De atunci am înțeles răul tuturor revoluțiilor din istorie: ele îi nimicesc numai pe acei purtători ai răului, care le sunt contemporani (și, în graba lor, fără a mai discerne, nimeresc și purtători ai binelui). Cât despre răul în sine, pe acesta îl moștenesc, și încă adesea cu asupra de măsură.
Prefirându-mi în minte trecutul, mi-am dat seama că, de-a lungul întregii mele vieți conștiente, nu mi-am înțeles nici sufletul, nici menirea. Multă vreme am luat drept bun ceea ce, de fapt, mă ducea la pierzanie, lăsându-mă necontenit atras într-o direcție contrară celei ce mi-ar fi fost cu adevărat benefică. Dar, întocmai cum valurile mării îl răstoarnă pe înotătorul neexperimentat, azvârlindu-l pe mal, și pe mine loviturile dureroase ale destinului mă reîntorceau de fiecare dată pe teren sigur. Numai așa am putut parcurge în cele din urmă drumul pe care dintotdeauna mi-am dorit să-l urmez. Cu spinarea încovoiată, aproape frântă, mi-a fost dat să extrag din anii de captivitate acest crâmpei de cunoaștere: cum devine omul om și cum devine neom. Îmbătat de succesele tinereții, mă simțeam infailibil, și de aceea am fost adesea crud. Investit cu prea multă putere, am fost ucigaș și violator. Săvârșind faptele cele mai rele, înarmat cu argumente solide, eram convins că fac bine. Pe paiele putrede ale pușcăriei, am simțit înăuntrul meu prima tresărire a binelui. Încetul cu încetul, am descoperit că linia de demarcație între bine și rău nu separă nici statele, nici clasele, nici partidele, ci traversează inima fiecărui om și a întregii umanități. Această linie e mișcătoare, ea oscilează în noi de-a lungul anilor. Chiar și o inimă stăpânită de rău prezervă un bastion al binelui. Chiar și în inima cea mai bună, dăinuie un colțișor de unde răul n-a fost încă dezrădăcinat.
Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag, II
