai mare față de stat, ca să nu mai vorbim de primejdiile cumplite la care ne expun descoperirile cele mai strălucitoare ale științei. Cu cât înțelegem mai puțin ceea ce au cautat tații și străbunii noștri, cu atât ne înțelegem mai puțin pe noi înșine și contribuim cu toate forțele la amplificarea lipsei de instincte și de rădăcini a individului, așa încât, devenit o particulă în masă, el nu mai urmează decât "spiritul gravitației".

Îmbunătățirile orientate înainte, prin metode noi sau gadgeturi, sunt, ce-i drept convingătoare pe loc, dar în timp îndelungat devin îndoielnice și sunt în orice caz scump plătite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, mulțumirea sau fericirea în general. Sunt de cele mai multe ori îndulciri caduce ales existenței, ca, de pildă, măsurile de scurtare a timpului, care, din păcate, nu fac decât să accelereze ritmul și astfel ne lasă mai puțin timp ca oricând. Omnis festinatio ex parte diaboli est - orice grabă este a diavolului - obișnuiau să spună vechii maeștri.

C.G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții

Progresul e o iluzie

Ce e mai absurd decât Progresul, odată ce omul, așa cum o dovedește faptul zilnic, e mereu asemenea și egal omului, adică tot în stare de sălbăticie? Ce sunt primejdiile naturii și ale preriei pe lângă șocurile și conflictele cotidiene ale civilizației? Fie că omul își înlănțuie victima pe bulevard, fie că-și străpunge prada în păduri necunoscute, nu e tot omul etern, adică cel mai desăvârșit animal de pradă?

Charles Baudelaire - Jurnale intime

Misoginismul și feminismul - azi la același stadiu ca acum un secol

Astăzi în societatea noastră, nu există decât două maniere de a trata femeia: unii le măsoară craniul, încercând să demonstreze că femeia e inferioară bărbatului, căutând să-i găsească lipsuri ca să-și bată joc de ea, să facă pe grozavii și, în felul acesta, să-și îndreptățească pornirile animalice; în timp ce alții nu știu ce să mai imagineze ca să ridice femeia pe aceeași treaptă cu ei, cu alte cuvinte, s-o facă să tocească și să cunoască pe dinafară toate cele 35.000 de specii de insecte, să spună și să scrie inepțiile pe care le spun și le scriu ei...

Anton Cehov - La drum (Opere, vol. III)

Cioran e câteodată profet (part deux)

Eliberare, eliberare -
Să suprimi interdicții, să scapi de ele e un lucru foarte bun, dar nu riscăm cu acest joc să ajungem într-o bună zi să nu mai avem de ce să ne eliberăm? De când s-au constituit, societățile n-au făcut decât să elaboreze interdicții, grație cărora se puteau bucura de oarecare stabilitate: zeii au fost născociți în acest scop. O furie a lichidării a pus stăpânire pe umanitate. Îi vor trebui timp și răbdare ca să găsească lanțurile unor noi superstiții.

Emil Cioran - Caiete III

Progresul se întoarce împotriva ta

Toate aparatele și chiar uneltele pe care le creează omul se transformă în instrumente de tortură și se întorc contra lui. Lucru valabil îndeosebi pentru tot ce face ca să-și ofere plăcere.

Emil Cioran - Caiete II (1966-1968)