Viața reală a omului

 Adevărul trist este că viața reală a omului constă dintr-un complex de opuse inexorabile —zi și noapte, fericire și tristețe, bine și rău. Nici măcar nu suntem siguri că unul va predomina asupra celuilalt, că binele va învinge răul sau că bucuria va suprima durerea. Viața este un câmp de luptă. Așa a fost întotdeauna și așa va fi mereu; și, dacă nu ar fi așa, întreaga existență s-ar sfârși. 

C.G. Jung — Omul și simbolurile sale 

Prejudecăți, erori, dorințe infantile: drumul sigur spre disociere nevrotică

 Cu cât conștiința este mai influențată de prejudecăți, erori, fantezii și dorințe infantile, cu atât mai mult decalajul existent se va mări într-o disociere nevrotică și va duce spre o viață îndepărtată de natură, de instincte sănătoase și de adevăr. 

C.G. Jung — Omul și simbolurile sale 

Aroganță creștină

 De ce să taci în legătură cu alții? Fiindcă ar fi destule de vorbit despre demonii tăi. Dar dacă tu ai păreri despre altul sau faci ceva pentru el, fără ca să ți se ceară părerea sau sfatul, procedezi așa fiindcă nu te poți deosebi de sufletul tău. De aceea cazi pradă aroganței acestuia și contribui astfel la prostituarea lui. Sau crezi că ar trebui să împrumuți sufletului tău ori zeilor forța ta omenească, sau că e chiar o operă folositoare și pioasă aceea de a-l face pe altul să-i prețuiască pe zei? Orbitule, asta e aroganță creștină. Zeii n-au nevoie de ajutorul tău, idolatrule ridicol care te crezi tu însuți un zeu și vrei să-i formezi pe oameni, să-i faci mai buni, să-i mustri, să-i educi, să-i creezi. Ești tu însuți perfect? De aceea taci, fă-ți treaba ta și examinează-ți insuficiența zilnică. Tu însuți ai cea mai mare nevoie de propriul tău ajutor, să ai la îndemână o părere și un sfat bun pentru tine, iar nu să alergi ca o târfă pe la alții spre a-i înțelege și ajuta. N-ai nevoie să joci rolul lui Dumnezeu. 

C.G. Jung — Cartea roșie 

Conținuturile inconștientului colectiv

 … aici jos sunt armuri vechi, arme ale părinților noștri mâncate de rugină, de care atârnă curele mucegăite din piele, apoi mânere de lănci ciuruite de viermi, vârfuri îndoite de sulițe, săgeți rupte, scuturi putrezite, cranii, schelete de bărbați și de cai, tunuri vechi, catapulte, făclii distruse, arme de asalt sfărâmate, vârfuri de pietre, ghioage de piatră, oase tăioase, dinți ascuțiți, potriviți pentru săgeți — tot ceea ce bătăliile din vremuri străvechi au lăsat să zacă pe câmp. 

Găsesc pietre pictate, oase scrijelite cu semne magice, descântece pe zdrențe de piele și plăcuțe de plumb, punguțe murdare, pline cu dinți, păr de om și unghii, bucăți de lemn legate la un loc, bile negre, piei de animale mucede — toate ținând de superstițiile născocite de vremurile întunecate de odinioară. 

Găsesc însă și lucruri mai rele : fratricid, lovitură mișelească de moarte — tortură — copii jertfiți — popoare întregi stârpite — incendiu — trădare — război — revoltă. 

Găsesc molime, catastrofe naturale, vase scufundate, orașe distruse, îngrozitoare sălbăticie animalică, foamete, lipsă de iubire între oameni … și frică — munți întregi de frică. 

Găsesc comorile tuturor culturilor din trecut — superbe imagini de zei, temple vaste, picturi, suluri de papirus, file de pergament cu literele unor limbi moarte, cărți pline de înțelepciune dispărută, cântece și cântări ale unor preoți bătrâni, povești istorisite de-a lungul a mii de generații. 

C.G. Jung - Cartea roșie 

Asumare Umbrei și captarea energiilor vitale

 Suferința e inevitabilă, dacă îți asumi absolut-neînsemnatul din tine, căci tu faci ceea ce e reprobabil și îndrepți ceea ce era distrus. În noi e mult mormânt și hoit, o miasmă de putreziciune. 

Căci altminteri cum trebuie să fie scăpat de pervertire absolut-neînsemnatul din tine? Cine să se îngrijească de absolut-neînsemnatul, dacă nu tu? Dar cine o face nu din iubire, ci din trufie, egoism sau aviditate este osândit. 

