Se schimbă mereu trei generații. Una îl găsește pe Dumnezeu, cea de-a doua arcuiește strâmtul templu deasupra lui și îl înfățișează astfel, iar cea de-a treia sărăcește și scoate piatră cu piatră din Casa Domnului, pentru a construi cu ele nevoiaș de sărăcăcioase colibe. Apoi vine una care trebuie să-l caute din nou pe Dumnezeu;
Reiner Maria Rilke - Jurnal florentin
La urma urmei s-ar putea ca Dumnezeu nici să n-aibă nevoie a ne pedepsi. Își întoarce fața de la noi: ceea ce înseamnă că ne retrage harul său ocrotitor și ne lasă-n voia întâmplărilor și interconexiunilor lumii materiale. Intrăm sub zodia hazardului și mecanicii: vai nouă!
N. Steinhardt - Jurnalul fericirii
Căci pasiunea, tinere, este divină. Omul este divin în măsura în care simte. El este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca să simtă prin el. Omul nu este nimic altceva decât organul prin care Dumnezeu sărbătorește nunta cu viața trezită și îmbătată. Dacă omul păcătuiește față de pasiune, păcătuiește față de Dumnezeu, ceea ce înseamnă distrugerea forței virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofă cosmică, o teroare de neînchipuit…
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
Și am început să mă rog. Când suntem la ananghie, nu ne este rușine de Dumnezeu. Ne rușinăm de el doar când ne este bine.
Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag III
Zeul este Unul, și-i atât de perfect, că nu-i asemănător nici unuia dintre lucrurile care sunt și nici unuia dintre lucrurile care nu sunt; nu-l poți descrie folosindu-ți inteligența ta omenească, ca și cum ar fi cineva care se mânie dacă tu ești rău sau are grijă de tine din bunătate sau ca cineva care are gură, urechi, chip, aripi sau care să fie spirit, tată sau fiu, nici măcar al lui însuși. Despre Unul nu poți spune dacă există sau nu există, el îmbrățișează totul, dar nu este nimic; îl poți numi doar cu ajutorul neasemănării, pentru că-i zadarnic să-l numești Bunătate, Frumusețe, Înțelepciune, Bunăvoință, Putere, Dreptate, ar fi ca și cum i-ai spune Urs, Panteră, Șarpe, Dragon sau Grifon, pentru că orișice lucru ai spune despre el nu l-ar exprima niciodată. Zeul nu-i trup, nu-i figură, nu-i formă, nu are cantitate, calitate, greutate sau ușurime, nu vede, nu simte, nu cunoaște dezordine sau tulburare, nu-i suflet, inteligență, închipuire, opinie, gândire, cuvânt, număr, ordine, mărime, nu-i egalitate și nu-i lipsă de egalitate, nu este timp și nu e veșnicie, e o voință fără scop; încearcă să înțelegi, Baudolino, Zeul e o lumânare fără flacără, o flacără fără foc, un foc fără căldură, o lumină întunecată, un bubuit tăcut, un fulger orb, o întunecime nespus de luminoasă, o rază a propriei bezne, un cerc ce se întinde strângându-se-n propriu-i centru, o mulțime solitară, este, este... E un spatiu care nu există, în care tu și eu suntem același lucru, așa, ca astăzi, în timpul acesta ce nu curge.
Umberto Eco - Baudolino
Credința este excludere, provocare. Creștinismul e terminat pentru că nu mai poate urî celelalte religii, pentru că le înțelege: vitalitatea din care izvorăște intoleranța îi lipsește din ce în ce mai mult. Or, intoleranța era chiar rațiunea lui de-a fi. Ca și politeismul în declin, creștinismul este bolnav, paralizat de o prea mare lărgime de vederi.
Ce e vorbăria despre "moartea lui Dumnezeu" dacă nu actul de deces al creștinismului? Un zeu care și-a risipit capitalul de cruzime nu mai e nici temut, nici respectat de nimeni. Suntem marcați de toate acele veacuri când a crede în el însemna a-i ști de frică, iar spaimele noastre îl imaginau milos și în același timp lipsit de scrupule. Pe cine să mai intimideze acum, când înșiși credincioșii simt că e depășit, că nu mai poate fi legat de prezent, iar de viitor nici atât?
