Căci pasiunea, tinere, este divină. Omul este divin în măsura în care simte. El este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca să simtă prin el. Omul nu este nimic altceva decât organul prin care Dumnezeu sărbătorește nunta cu viața trezită și îmbătată. Dacă omul păcătuiește față de pasiune, păcătuiește față de Dumnezeu, ceea ce înseamnă distrugerea forței virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofă cosmică, o teroare de neînchipuit…
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
Dar despre moarte nimeni care s-ar întoarce din ea n-ar fi în stare să ne povestească în adevăr ceva, cât de puțin, deoarece n-a trăit-o și n-a văzut-o. Ieșim din beznă și ne întoarcem din beznă, iar între aceste două clipe există întâmplări trăite, însă, de fapt, noi nu trăim nici începutul și nici sfârșitul, nici nașterea și nici moartea , căci nici una n-are un caracter subiectiv, iar ca fenomene în sine aparțin numai vastului domeniu al lumii obiective, iată cum stau lucrurile în această privință.
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
În adevăr, moartea noastră este mai mult treaba celor care supraviețuiesc decât a noastră înșine, și indiferent dacă ne amintim sau nu, pentru moment, această vorbă a unui înțelept ironic, ea rămâne valabilă în orice caz pentru suflet: atâta timp cât suntem noi, nu este moartea, iar când este moartea, nu mai suntem noi; prin urmare, între moarte și noi nu dăinuiește nici un raport real, ea este un lucru care nu ne privește deloc pe noi, ci cel mult lumea și natura - și din cauza aceasta toate făpturile o privesc cu o mare liniște, cu indiferență, lipsă de răspundere și nevinovăție egoistă.
Thomas Mann - Muntele vrăjit
Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui și, prin urmare, el este mai nobil decât ele. Mai nobil decât moartea, prea nobil pentru ea - și asta constituie libertatea minții lui. Mai nobil decât viața, prea nobil pentru ea - asta este evlavia din inima lui.
Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morții nici o putere asupra gândurilor mele! Căci în asta constau bunătatea și mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forță. Când te apropii de ea, te descoperi și mergi cu pas cadențat, în vârful picioarelor. În cinstea ei te îmbraci sobru și numai în negru, căci ea poartă colereta de ceremonie a trecutului. Rațiunea este nătângă în fața morții, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei și voluptate, iar nu iubire... Moartea și iubirea - aceasta-i o rimă impropie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune.
În inimă vreau să-i păstrez morții întreaga mea credință, însă vreau să-mi aduc limpede aminte că orice credință dăruită morții și trecutului nu este decât viciu, voluptate întunecată și antiumană atunci când poruncește gândului și conduitei noastre. Omul nu trebuie să îngăduie morții să domnească asupra gândurilor lui în numele bunătății și iubirii.
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
