Timpul în pușcărie

Cred că atunci când un pușcăriaș depășește prima lui perioadă de detenție în care a ținut socoteala zilelor și renunță la răbojul scrijelit pe peretele celulei înseamnă că și-a învins totodată și principalul dușman: timpul. Când ai ajuns să faci abstracție de trecerea timpului, ți-ai recâștigat în parte independența și te simți eliberat de povara apăsătoare a ceasurilor și zilelor care, în monotonia lor, se scurg la nesfârșit. O dată ajuns la această maturitate în evoluția lui în închisoare, omului nu-i rămâne decât un pas de făcut pentru a deveni un pușcăriaș înțelept, și anume: să se obișnuiască să folosească cu orice ocazie factorul timp în favoarea lui, făcându-și-l astfel din dușman, aliat.

Ion Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele III

Disciplină mentală legionară

Legionarii aveau o vorbă: ‘nu poți să știi cât de lungă va fi închisoarea, deci nu te apuca să-i prevezi sfârșitul. Pregătește-te s-o suporți fără termen, până la capăt. E mult mai bine să fii surprins de o eliberare neașteptată, decât să-ți legi nădejdea de date care nu se vor adeveri exacte.’ ‘De la voința ta pornește totul, îmi spunea Ripan. De ce să te lași descumpănit de loviturile soartei și să recurgi la paliative, la soluții amăgitoare, când poți păstra intact echilibrul interior, educându-l și supunându-l voinței tale de a rămâne neclintit? În felul acesta ești eliberat de presiunea imediată a prezentului și poți primi și judeca realitatea mai lucid. Te-ai distanțat și ai o perspectivă mai bună de a privi evenimentele cărora nu le mai poți cădea victimă. Nu mai ești sub influența lor. Te afli pe o poziție dominantă, fiindcă realizezi că nu au valoarea pe care par s-o aibă. Nu sunt nici istorice, nici epocale, nici hotărâtoare pentru soarta noastră, nici definitive, cum erai tentat să crezi, ci, în general și în cel mai bun caz, fără mare însemnătate, dacă nu de-a dreptul mincinoase.’

‘Noi, îmi spunea Ripan, nu suntem nerăbdători să ieșim din închisoare, fiindcă graba noastră nu are iarba fiarelor care să rupă lanțurile și gratiile pentru a ne da libertatea. Noi încercăm să fim liberi în interiorul pușcăriei, și această libertate nu se câștigă decât cu credința în Dumnezeu și cu forța morală pe care ne-o dă scânteia divină cu care suntem fiecare înzestrați’

Ioan Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele III

Belu Zilber despre propagarea comunismului în Occident

După ce, o dată cu revoluția bolșevică, a fost implantat în Rusia, germenul comunist a beneficiat de izolarea internațională în care a fost ținută Uniunea Sovietică și s-a putut dezvolta nestingherit, eliminându-și dușmanii din interior și creînd cel mai perfect și mai puternic regim de dictatură din lume. Apoi, datorită jocului de alianțe internaționale, determinat de amenințarea expansiunii germane, Uniunea Sovietică s-a găsit la sfârșitul războiului, în 1945, în tabăra învingătorilor, Armata Roșie pătrunzând până în inima Europei și impunând în toată zona ocupată regimuri comuniste. Aici, pretinde Zilber, avea să se încheie prima etapă din drumul comunismului spre cucerirea lumii și totodată și rolul Uniunii Sovietice. Rușii, spunea el, erau niște barbari care nu cunoșteau decât forța brută ca mijloc de convingere. Pe durata războiului, misiunea lor fusese de a purta comunismul în vârful baionetelor până in mijlocul Europei. O dată cu terminarea ostilităților și instaurarea păcii, începea o nouă fază în dezvoltarea și propagarea comunismului, la care rusii nu-șimai puteau aduce contribuția. Primitivismul și mentalitatea lor asiatică nu le permitea să se adreseze - printr-o propagandă adecvată și convingătoare - lumii civilizate din Occident. De aceea, prevedea Zilber, centrul de greutate al mișcării comuniste se va muta de la Moscova la Paris, de unde intelighenția franceză se stânga va știsă difuzeze mai departe ideea, într-un mod civilizat și credibil pentru nivelul mai evoluat al spiritului european.

Ion Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele (Vol. II)

Belu Zilber despre impunerea comunismului

Comunismul este o nouă metodă de gândire, care, spunea el, nu se poate impune atâta vreme cât dăinuie mentalitatea burgheză. Cineva care s-a născut și a crescut în mentalitatea burgheză nu-și poate însuși modul de gândire comunist și deci va fi un inadaptabil sub un astfel de regim. Or, pentru a rupe continuitatea acestei mentalități și a face loc noilor generații cu educație comunistă, trebuie mai întâi să dispară generațiile crescute în spirit burghez. Acei care nu-și vor manifesta în nici un fel opoziția față de regim și vor accepta cu pasivitate condițiile de existență ce le vor fi oferite vor putea să supraviețuiască până la dispariția lor naturală pe calea procesului biologic firesc. Cei care se vor împotrivi, cu vorba sau cu fapta, dovedindu-se dușmani activi și deci periculoși, vor fi făcuți să dispară din mijlocul societății și vor fi ori suprimați, ori își vor sfârși zilele în închisori și lagăre de muncă. Când și ultimii oameni din vechile generații, care între timp au înțeles că prețul supraviețuirii era tăcerea, vor fi pierit fără să mai fi transmis descendenților nimic din educația și amintirile vremurilor trecute, tinerii astfel dezmoșteniți, care îi vor înlocui, nu vor mai suferi nici o influența nocivă și vor cunoaște numai viața în societatea comunistă.

Ion Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele (Vol II)

Sfat pentru bărbații de acțiune

Am mai stat puțin de vorbă și înainte de plecare ne-a dat un sfat, pe care l-a formulat cam așa: "Să știți că cei mai mari dușmani ai bărbaților într-o acțiune sunt femeile, indiferent ce sunt, mame, neveste sau amante!"

Ioan Ioanid - Închisoarea noastă cea de toate zilele