Crezi că acela pe care-l vezi cum, îndârjit și scos din minți, se cațără pe zidul năruit, sub ploaia de gloanțe; și cestălalt, plin de răni, înțepenit de frig și gălbejit de foame, hotărât să crape mai degrabă decât să deschidă poarta, pentru ei o fac? Nu, ci pentru un oarecare, pe care pe semne nici nu l-au văzut vreodată și căruia puțin îi pasă de isprava lor, unul care în acest timp zace în trândăvie și desfrâu.
Michel de Montaigne - Eseuri I, XXXVIII
