Foarte de seamă lucru este încă
Și cum se face dulcea-mpreunare:
În felul patrupedelor se crede
Că pot concepe mai ușor femeile,
Fiindcă ele-atunci, plecându-și pieptul
Și ridicându-și șelele, sămânța
În locul ei mai lesne poate-ajunge.
Lucretius - Poemul Naturii, IV
[...] dacă ea e bună
Și nu e urâcioasă, le poți trece
Și tu cu ochii: om și ea-i ca ceilalți!
Dar nu întotdeauna se preface
Femeia când suspină și când ține
La pieptu-i pe bărbat și-l strânge-n brațe
Și gură-n gură-i soarbe sărutarea:
O face și de drag; voind cu dânsul
Plăcerea s-o împartă,-l întețește
S-alerge laolaltă-n câmpul dragostei.
Lucretius - Poemul Naturii, IV
Veghează-te mai bine dinainte,
Precum ți-am spus, și ia mai bine seama
Să nu te prinzi în laț! Mai lesne este
Să te ferești de mrejele iubirii
Decât, dacă te-ai prins, să scapi din ele,
Să rupi cumplite nodurile Venerei!
Chiar încurcat și prins fiind în ele,
Tot ai putea scăpa de dușman, dacă
Nu te-ai mai pune-n calea ta tu singur
Și n-ai mai trece cu vederea toate
Cusururile sufletești și cele
Trupești ale aceleia pe care
O ceri ș-o vrei. Că doar așa fac oamenii
Adeseori, fiind orbiți de patimă:
Împodobesc femeile cu daruri
Pe care ele nu le au. De-aceea
Vezi niște stârpituri și niște slute
Că sunt în fruntea cinstei ș-a iubirii.
Lucretius - Poemul Naturii, IV
Acestei voluptăți îi zicem Venus!
De-aici își trage numele și Amor,
De-aici întâi ți-a picurat în inimă
A dragostei dulceață, după care
Te-a și cuprins înghețul suferinței:
Căci dacă n-ai iubita lângă tine,
Icoana ei o vezi mereu, și-ntr-una
Ai în ureche dulcele ei nume.
ANTIDOT:
Dar tu să fugi de-asemenea icoane!
Să nu-ți hrănești amorul! Tu aiurea
Întoarce-ți mintea! Varsă-ți focul tainic
Cu orișice femeie-ți iese-n cale!
Nu te lăsa robit de una singură!
Nu-ți pregăti dureri și chinuri sigure!
Lucretius - Poemul Naturii, IV
Îl vezi pe om! Când e bătut de soartă,
Numai atunci îl poți cunoaște bine,
Numai atunci el scapă din adâncul
Inimii lui cuvântul adevărului,
Numai atunce i se smulge masca
Și chipul lui rămâne-așa cum este.
Lucretius - Poemul Naturii, III
Cum? Nu se vede oare că natura
Nimic nu strigă alta, fără numai
Ca trupul să nu simtă vreo durere
Iar sufletu-mpăcat cu sine însuși,
Să n-aibă griji, să n-aibă nici o teamă?
Noi, dar, vedem că prea puține lucruri
Trupeștii firi îi sunt de trebuință:
Acelei numai care-i iau durerea
Și care, totuși, pot să-i mai îmbie
Și mai multe desfătări.[...]
...
Din când în când poți sta lungit pe iarbă
Cu-amicii tăi, pe malul unei ape,
Sub bolta cea de crengi a unui arbor,
Înviorându-ți corpul cu puținul
Pe care-l ai, atunce mai cu seamă
Când timpul râde și când vremea anului
Cu flori smăltează pajiștea cea verde.
Lucretius - Poemul Naturii, II
E dulce de pe mal să vezi pe altul
Cum se trudește când noianul mării
E răscolit de vânturi. Nu fiindcă
Te-ar desfăta pe tine chinul altuia.
Ci pentru că-i plăcut să vezi cu ochii
De câte rele ești scutit tu însuți.
...
Nimic pe lume însă nu-i mai dulce
Decât să stai pe culmile senine,
Bine-ntărite, ale-nțelepciunii,
De unde să te uiți de sus la ceilalți,
Să-i vezi cum umblă rătăcind tutindeni
Și cum mereu, cătându-și drumul vieții,
Se-ntrec ba în talent, ba în noblețe,
Și se muncesc înverșunat, zi-noapte,
S-ajungă până-n culmea bogăției
Și-n stat să pună mâna pe putere!
Sărmane minți, o! inime orbite!
În ce-ntunerice, în ce primejdii
Se scurge-această viaț-așa scurtă!
Lucretius - Poemul Naturii, II
