Credința este excludere, provocare. Creștinismul e terminat pentru că nu mai poate urî celelalte religii, pentru că le înțelege: vitalitatea din care izvorăște intoleranța îi lipsește din ce în ce mai mult. Or, intoleranța era chiar rațiunea lui de-a fi. Ca și politeismul în declin, creștinismul este bolnav, paralizat de o prea mare lărgime de vederi.
Ce e vorbăria despre "moartea lui Dumnezeu" dacă nu actul de deces al creștinismului? Un zeu care și-a risipit capitalul de cruzime nu mai e nici temut, nici respectat de nimeni. Suntem marcați de toate acele veacuri când a crede în el însemna a-i ști de frică, iar spaimele noastre îl imaginau milos și în același timp lipsit de scrupule. Pe cine să mai intimideze acum, când înșiși credincioșii simt că e depășit, că nu mai poate fi legat de prezent, iar de viitor nici atât?
Emil Cioran - Demiurgul cel rău (Noii zei)
