Toată lumea moare, fără discriminare!

Știu că săraci și inși cu stare,
Mireni și popi, cuminți și fleți,
Superbi și sluți, și mic și mare,
Rândași, prinți, darnici, hrăpăreți,
Și doamne-având la guler creți,
De orice stare, rang și grad,
Cu steme-n păr, și frumuseți,
De-a valma, pradă morții cad.

François Villon - Marele Testament XXXIX

Educația e condiția bunăstării

Vai, în nebuna-mi tinerețe,
Să-nvăț de-aș fi găsit cu cale,
S-ascult de bunele povețe,
Azi, cas-aveam, și-aveam pat moale.
Dar cum? De școală și-ale sale
Fugeam - soi rău, trăgând la fit.
Scriind ce spun, simt că, de jale,
Și inima mi s-a zdrobit.

François Villon - Marele Testament XXVI

Tinerețea dispare pe nesimțite

Îmi plâng deci anii tinereții,
În care-am petrecut de zor
S-ajung în pragul bătrâneții,
Ce mi-a ascuns plecarea lor.
Ei n-au luat-o la picior,
Nici de-a călare: vai! cum dar?
Porniră fără veste-n zbor
Și nu-mi lăsară nici un dar.

François Villon - Marele Testament XXII

Sărăcia determină caracterul și morala

Dar ce vrei? Soarta când mi-e asta,
Să-i fiu potrivnic, la ce bun?
Ea mă îndrumă, și năpasta
Nu pot s-o schimb, nici s-o răpun.
Deci iartă-mă! Ca să te-mbun,
Îți spun că-n mare sărăcie
(Și vorba asta toți o spun)
Nu-i cinste multă cum să fie!

Când împăratul se gândi
La-nțelepțeștile lui spuse:
- „Un alt destin îți voi clădi:
Din rău, ți-l schimb în bun!” îi spuse.
Așa făcu, și hoțul duse
Un trai cinstit și fără zurbe.
Chiar de Valer din Roma spus e
Cui Marele i-au spus în urbe.

François Villon - Marele Testament IX, XX

Doar suferința limpezește mintea

Drept, după plânset și plânsori,
Și gemete, și spaime varii,
După tristeți, dureri, erori
Și cazne penitenciarii,
Doar chinul - mințile-mi contrarii
Le-a limpezit, după-a lui voie -
Mai mult ca orice comentarii
La Aristot - de Averroe.

François Villon - Marele Testament XII