Iubirea pentru o femeie anume este dublă, căci ea se orientează o dată către ceea ce aceasta are în comun cu milioane de alte femei, iar apoi către ceea ce o deosebește de celelalte și îi aparține doar ei. Cât de rar coincid amândouă în același individ - paharul și vinul.
Ernest Junger - Jurnale pariziene
Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui și, prin urmare, el este mai nobil decât ele. Mai nobil decât moartea, prea nobil pentru ea - și asta constituie libertatea minții lui. Mai nobil decât viața, prea nobil pentru ea - asta este evlavia din inima lui.
Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morții nici o putere asupra gândurilor mele! Căci în asta constau bunătatea și mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forță. Când te apropii de ea, te descoperi și mergi cu pas cadențat, în vârful picioarelor. În cinstea ei te îmbraci sobru și numai în negru, căci ea poartă colereta de ceremonie a trecutului. Rațiunea este nătângă în fața morții, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei și voluptate, iar nu iubire... Moartea și iubirea - aceasta-i o rimă impropie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune.
În inimă vreau să-i păstrez morții întreaga mea credință, însă vreau să-mi aduc limpede aminte că orice credință dăruită morții și trecutului nu este decât viciu, voluptate întunecată și antiumană atunci când poruncește gândului și conduitei noastre. Omul nu trebuie să îngăduie morții să domnească asupra gândurilor lui în numele bunătății și iubirii.
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
Veghează-te mai bine dinainte,
Precum ți-am spus, și ia mai bine seama
Să nu te prinzi în laț! Mai lesne este
Să te ferești de mrejele iubirii
Decât, dacă te-ai prins, să scapi din ele,
Să rupi cumplite nodurile Venerei!
Chiar încurcat și prins fiind în ele,
Tot ai putea scăpa de dușman, dacă
Nu te-ai mai pune-n calea ta tu singur
Și n-ai mai trece cu vederea toate
Cusururile sufletești și cele
Trupești ale aceleia pe care
O ceri ș-o vrei. Că doar așa fac oamenii
Adeseori, fiind orbiți de patimă:
Împodobesc femeile cu daruri
Pe care ele nu le au. De-aceea
Vezi niște stârpituri și niște slute
Că sunt în fruntea cinstei ș-a iubirii.
Lucretius - Poemul Naturii, IV
Femeia e din fire schimbătoare
și bine știu că dragostea nu ține
în pieptul ei nici cât în glastră-o floare.
Petrarca - Canțonierul, CLXXXIII
Căci orice îndrăgostire, oricât de eteric s-ar manifesta ea, își are rădăcinile numai în instinctul sexual și nu este, de fapt, decât un instinct sexual mai bine determinat, specializat și individualizat, chiar în sensul cel mai strict al cuvântului. Or, dacă, reținând aceasta, privim rolul important pe care-l joacă iubirea între sexe, cu toate treptele și nuanțele ei, nu numai în piesele de teatru și în romane, ci și în lumea reală, unde ea se dovedește a fi, alături de dragostea de viață, cel mai puternic și mai activ dintre toate resorturile - fiindcă solicită în permanență jumătate din energiile și gândurile părții mai tinere a umanității și este ultimul țel pentru aproape orice efort uman, având o influență păgubitoare asupra celor mai importante afaceri: ea întrerupe din oră în oră cele mai serioase preocupări, iar uneori pune în încurcătură pentru o bucată de timp și cele mai însemnate minți; nu se sfiește să inoportuneze cu vechiturile ei negocierile oamenilor de stat și cercetările savanților, se pricepe să-și furișeze bilețelele amoroase și zulufii până și-n portofoliul ministerial și-n manuscrisele filosofilor, dar în egală măsură urzește zilnic cele mai încâlcite intrigi și cele mai grave gâlcevi, anulează cele mai prețioase relații, rupe cele mai strânse legături, ne cere ca în beneficiul ei să ne sacrificăm câteodată viața sau sănătatea, alteori bogăția, rangul și fericirea, și transformă de-a dreptul o persoană altminteri onestă într-un om lipsit de scrupule, iar din cel fidel până în momentul respectiv face un trădător; prin urmare ea apare ca un demon ostil, care se străduiește să pervertească, să încurce și să răstoarne totul -.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Contemplați iubirea: cunoașteți simțământ mai nobil, patimă mai puțin suspectă? Fiorii ei fac concurență muzicii, rivalizează cu lacrimile singurătății și extazului: este sublimul, dar un sublim inseparabil de căile urinare: elanuri învecinate cu excreția, cer al glandelor, sfințenie subită a orificiilor... Ajunge o clipă de atenție ca, scuturându-te de această beție, să te vezi zvârlit în imunditățile fiziologiei, sau o clipă de oboseală ca să constați că atâta ardoare nu produce decât o varietate de muci.
Emil Cioran - Tratat de descompunere (Partea lucrurilor)
Iubirea - o întâlnire între două salive... Toate sentimentele își trag absolutul din mizeria glandelor.
Emil Cioran - Tratat de descompunere (Antiprofetul)
Oamenii șovăie mai puțin atunci când este vorba să facă rău unuia care și-a câștigat iubirea celorlalti, decât altuia care se face temut, pentru că iubirea se păstrează prin legătura obligației, și cum oamenii sunt răi, aceasta poate fi oricând ruptă atunci când intră în joc propriul interes ; în schimb, teama se păstrează prin frica de pedeapsă, care nu-l părăsește niciodată pe om.
Niccolo Machiavelli - Principele
