Antisemitismul vine întotdeauna de sus

În ceea ce privește antisemitismul, pot să spun din experiența proprie că în popor așa ceva nu există. El vine întotdeauna de sus. N-am ascuns niciodată că sunt evreică, însă în toate familiile la care am locuit: muncitori, colhoznici, funcționari mărunți, s-au purtat cu mine ca și cum aș fi fost de-a lor, și de la ei n-am auzit nimic de felul vorbelor ce veneau din mediul universitar în perioada postbelică și chiar astăzi.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Teroarea în dictatură

Teroarea este un mijloc de intimidare. Pentru a cufunda țara într-o stare de spaimă continuă, trebuie ca numărul victimelor să atingă o cifră astronomică și pe fiecare scară să fie "curățate" câteva apartamente. Ceilalți locatari ai blocului, străzii, orașului pe unde a trecut mătura vor fi până la sfârșitul vieții cetățeni exemplari. Nu trebuie uitate însă generațiile tinere, care nu mai cred în părinții lor și, în mod sistematic, purificările trebuie reînnoite. Stalin a avut o viață lungă și a urmărit ca, din când în când, valurile terorii să crească în intensitate și avengură.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Cititul activ

În ce-l privește pe Osip Mandelștam, el propunerea când citim să nu ținem minte, ci să ne aducem aminte, adică să verificăm fiecare cuvânt prin experiența noastră ori să-l comparăm cu ideea noastră principală, anume aceea care face din om o persoană. Fiindcă pe lectura pasivă care "memorează", s-a fundamentat, dintotdeauna, propaganda idealurilor accesibile tuturor și s-au oferit spre folosire generală adevăruri de-a gata, șlefuite cu finețe. O astfel de lectură nu stimulează gândirea, ci ea însăși se preface într-un soi de hipnoză, deși contemporaneitatea are mijloace și mai puternice pentru a-l lipsi pe om de voință.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Teoria progresului

La baza oricărei capitulări se afla premisa că în locul "vechiului" a venit "noul" iar cine se ține de "vechi" rămâne cu buzele umflate. Această concepție a fost pregătită de teoria progresului, precum și de determinismul istoric al noii religii. Capitulanții zdruncinau toate reprezentările vechi fie și numai pentru faptul că erau vechi și, prin urmare, și-au trăit traiul. Pentru un număr imens de neofiți nu mai existau nici un fel de valori, adevăruri și legi, în afară de acelea care erau necesare azi și, pentru comoditate, se numeau "de clasă". Morala creștină era foarte ușor identificată cu cea burgheză, și, odată cu ea, și vechea poruncă "să nu ucizi".

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Comunismul este o religie

Era ideea că există un adevăr științific imuabil și oamenii îl stăpânesc; stăpânind adevărul, ei pot să prevadă viitorul și să schimbe cursul istoriei după cum cred de cuviință, introducând în el principiul înțelepciunii. De aici - autoritatea celor care stăpânesc adevărul - prioritatus dignitatis. Această religie - adepții o numeau cu modestie știință - îl înalță pe omul înzestrat cu autoritate la nivel de Dumnezeu. El și-a elaborat propriul simbol de credință și propria morală - noii am văzut-o în acțiune. În anii '20 erau mulți oameni care își mai aduceau aminte cum a biruit creștinismul și care, prin analogie, proroceau domnia milenară a noii religii. Cei mai scrupuloși mergeau cu analogia și mai departe, înșiruind crimele istorice ale bisericii: căci inchiziția n-a schimbat esența creștinismului... Și pentru toți era limpede superioritatea ideii celei noi, care făgăduia raiul pe pământ în locul răsplatei cerești. Însă lucrul cel mai important era renunțarea totală la îndoieli și credința absolută în adevărul obținut de știință.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Umanismul întors pe dos

Cândva erau mulți oameni buni. Ba mai mult, chiar cei răi se prefăceau buni, pentru că așa se cuvenea. De aici și fățărnicia, minciuna - marile vicii ale trecutului, demascate de realismul critic la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Rezultatul acestor demascări a fost neașteptat: oamenii buni au dispărut. Căci bunătatea nu este o însușire înnăscută, ea mai trebuie și cultivată, iar asta se face când pentru ea există cerere. Pentru noi bunătatea era o însușire de modă veche care dispăruse, iar omul bun - ceva asemenea mamutului. Tot ce ne-a învățat epoca - deschiaburirea, lupta de clasă, demascarea și căutarea unui substrat sub fiecare acțiune - toate acestea au educat orice însușiri doriți, numai bunătatea nu.

Bunătatea, ca și blândețea, trebuiau căutate în locuri retrase, îndepărtate, surde la chemarea timpului. Numai oamenii pasivi au păstrat aceste însușiri, moștenite de la străbuni. Umanismul întors pe dos avea urmări asupra tuturor și asupra fiecăruia.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Intelectualitatea și Revoluția

[...] un rol decisiv în strunirea intelectualității nu l-au jucat nici frica, nici coruperea, cu toate că și una, și cealaltă ar fi fost de ajuns, ci cuvântul "revoluție", la care nu voiau să renunțe pentru nimic în lume. Cu un cuvânt cucereau nu numai orașe, ci și popoare de multe milioane. Acest cuvânt posedă o forță atât de grandioasă, încât, în realitate, era de neînțeles de ce stăpânitorii mai aveau nevoie de închisori și de execuții.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Legile omeniei în dictatură

În epocile de violență și teroare, oamenii se ascund în cochilia lor și își tăinuiesc sentimentele, dar aceste sentimente sunt adânc înrădăcinate și nici o educație nu le poate distruge. Chiar dacă vor fi stârpite într-o generație, iar la noi, într-o măsură importantă, s-a reușit, oricum ele vor răzbate în următoarele. Ne-am convins de asta în nenumărate rânduri. Pare-se, conceptul de bine îi este, într-adevăr, propriu omului și celor care nesocotesc legile omeniei, lor sau copiilor, mai devreme sau mai târziu, trebuie să li se deschidă ochii...

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Minciuna în dictatură

Este oare justificată "minciuna întru salvare"? Este bine să trăiești în condiții în care nu trebuie să minți. Oare există un astfel de loc pe pământ? Din copilărie ni s-a insuflat ideea că pretutindeni există minciună și fățărnicie. Fără minciună, n-aș fi supraviețuit în zilele noastre cumplite. Și am mințit toată viața: i-am mințit pe studenți, am mințit la serviciu, i-am mințit pe mulți cunoscuți cumsecade, în care nu prea aveam încredere, și aceștia constituiau majoritatea. Și cu toate acestea, nimeni nu mă credea - asta era minciuna obișnuită a epocii noastre, ceva de felul politeții stereotipe.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță