Sarcina scriitorului este numai să arate cine, cum și în ce împrejurări a vorbit sau a gândit despre Dumnezeu și despre pesimism. Artistul nu trebuie să fie judecătorul personajelor sale și a ceea ce vorbesc acestea, ci numai un martor obiectiv. Am ascultat discuția despre pesimism dintre doi ruși, o discuție dezordonată, care nu rezolvă nimic, și trebuie să o redau întocmai în forma în care am auzit-o, iar aprecierea o vor da jurații, adică cititorii. Sarcina mea este să am talent, adică să fiu în stare să deosebesc probele importante de cele neimportante, să fiu în stare să pun în lumină personajele și să vorbesc pe limba lor. [...]
Oamenii scrisului, în special artiștii, trebuie să recunoască faptul că, pe lumea asta, nu poți înțelege nimic, așa cum recunoștea cândva Socrate și cum recunoștea și Voltaire. Mulțimea crede că știe tot și înțelege tot; și, cu cât este mai proastă, cu atât i se pare că orizontul ei este mai larg. Dacă însă artistul în care mulțimea crede se decide să anunțe că el nu înțelege nimic din ceea ce vede, chiar și acest singur fapt constituie un mare câștig de cunoaștere și un mare pas înainte.
A.P. Cehov - Corespondență, I