Iubirea sfârșește în plictis și-n silă

O, tu, cel care mai ceri un răgaz,
Până-a ne despărți pe totdeauna,
Și care-abia șoptești cu jalea-n glas
Că despărțirea e ca mătrăguna,
Nu știi tu oare că doar despărțirea
E singurul și-adevăratul leac
De-a nu te fereca în laț iubirea,
Ci numai de-a iubi ce ți-este drag?
Nu vrei să cugeți și să înțelegi
Că orișice iubire se sfârșește
Sub zodia neînduratei legi
Ce în plictis și-n silă-o veștejește,
Și dragostele noastre, pân'la urmă,
Cu voie, fără voie, tot se curmă?

O mie și una de nopți (noaptea a 12-a)

Fatalismul arab

Lasă ursita să se împlinească
Și nu te osteni să-ndrepți vreodată
Altceva decât strâmba judecată
A juzilor din lumea pământească

Într-ale vietii tulburate spume,
Nimica nu lăsa să-ți schimbe firea,
Nici bucuria oarbă, nici mâhnirea -
Că totul este trecător pe lume.

Vorbă cu vorbă, șirurile toate,
Câte ni le-a scris Soarta, le-am urmat -
Căci datul Sorții-i pe vecie dat,
Și să-l mai schimbe nimenea nu poate.

O mie și una de nopți (noaptea a 11-a)

Iubirea-i boală grea

Nimic nu vei alege de-i sta la dojenit!
Pentru că-ndrăgostitul, chiar mâine, scos din fire,
Aceleași patimi, bietul, va căuta smintit.

Să nu zici niciodată: "Eu unul, în iubire,
N-am să mă port ca tonții ce umblă-ntr-o ureche."
Să nu zici vorbele-astea prostești și fără șire.

Ar fi minune mare și fără de pereche
Să vezi scăpând vreodată din vrăjile muierii
Bărbat întreg la minte și neciupit de streche.

O mie și una de nopți