Cred că atunci când un pușcăriaș depășește prima lui perioadă de detenție în care a ținut socoteala zilelor și renunță la răbojul scrijelit pe peretele celulei înseamnă că și-a învins totodată și principalul dușman: timpul. Când ai ajuns să faci abstracție de trecerea timpului, ți-ai recâștigat în parte independența și te simți eliberat de povara apăsătoare a ceasurilor și zilelor care, în monotonia lor, se scurg la nesfârșit. O dată ajuns la această maturitate în evoluția lui în închisoare, omului nu-i rămâne decât un pas de făcut pentru a deveni un pușcăriaș înțelept, și anume: să se obișnuiască să folosească cu orice ocazie factorul timp în favoarea lui, făcându-și-l astfel din dușman, aliat.
Ion Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele III
