Method acting

 Quintilian spune că a văzut actori atât de pătrunși de rolurile triste pe care le jucau, încât întorși acasă încă mai plângeau.

Michel de Montaigne — Eseuri III, Despre diversiune 

Sfatul medicului

 Ca să ne păzim sănătatea, medicii ne dau pildă traiul și purtarea dobitoacelor, după zicala aflată întotdeauna pe buzele celor din popor:

Cap și picioare la căldurică țineți, 

În rest, de viața dobitoacelor v-ațineți

Michel de Montaigne - Apărarea lui Raimond Sebonde, Eseuri ii 

Tot ce-a fost ori o să fie în prezent le-avem pe toate

 Aceeași natură își urmează calea pretutindeni. Cine ar judeca temeinic ce se întâmplă azi ar putea deduce fără greș deopotrivă întreg viitorul și întreg trecutul.

Michel de Montaigne - Apărarea lui Raimond Sebonde, Eseuri ii

Metodă de lectură

 Pentru a-mi ajuta slaba ținere de minte - adică lipsa ei, atât de cumplită încât mi s-a întâmplat nu o dată să iau din nou în mână cărți de parcă ar fi fost pentru întâia oară și mi-ar fi fost necunoscute, deși le citisem cu luare-aminte cu numai câțiva ani în urmă, mâzgălindu-le cu însemnări —, am luat de câtva timp obiceiul s-adaug la sfârșitul fiecărei cărți (vorbesc despre cele pe care vreau să le citesc numai o dată) momentul în care am terminat-o de citit și impresia pe care mi-a lăsat-o, pentru ca astfel să-mi pot readuce în minte măcar atmosfera și idea generală pe care mi-am  făcut-o despre autor citind-o. 

Michel de Montaigne - Despre cărți, Eseuri II 

Țel de cititor

 Țelul meu e să-mi petrec viața, câtă mi-a mai rămas, în tihnă și fără trudă. Nu vreau să-mi bat capul cu nimic: nici cu învățătura, oricât preț ar avea. Nu caut în cărți decât plăcerea de a-mi cheltui vrednic timpul; iar când le cercetez, nu caut decât știința care m-ajută să mă cunosc pe mine însumi și mă învață să mor și să trăiesc cum se cuvine. 

Michel de Montaigne - Despre cărți, Eseuri II 

Sfatul medicului

 L-am auzit pe Silvius, strălucit medic la Paris, că pentru a ne feri stomacul de lenevire e bine ca o dată pe lună să-l stârnim prin această necumpătare [beție], îmboldind-ul ca să nu amorțească. 

Michel de Montaigne - Despre darul beției, Eseuri II

Aromoterapia

 Medicii ar putea (cred) să tragă din mirosuri mai mult folos, căci am văzut adesea că lucrează asupra mea, înrâurindu-mi starea sufletească potrivit cu felul fiecăruia. Ceea ce mă face să cred că ce se spune e adevărat, anume că folosirea tămâiei și parfumurilor în biserici, atât de veche și de răspândită la toate neamurile și credințele, e menită să ne înveselească, să ne trezească și să ne purifice simțirea, ca să fim mai deschiși spre contemplare. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, LV

Lucrurile nu au valoare în sine ci părerea noastră despre ele

 Îndestularea și sărăcia depind așadar de părerea fiecăruia, și nici bogăția, nici faima, nici sănătatea nu sunt frumoase și plăcute decât atâta pe cât le socotește cel care le are. Fiecare se simte bine sau rău, după cum crede. Mulțumit nu e acela pe care-l credem mulțumit, ci acela care o crede despre sine: aici crezarea își dă singură ființă și adevăr. Soarta nu ne face nici bine, nici rău; ea ne oferă doar pământul și sămânța, pe care sufletul nostru, mai puternic decât ea, le sucește și le plămădește cum îi place; căci sufletul este singură pricină și singur stăpân al fericirii sau nefericirii sale. Tot ce dobândim din afară își ia savoarea și culoarea din lăuntrul nostru[...] Lucrurile nu sunt dureroase sau grele prin ele însele, le fac astfel slăbiciunea și lașitatea noastră. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XLI

Baba suferă la frumusețe

 Să adăugăm ceva și despre femei. Cine n-a auzit vorbindu-se la Paris despre aceea care s-a lăsat jupuită doar pentru a căpăta un ten mai fraged și o piele mai proaspătă? Sunt unele care au pus să le fie smulși dinți zdraveni și sănătoși ca să capete un glas mai dulce și mai învăluitor, sau pentru a-i înșirui mai bine. Și câte asemenea pilde de nepăsare în fața durerii nu avem oare? De la ce s-ar da ele în lături? Ce anume le-ar face să se teamă, dacă pot nădăjdui la un spor de frumusețe cât de mic?