Emil Cioran - Demiurgul cel rău (Noii zei)
Cât privește cuvântul "nemuritor", nimic nu ne dă sprijin să-l înțelegem cu ajutorul minții; fără să o vedem și fără să o pătrundem îndeajuns prin forța cugetului nostru, noi nu facem decât să ne închipuim divinitatea: o viețuitoare fără de moarte, având și trup, și suflet, dar unite în eternitate.
Platon - Phaidros sau Despre frumos
Există în fiecare om, în fiecare clipă, două solicitări simultane, una către Dumnezeu, cealaltă către Satana. Invocarea lui Dumnezeu, sau spiritualitatea, e dorința de a urca o treaptă mai sus; invocarea Satanei, sau animalitatea, e bucuria de a coborî. La aceasta din urmă trebuie raportate iubirile pentru femei și conversațiile intime cu animalele, câini, pisici etc. ; bucuriile care decurg din aceste două simțăminte sunt adaptate naturii acestor două simțăminte.
Charles Baudelaire - Jurnale intime
Arhanghelul Gavril zboară în preajma lui Dumnezeu și-i spune, arătând de sus spre Mexicul proaspăt născut:
- Dar, Doamne, la ce te gândesti? Ai făcut o țară de-a dreptul minunată! Ai dăruit-o cu două oceane, cu munți înalți, cu păduri dese și râuri adânci! Nu cumva ai pus prea multe într-o singură țară?
- Stai fără grijă, îi răspunde Dumnezeu. Am sa pun și mexicani.
Jean-Claude Carrière - Cercul mincinoșilor
Dar omul nu este o structură împietrită și durabilă, ci mai degrabă o încercare și o trecere, nu este nimic altceva decât o punte îngustă, periculoasă, întinsă între natură și spirit. Chemarea lui cea mai profundă îl împinge înspre spirit, spre Dumnezeu - dorul lui cel mai fierbinte îl trage îndărăt spre natură, spre mumă: viața lui pendulează, înfricoșată și tremurândă, între aceste două forțe. Ceea ce se înțelege prin noțiunea de "om" este întotdeauna doar o efemera convenție burgheză.
Hermann Hesse - Lupul de stepă
6. A spus Avva Visarion: Când se întâmplă să ai pace și nu ești luptat, atunci mai mult să te smerești, ca nu cumva intrând înlăuntrul nostru bucurie străină să ne mândrim și să fim dați războiului. Căci, de multe ori, Dumnezeu, pentru slăbiciunile noastre, nu îngăduie să fim dați războiului, ca să nu pierim.
Patericul Mare (I, 6)
Manole repeta ruga lui La Hire, unul din căpitanii care au luptat alături de Ioana d'Arc: poartă-Te, Doamne, cu mine cum m-aș purta eu cu Tine dacă aș fi eu în locul Tău și Tu într-al meu.
Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii
Limitează-ți viața la o discuție cu tine însuți sau, și mai bine cu Dumnezeu. Alungă-i pe oameni din gândurile tale, nimic din exterior să nu-ți dezonoreze singurătatea, lasă-le bufonilor grija de a avea semeni. Celălalt te diminuează, căci te silește să joci un rol; suprimă din viața ta gestul, mărginește-te la esențial.
Emil Cioran - Caiete I (1957-1965)
Totul este o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni iar circumferinţa nicăieri. În sfârşit, acest tot reprezintă mărturia cea mai sensibilă a atotputerniciei lui Dumnezeu, încât imaginaţia noastră se rătăceşte în încercarea de a-l gândi. (Cugetări, Blaise Pascal )
„Câte căi duc la Dumnezeu, și totuși sunt unii care nu le-au găsit! Uneori, chiar învecinat de ceasurile cele mai grele – am simțit bucuria izvorând din mine ca dintr-un lac nesecat de munte – albastră, lină, bună și veșnică. Mă bucur, mă bucur, mă bucur – că am luat viață sub chip de om, că pot să plâng și să sufăr, că nu mi-a fost dat să trec nepăsător prin căile vieții.“ (Timpul ce ni s-a dat, vol.2)
