"Finally, from so little sleeping and so much reading, his brain dried up and he went completely out of his mind.” (Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quixote)
Despre Freud și psihanaliză
Freud avea mult spirit și foarte puțin umor. Vreau să spun că nu avea suficientă distanță față de opera sa. E un profet, un șef de sectă, un reformator ‘religios’. Și-a confundat mereu misiunea cu adevărul, în dauna celui din urmă. Nu se poate imagina un spirit mai puțin obiectiv, printre oamenii de știință, desigur. Avea în el ceva de fanatic, de om al vechiului Legământ.
Pornografia cvasiștiințifică în care s-a distins îmi face greață. Dar ea îi pasionează pe tineri, pe cei care taie frunză la câini, pe falșii medici, pe dezechilibrații de tot soiul, precum și pe cei ce vor să explice o mulțime de fenomene care, de fapt, n-au nici o explicație. Nu-i mai puțin adevărat că suntem cu toții psihanaliști - pentru că genul de explicație pe care-l propune această pretinsă știință este ispititor, aparent complex și profund, iar în fond superficial și absolut arbitrar. Recursul la ea a devenit aproape o nevoie. Explicațiile teologice erau mult mai interesante, dar nu mai sunt la modă. Când psihanaliza va fi lichidată, vom fi făcut un pas spre libertatea intelectuală.
Psihanaliza nu este o metodă, ci un simulacru de religie. Așa că nu degeaba îl înlocuiește psihanalistul pe confesor.
Eliberați-ne de psihanaliză, iar noi ne vom elibera de bolile cu care ea ne împuie capul.
Emil Cioran - Caiete, III
Metoda psihanalitică însușită de Freud, prezentată apoi ca fiind originală
Din zece lucruri care ne supăra, nouă n-ar fi în stare s-o facă dacă le-am înțelege foarte temeinic, pornind de la cauzele lor, si le-am cunoaște astfel necesitatea și adevărata natură; or, noi am reuși mai des acest lucru dacă le-am transforma mai întâi în obiect al reflecției, în loc ca ele să devină obiect al înflăcărării sau al mâhnirii.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Despre inconștient înainte de Freud
Dc altfel, procesul de gândire dinlăuntrul nostru nu este în realitate atât de simplu ca în teorie, deoarece aici sunt implicaţi factori de tot felul. Pentru a ilustra această chestiune, să comparăm conştiinţa noastră cu o apă de o adâncime oarecare: ideile de care suntem conştienţi în mod clar reprezintă doar suprafaţa apei, a cărei masă sunt în schimb gândurile tulburi, sentimentele, retrăirea intuiţiilor şi a experienţei în general, amestecate cu dispoziţia particulară a propriei voinţe, care constituie esenţa fiinţei noastre. Or, această masă a întregii conştiinţe se găseşte în permanentă mişcare - într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de vivacitatea intelectuală -, iar ceea ce urcă la suprafaţă în urma acestei mişcări sunt imaginile clare ale fanteziei sau ideile limpezi, de care suntem conştienţi şi pe care le exprimăm în cuvinte, precum şi deciziile voinţei. Rareori întregul proces mental şi decizional se află la suprafaţă, altfel spus, rareori constă într-o înlănţuire de judecăţi gândite cu limpezime, deşi noi aspirăm la asemenea judecăţi, spre a putea să ne dăm seama de ele atât noi, cât şi alţii; dar, de obicei, în adâncul obscur reflectăm la materialul obţinut din exterior, prelucrat astfel în idei; acest proces se produce aproape la fel de inconştient ca transformarea hranei în umori şi substanţă a trupului. Aşa se face că adesea nu reuşim să ne dăm seama de geneza celor mai profunde idei pe care le avem; ele sunt produsul sinelui nostru tainic. Spre mirarea noastră, judecăţile, ideile neaşteptate şi deciziile urcă deodată la suprafaţă din acea profunzime. O scrisoare ne aduce veşti importante, surprinzătoare, în urma cărora gândurile şi motivele noastre intră-n derută; apoi abandonăm provizoriu chestiunea respectivă, și nu ne mai gândim la ea, dar în ziua următoare sau în cea de-a treia patra zi ne apare desluşit întreaga situaţie, precum şi ceea ce avem de făcut în circumstanţele respective. Conştiinţa este simpla suprafață a sportului nostru, al cărui miez, ca și pe cel al globului terestru, nu-l cunoaştem, ci cunoaştem doar coaja.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