            Din rădăcini, te-ngrijești să stârpești și albitele fire,

           Tânără față-ți refaci, cutele înlăturând. (Tibul, Elegii)

Le-am văzut înghițind nisip și cenușă, și muncindu-și pântecul mai-mai să-l prăpădească, pentru a căpăta o culoare palidă în obraji. Ca să aibă un trup tras prin inel, la câte cazne infernale nu se supun, încingându-și mijlocul și strângându-l în hățuri care le pătrund în carne? Am auzit că unele au și murit din pricina asta.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XL

Interesul propriu și grija altuia

 Crezi că acela pe care-l vezi cum, îndârjit și scos din minți, se cațără pe zidul năruit, sub ploaia de gloanțe; și cestălalt, plin de răni, înțepenit de frig și gălbejit de foame, hotărât să crape mai degrabă decât să deschidă poarta, pentru ei o fac? Nu, ci pentru un oarecare, pe care pe semne nici nu l-au văzut vreodată și căruia puțin îi pasă de isprava lor, unul care în acest timp zace în trândăvie și desfrâu.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXXVIII

Singuri cu noi înșine

 Trebuie să ne păstrăm o odaie dosnică [arriereboutique], numai a noastră, fără nici o altă menire, în care ne putem afla adevărata libertate, precum și întâiul adăpost al singurătății noastre. Aici trebuie să purtăm zilnic dialogul cu noi înșine, un dialog atât de intim, încât nici o întâlnire și nici o legătură cu lucruri străine să nu-și afle locul: să stăm de vorbă și să râdem ca și cum n-am avea nevastă, copii sau bunuri, alaiuri sau slujitori, în așa fel încât, atunci când va veni clipa să le pierdem, lipsa lor să nu ni se pară ceva nou. Sufletul nostru se poate izvorî în sine, își poate ține tovărășie, are cu ce să se îndemne și să țină piept, ce să primească și ce să dea: să nu ne temem că-n singurătatea asta vom lâncezi în trândăvie și plictis.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXXVIII

Sfatul lui Montaigne pentru bărbații însurați

 Vreau deci, în numele ziselor științe, să le dau bărbaților următoarea povață, de vor mai fi unii așa pătimași: anume că și desfătările pe care le află cu soțiile lor sunt vinovate dacă nu țin măsura, și că se poate cădea în nerușinare și dezmăț și cu femeile legiuite, ca și cu cele nelegiuite. Mângâierile fără perdea la care cea dintâi aprindere ne îndeamnă în această hârjoană nu-s doar necuviincioase, ci și dăunătoare pentru ele. Nerușinarea n-au decât s-o învețe de aiurea. Și așa sunt prea focoase pentru nevoile noastre. Eu unul nu m-am folosit decât de o îndrumare simplă și firească. Căsătoria e o legătură sfântă și cucernică. Iată de ce plăcerea în cazul ei trebuie să fie reținută, gravă și însoțită de-o anume severitate, trebuie să fie o desfătare oarecum chibzuită și ținută-n frâu.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXIX

Femeile sunt incapabile (!) de prietenie

 Unde mai pui că, la drept vorbind, înzestrarea obișnuită a femeilor nu-i pe potriva apropierii și împărtășirii care nutrește această sfântă împletire, iar sufletul lor nu apare îndeajuns de statornic încât să îndure strânsoarea unui rod atât de trainic. Firește că, altminteri, dacă s-ar putea stabili o apropiere liberă și nesilită, în care nu doar sufletele să aibă deplină desfătare, ci trupurile să ia și ele parte, și-n care omul să se poată cufunda cu totul, e neîndoielnic că prietenia ar deveni mai împlinită și mai desăvârșită. Dar nici o pildă nu arată că neamul femeiesc ar fi reușit s-ajungă la această prietenie, iar școlile din vechime i-o tăgăduiesc.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXVII

Când ai îndoieli alege soluția cinstită și calea dreaptă

 Iată de ce, când stăm în cumpănă din pricina neputinței de-a găsi și de-a alege ce-i mai nimerit pentru neajunsurile inerente feluritelor întâmplări și împrejurări, cel mai sigur, atunci când altă soluție nu se-arată, este să ne îndreptăm către aceea în care precumpănesc cinstea și dreptatea; și fiindcă nu știm care-i drumul cel mai scurt, să ținem întotdeauna drumul drept. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XXIII

A filozofa înseamnă a învăța să murim

 Cum nu știm unde ne așteaptă moartea, s-o așteptăm pretutindeni. A ne gândi la moarte dinainte înseamnă să ne gândim dinainte la libertate. Cine a învățat să moară s-a dezvățat să fie slugă. Nu există nimic rău în viață pentru cine a înțeles temeinic că lipsa vieții nu-i un rău. A ști să murim ne mântuie de orice robie și silnicie. 

Michel de Montaigne - Eseuri I, XIX

A satisfied mind is a stupid one

When the mind is satisfied, that is a sign of diminished faculties or weariness. No powerful mind stops whitin itself: it is always stretching out and exceeding its capacities. It makes sorties which go beyond what it can achieve: it is only half-alive if it is not advanced, pressing forward, getting driven into a corner and coming to blows; its inquiries are shapeless and without limits; its nourishment consists in amazement, the hunt and uncertainty...

Michel de Montaigne - Essays, On experience (III, 13)

Providence vs. us - the mortals

Where we go wrong, if you ask me, is in not entrusting ourselves enough to the Heaven and in expecting more from our own conduct of affairs than rightly belongs to us. That explains why our schemes so often go awry. Heaven is jealous of the scope which we allow to the rights of human wisdom to the prejudice of its own: the more we extend them the more Heaven cuts them back.

Michel de Montaigne - Essays, On physiognomy (III, 12)

The perfect wife

The most useful science and the most honorable occupation for a wife is home-management. I am aware of more than one wife who is mean but of few who are good managers. Yet to be one is a wife's chief virtue, the one that we should look for first as the only dowry which may either save our households or ruin them. There is no need to lecture me on the subject: experience has taught me to seek one virtue above all others in a married woman: the virtue of housekeeping. I enable my wife to do this properly when, by my absence, I leave the government of my house in her hands. It irritates me to see in many a household my lord coming home about noon, all grimy and tetchy from business worries, while my lady in her dressing-room, dolling herself up and doing her hair. It is unjust and absurd that our wives should be maintained in idleness by our sweat and toil. As far as it lies with me, nobody shall have a more serene enjoyment of my goods than I do, one more quit and more quiet.

Michel de Montaigne - Essays, On vanity (III, 9)

LOVE

I have absolutely no other passion but love to keep me going. What covetousness, ambition, quarrels and lawsuits do for men who, like me, have no other allotted task, love would do more suitably: it would restore me to vigilance, sober behaviour, graceful manners and care about my person; love would give new strength to my features so that the distortions of old age, pitiful and misshapen, should not come and disfigure them; it would bring me back to wise and healthy endeavours by which I could make myself better esteemed and better loved, banishing from my mind all sense of hopefulness about itself and about its application, while bringing it to know itself again: it would divert me away from a thousand painful thoughts, from a thousand melancholy sorrows which idleness burdens us with old age, as does the poor state of our health; it would, at least in dream, restore some heat to my blood - this blood of mine which Nature is forsaking; it would lift up my chin and unbuckle my sinews as well as the vigour and exhilaration of the soul for this poor fellow who is on his way out, rushing toward disintegration.

Michel de Montaigne - Essays, On some lines of Virgil (III, 5)

The procreation and the extinction

No man likes to be in on a birth: all men rush to be in on a death. To unmake a human being we choose an open field in broad daylight: to make one, we hide away in a dark little hollow. When making one we must hide and blush: but glory lies in unmaking one, and it produces other virtues. One act is unwholesome: the other, an act of grace, (...)

Michel de Montaigne - Essays, On some lines of Virgil (III, 5)