Cum? Nu se vede oare că natura
Nimic nu strigă alta, fără numai
Ca trupul să nu simtă vreo durere
Iar sufletu-mpăcat cu sine însuși,
Să n-aibă griji, să n-aibă nici o teamă?
Noi, dar, vedem că prea puține lucruri
Trupeștii firi îi sunt de trebuință:
Acelei numai care-i iau durerea
Și care, totuși, pot să-i mai îmbie
Și mai multe desfătări.[...]
...
Din când în când poți sta lungit pe iarbă
Cu-amicii tăi, pe malul unei ape,
Sub bolta cea de crengi a unui arbor,
Înviorându-ți corpul cu puținul
Pe care-l ai, atunce mai cu seamă
Când timpul râde și când vremea anului
Cu flori smăltează pajiștea cea verde.
Lucretius - Poemul Naturii, II
