There are no atheists in trenches

 Și am început să mă rog. Când suntem la ananghie, nu ne este rușine de Dumnezeu. Ne rușinăm de el doar când ne este bine. 

Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag III

Comunismul este o religie

Era ideea că există un adevăr științific imuabil și oamenii îl stăpânesc; stăpânind adevărul, ei pot să prevadă viitorul și să schimbe cursul istoriei după cum cred de cuviință, introducând în el principiul înțelepciunii. De aici - autoritatea celor care stăpânesc adevărul - prioritatus dignitatis. Această religie - adepții o numeau cu modestie știință - îl înalță pe omul înzestrat cu autoritate la nivel de Dumnezeu. El și-a elaborat propriul simbol de credință și propria morală - noii am văzut-o în acțiune. În anii '20 erau mulți oameni care își mai aduceau aminte cum a biruit creștinismul și care, prin analogie, proroceau domnia milenară a noii religii. Cei mai scrupuloși mergeau cu analogia și mai departe, înșiruind crimele istorice ale bisericii: căci inchiziția n-a schimbat esența creștinismului... Și pentru toți era limpede superioritatea ideii celei noi, care făgăduia raiul pe pământ în locul răsplatei cerești. Însă lucrul cel mai important era renunțarea totală la îndoieli și credința absolută în adevărul obținut de știință.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Populismul remediat prin umanism

Pentru cel care îndrăgește lumina, cuvântul și noțiunea ‘popor’ păstrează întotdeauna un element de aprehensiune anacronică, și el știe că atunci când vrei să împingi mulțimea la manifestări reacționare, scelerate, e de ajuns să i te adresezi spunându-i ‘popor’. Câte nu s-au petrecut sub ochii noștri - sau poate nu chiar sub ochii noștri - în numele ‘poporului’, care nu s-ar fi putut cu nici un preț petrece în numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al dreptății! [...]
Vorbesc de popor dar stratul acela popular anacronic există în noi toți: consider că nu religia este mijlocul cel mai nimerit să-l țină în frâu, sub lacăt sigur. La asta ar prinde bine, după părerea mea, numai literatura, știința umanistă, idealul omului liber și frumos.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Schopenhauer desființează Coranul

Templele și bisericile, pagode și moscheile din toate țările și epocile atestă, în măreția și splendoarea lor, nevoia metafizică a omului, nevoie de o urmează îndeaproape, apăsat și implacabil, pe cea fizică. Uneori îl satisfac istoriile grosolane şi basmele insipide; cu condiţia de a-i fi fost inculcate destul de timpuriu, ele constituie pentru el interpretări suficiente ale existenţei lui şi un sprijin al propriei moralităţi. Să privim, de pildă, Coranul! Această carte proastă a fost de ajuns ca să fundamenteze o religie universală, să satisfacă de acum o mie două sute de ani nevoia metafizică a nenumărate milioane de oameni, să devină baza moralei lor şi a unui semnificativ dispreţ faţă de moarte, dar şi să-i însufleţească în vederea unor războaie sângeroase şi a celor mai întinse cuceriri. În el găsim cea mai tristă şi mai jalnică formă a teismului. Multe lucruri se vor fi pierdut din pricina traducerilor, dar eu n-am reuşit să descopăr în el nici măcar o idee valoroasă. Astfel de lucruri demonstrează că nevoia metafizică nu merge mână-n mână cu capacitatea metafizică.

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II

Apostazia zilelor noastre prezisă de Hermes Trismegistos

Lâncezeala și plictiseala sufletelor va face ca nimic să nu rămână ferit de dispreț în întregul univers,  această lucrare imuabilă a Zeului [...]

În acele zile omul credincios va fi socotit nebun; omul necredincios va fi lăudat ca un înțelept; oamenii sălbatici vor fi considerați viteji; cel rău la inimă va fi aplaudat ca cel mai bun dintre oameni.

Sufletul și tot ce ține de el - fie născut muritor, fie hărăzit să atingă viața veșnică - toate aceste lucruri pe care ți le-am explicat nu vor fi decât subiect de batjocură și vor fi socotite prostii.

Va fi chiar primejdie de moarte, crede-mă, pentru cei care vor rămâne credincioși religiei și inteligenței.

Vor fi instituite drepturi noi, legi noi și nu va rămâne nici un cuvânt sfânt, nici o credință sacră,  religioasă și demnă de Cer și de lucrurile cerești.

Hermes Trismegistos - Predica desăvârșită sau Asclepios (Corpus Hermeticum)

Evreii

Oamenii care în vechime au eliberat omenirea de sub jugul idolatriei și care acum, atât de mulți, s-au dedicat eliberării aceleiași omeniri de răul social nu se pot elibera de ei înșiși, de fidelitatea față de o denumire revolută, antediluviană, care și-a pierdut orice semnificație, nu sunt în stare să se autodepășească și să se dizolve fără urmă printre ceilalți, ale căror baze religioase ei înșiși le-au clădit și care, dacă i-ar cunoaște mai bine, le-ar fi cât se poate de apropiați.

Probabil că prigoana și reprimările îi obligă să ia această poză inutilă și fatalistă, îi împinge la această izolare pudică, la aceste sacrificii care nu le aduc decât nenorociri, dar toate acestea divulgă și șubrezirea interioară, și oboseala istorică, acumulată de-a lungul secolelor. Nu-mi place ironia cu care se auto îmbărbătează, nu-mi place sărăcia cotidiană a noțiunilor, a imaginației lor lipsite de curaj. Toate acestea irită, că și discuțiile bătrânilor despre bătrânețe sau ale bolnavilor despre boală.

Boris Pasternak - Doctor Jivago

Religia înnobilează pe om

Fără religie, adică fără o relație stabilă cu infinitul spiritual, omul nu-i decât o maimuță fără coadă, care știe să facă fonografe, baloane, bombe ș.a.m.d. (16 decembrie 1907)

Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Jurnalul ultimilor ani

Gâlceava religiilor e fără obiect

44. [...] Îngrijește-te cu toată puterea ta să nu te cerți în legătură cu credința și nici să discuți despre dogme, ci urmează Bisericii celei sobornicești. Căci nimeni nu poate înțelege ceva din dumnezeire.

Patericul Mare (XV, 44)

Trăirism (aka Lebensphilosophie)

Ceea ce nu se poate traduce în termeni de religie nu merită să fie trăit.

Emil Cioran - Caiete I, 1957-1965

Inca un sentiment religios

„Câte căi duc la Dumnezeu, și totuși sunt unii care nu le-au găsit! Uneori, chiar învecinat de ceasurile cele mai grele – am simțit bucuria izvorând din mine ca dintr-un lac nesecat de munte – albastră, lină, bună și veșnică. Mă bucur, mă bucur, mă bucur – că am luat viață sub chip de om, că pot să plâng și să sufăr, că nu mi-a fost dat să trec nepăsător prin căile vieții.“ (Timpul ce ni s-a dat, vol.2)