Dacă nu avem vocația construcției, avem în schimb - și încă din plin - vocația negației, a nihilismului distructiv. La drept vorbind, singurele contribuții românești la cultura europeană și universală sunt de ordin negativ. Dadaismul lui T. Tzara, absurdul dizolvant al lui Eugen Ionesco, nihilismele pe bandă rulantă ale lui E.M. Cioran sunt cele mai elocvente și concludente exemple. Există în temperamentul national o fibră distructivă, dizolvantă, negativistă, uneori "câinoasă" (ca în Ardeal), care descurajează și paralizează cele mai bune intenții. Ne solidarizăm în jurul negației și nu a afirmației conductive. Când și dacă reușim să ne grupăm și să ne coagulăm în jurul unui proiect sau al unei idei, autodistrugerea și eșecul sunt soarta lor inevitabilă. Ard ca un foc de paie. Apoi se sting repede și dispar în neantul din care au ieșit.
Adrian Marino - Viața unui om singur
