Se afișează postările cu eticheta De rerum natura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta De rerum natura. Afișați toate postările

Lucretius sugerează o poziție optimă pentru conceperea unui copil

 

Foarte de seamă lucru este încă 

Și cum se face dulcea-mpreunare: 

În felul patrupedelor se crede 

Că pot concepe mai ușor femeile, 

Fiindcă ele-atunci, plecându-și pieptul 

Și ridicându-și șelele, sămânța 

În locul ei mai lesne poate-ajunge. 


Lucretius - Poemul Naturii, IV




Amorul împărtășit


[...] dacă ea e bună 

Și nu e urâcioasă, le poți trece 

Și tu cu ochii: om și ea-i ca ceilalți! 

Dar nu întotdeauna se preface 

Femeia când suspină și când ține 

La pieptu-i pe bărbat și-l strânge-n brațe 

Și gură-n gură-i soarbe sărutarea: 

O face și de drag; voind cu dânsul 

Plăcerea s-o împartă,-l întețește 

S-alerge laolaltă-n câmpul dragostei. 


Lucretius - Poemul Naturii, IV

Cum să te ferești de mrejele iubirii

 

Veghează-te mai bine dinainte, 

Precum ți-am spus, și ia mai bine seama 

Să nu te prinzi în laț! Mai lesne este 

Să te ferești de mrejele iubirii 

Decât, dacă te-ai prins, să scapi din ele, 

Să rupi cumplite nodurile Venerei! 

Chiar încurcat și prins fiind în ele, 

Tot ai putea scăpa de dușman, dacă 

Nu te-ai mai pune-n calea ta tu singur 

Și n-ai mai trece cu vederea toate 

Cusururile sufletești și cele 

Trupești ale aceleia pe care 

O ceri ș-o vrei. Că doar așa fac oamenii 

Adeseori, fiind orbiți de patimă:

Împodobesc femeile cu daruri 

Pe care ele nu le au. De-aceea

Vezi niște stârpituri și niște slute

Că sunt în fruntea cinstei ș-a iubirii.


Lucretius - Poemul Naturii, IV

Amorul e un lung prilej pentru durere. Antidotul


Acestei voluptăți îi zicem Venus!

De-aici își trage numele și Amor,

De-aici întâi ți-a picurat în inimă 

A dragostei dulceață, după care 

Te-a și cuprins înghețul suferinței: 

Căci dacă n-ai iubita lângă tine, 

Icoana ei o vezi mereu, și-ntr-una 

Ai în ureche dulcele ei nume. 


ANTIDOT:


Dar tu să fugi de-asemenea icoane! 

Să nu-ți hrănești amorul! Tu aiurea 

Întoarce-ți mintea! Varsă-ți focul tainic 

Cu orișice femeie-ți iese-n cale! 

Nu te lăsa robit de una singură! 

Nu-ți pregăti dureri și chinuri sigure!


Lucretius - Poemul Naturii, IV


Suferința dezvăluie caracterul


Îl vezi pe om! Când e bătut de soartă, 

Numai atunci îl poți cunoaște bine, 

Numai atunci el scapă din adâncul 

Inimii lui cuvântul adevărului, 

Numai atunce i se smulge masca 

Și chipul lui rămâne-așa cum este. 


Lucretius - Poemul Naturii, III




Epicureism

 

Cum? Nu se vede oare că natura 

Nimic nu strigă alta, fără numai 

Ca trupul să nu simtă vreo durere 

Iar sufletu-mpăcat cu sine însuși, 

Să n-aibă griji, să n-aibă nici o teamă

Noi, dar, vedem că prea puține lucruri 

Trupeștii firi îi sunt de trebuință: 

Acelei numai care-i iau durerea 

Și care, totuși, pot să-i mai îmbie 

Și mai multe desfătări.[...] 

...

Din când în când poți sta lungit pe iarbă 

Cu-amicii tăi, pe malul unei ape, 

Sub bolta cea de crengi a unui arbor,  
Înviorându-ți corpul cu puținul 

Pe care-l ai, atunce mai cu seamă 

Când timpul râde și când vremea anului 

Cu flori smăltează pajiștea cea verde. 


Lucretius - Poemul Naturii, II




Detașarea înțeleptului


E dulce de pe mal să vezi pe altul 

Cum se trudește când noianul mării 

E răscolit de vânturi. Nu fiindcă 

Te-ar desfăta pe tine chinul altuia. 

Ci pentru că-i plăcut să vezi cu ochii 

De câte rele ești scutit tu însuți. 

...

Nimic pe lume însă nu-i mai dulce 

Decât să stai pe culmile senine, 

Bine-ntărite, ale-nțelepciunii, 

De unde să te uiți de sus la ceilalți, 

Să-i vezi cum umblă rătăcind tutindeni 

Și cum mereu, cătându-și drumul vieții, 

Se-ntrec ba în talent, ba în noblețe, 

Și se muncesc înverșunat, zi-noapte, 

S-ajungă până-n culmea bogăției 

Și-n stat să pună mâna pe putere! 

Sărmane minți, o! inime orbite! 

În ce-ntunerice, în ce primejdii 

Se scurge-această viaț-așa scurtă! 


Lucretius - Poemul Naturii, II