De aceea ne temem de absolut-neînsemnatul din noi, căci el este întotdeauna ceva pe care nu-l avem, care e una cu haosul și care participă la fluxul și refluxul enigmatic al acestuia. Dacă asum absolut-neînsemnatul, tocmai acel soare roșiatic incandescent al adâncului, și cad astfel pradă nebulozității haosului, atunci răsare pentru mine și soarele luminos de sus. De aceea cine năzuiește spre maxima înălțime găsește maxima adâncime. 

Absolut-neînsemnatul din tine este izvorul harului. Luăm această boală asupra noastră, neînsemnarea și josnicia, pentru ca zeul să ne tămăduiască și să se ridice radios, curățat de putreziciunea morții și de mâlul lumii demonice. Strălucind și pe de-a-ntregul teafăr, cel închis rușinos se va înălța spre mântuirea lui. 

Dacă asum absolut-neînsemnatul din mine, atunci sădesc o sămânță în solul iadului. Sămânța e invizibil de mică, dar din ea crește copacul vieții mele. 

C.G. Jung - Cartea roșie 

Constructul nu reprezintă realitatea

 Nebunia este o formă specială a spiritului și se atașează de toate doctrinele și filozofiile, dar și mai mult de viața cotidiană, căci viața însăși e plină de sminteală și în esență nerezonabilă. Omul tinde spre rațiune ca să-și poată face reguli. Viața însăși nu are reguli. Aceasta este taina și legea ei neștiută. Ceea ce tu numești cunoaștere este o încercare de a impune vieții ceva inteligibil.  

C.G. Jung — Cartea roșie 

Abisul care ne desparte

 Nimeni să nu se mire că oamenii sunt atât de depărtați unii de ceilalți, că nu se înțeleg, că se războiesc și că se ucid. Ar trebui să ne mirăm mai mult că oamenii cred că sunt apropiați, că se înțeleg și că se iubesc. Mai sunt două lucruri de descoperit. Primul este abisul nesfârșit care îi separă pe oameni. Al doilea este puntea care ar putea să unească doi oameni. Te-ai gândit vreodată câtă animalitate nebănuită îți face posibilă conviețuirea cu omul?

C.G. Jung - Cartea roșie 

Memento mori

 Te bucuri de cele mai mici lucruri abia după ce ai acceptat moartea. Dacă însă te uiți lacom, căutând ce ai mai putea trăi, atunci nimic nu este suficient de bun ca să te mulțumească, iar cele mai mărunte lucruri, care de altfel sunt mereu în jurul tău, nu te mai bucură. De aceea, eu contemplu moartea, căci mă învață să trăiesc. 

C.G. Jung - Cartea Roșie 

Poți citi o carte de mai multe ori

 Doar știi că poți citi o carte de multe ori — poate o știi aproape pe de rost, și totuși când vezi din nou rândurile din fața ta, anumite lucruri îți apar într-o lumină nouă sau îți vin chiar gânduri complet noi pe care nu le-ai avut înainte. Fiecare cuvânt poate lucra zămislitor în duhul tău. Și, pe deasupra, dacă lași deoparte cartea o săptămână și apoi o reiei, după ce duhul tău a trecut în acest răstimp prin felurite transformări, atunci vei vedea mai multe într-o altă lumină. 

C.G. Jung - Cartea roșie 

Integrarea Animei și Animusului

 Ce este masculinitatea? Știi câtă feminitate îi lipsește bărbatului spre a fi desăvârșit? Știi câtă masculinitate îi lipsește femeii pentru a fi desăvârșită? Voi căutați feminitatea la femeie și masculinitatea la bărbat. Și astfel, există numai bărbați și femei. Dar unde sunt oamenii? Tu, omule, nu trebuie să cauți feminitatea la femeie, ci trebuie s-o cauți și s-o recunoști în tine însuți, căci o ai dintru început. Dar îți place să te joci de-a masculinitatea, căci asta merge pe drumul neted al obișnuitului. Tu, femeie, să nu cauți masculinitatea la bărbat, și să iei asupra ta masculinitatea din tine însăși, căci o ai dintru început. Dar te încântă și e ușor să faci pe femeiușca, de aceea bărbatul te disprețuiește, căci el își disprețuiește feminitatea. Abia dacă poți spune despre sufletul tău ce sex are. Dar dacă ai să fii cu băgare de seamă, ai să vezi că bărbatul cel mai viril are un suflet feminin, iar femeia cea mai feminină are un suflet viril. Cu cât ești mai bărbat, cu atât ești mai departe de ceea ce este cu adevărat femeia, căci feminitatea din tine îți e străină și o disprețuiești. 

C.G. Jung - Cartea roșie 

Persona

[806] We are not satisfied with the life we have in ourselves and our own being. We want to lead an imaginary life in the eyes of others, and so we try to make an impression. We strive constantly to embellish and preserve our imaginary being, and neglect the real one. And if we are calm, or generous, or loyal, we are anxious to have it known so that we can attach these virtues to our other existence; we prefer to detach them from our real self so as to unite them with the other. We would cheerfully be cowards if that would acquire us a reputation for bravery. How clear a sign of the nullity of our own being that we are not satisfied with one without the other and often exchange one for the other! For anyone who would not die to save his honour would be infamous.

Blaise Pascal - Pensées 

[ Jung approves 😀 ]

Tradiție și progres

Atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din elemente care, toate, au fost prezente deja în șirul strămoșilor noștri. "Noul" din sufletul individual este o recombinare variată la infinit a unor părți componente extrem de vechi, de aceea trupul și sufletul au un caracter eminamente istoric și nu-și găsesc un loc adecvat în ceea ce este nou și abia atunci alcătuit ; cu alte cuvinte, trăsăturile ancestrale se regăsesc acolo doar parțial. Suntem departe de a ne fi încheiat socotelile cu Evul Mediu, cu Antichitatea și cu primitivitatea, așa cum pretinde psihicul nostru. Când colo, ne-am prăbuși de într-o cataractă a progresului, care ne împinge cu o violență cu atât mai sălbatică înainte spre viitor, cu cât ne smulge mai tare din rădăcinile noastre. Dar, odată vechiul străpuns, el este de obicei distrus, iar deplasarea înainte nu mai poate fi oprită. Tocmai pierderea acestei legături cu trecutul, lipsa rădăcinilor produc un asemenea "disconfort în civilizație" și o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor și într-o promisiune himerică a unei epoci de aur decât în prezentul până la care fundalul nostru evoluționist nici măcar n-a ajuns încă. Plonjăm nestăviliți în nou, mânați de un sentiment crescând de insuficiență, de insatisfacție și frământare. Nu mai trăim din ceea ce avem, ci din promisiuni, nu mai trăim în lumina zilei prezente, ci în întunericul viitorului, unde așteptăm ivirea adevăratului răsărit de soare.  Nu vrem să admitem că tot ce este mai bun este răscumpărat prin ceea ce e mai rău. Speranța unei libertății sporite este anihilată printr-o sclavie tot mai mare față de stat, ca să nu mai vorbim de primejdiile cumplite la care ne expun descoperirile cele mai strălucitoare ale științei. Cu cât înțelegem mai puțin ceea ce au cautat tații și străbunii noștri, cu atât ne înțelegem mai puțin pe noi înșine și contribuim cu toate forțele la amplificarea lipsei de instincte și de rădăcini a individului, așa încât, devenit o particulă în masă, el nu mai urmează decât "spiritul gravitației".

Îmbunătățirile orientate înainte, prin metode noi sau gadgeturi, sunt, ce-i drept convingătoare pe loc, dar în timp îndelungat devin îndoielnice și sunt în orice caz scump plătite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, mulțumirea sau fericirea în general. Sunt de cele mai multe ori îndulciri caduce ales existenței, ca, de pildă, măsurile de scurtare a timpului, care, din păcate, nu fac decât să accelereze ritmul și astfel ne lasă mai puțin timp ca oricând. Omnis festinatio ex parte diaboli est - orice grabă este a diavolului - obișnuiau să spună vechii maeștri.

C.G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții

Nevroza și dezvoltarea spirituală

Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le dispare și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

C. G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții 

Inconștientul colectiv

Deși noi, oamenii, avem viața noastră personală, suntem, pe de altă parte, în mare măsură reprezentanții, victimele și promotorii unui spirit colectiv, ai cărui ani de viață înseamnă secole. O viață întreagă putem să credem că facem totul după capul nostru și să nu descoperim niciodată că am fost în primul rând figuranți pe scena teatrului lumii. Există însă fapte care, chiar dacă nu le cunoaștem, ne influențează viața, și asta cu atât mai mult cu cât sunt inconștiente.

Cel puțin așa trăiește o parte a ființei noastre în veacuri, și anume acea parte pe care eu am desemnat-o, pentru uzul meu personal, ca nr. 2. Că ea nu este o curiozitate individuală o demonstrează religia noastră occidentală, care se adresează expressis verbis acestui om interior și, de aproape două mii de ani, încearcă în mod serios să-l aducă la cunoștință conștiinței de suprafață și personalismului acesteia : Noli foras ire, in interiore homine habitat veritas! (Nu vă duceți afară, în omul interior sălășluiește adevărul!)

C.G. Jung - Amintiri, Vise, Reflecții