Desigur, avem obiceiul să admirăm zilnic mari bandiți, a căror opulență lumea întreagă o venerează împreună cu noi și a căror existență se dovedește, de îndată ce o cercetezi mai îndeaproape, o perpetuă crimă reînnoită în fiecare zi, dar acești oameni se bucură de glorie, de onoruri și de putere, hoțiile lor sunt consacrate de legi, în timp ce oricât ai căuta în istorie totul demonstrează că un biet găinar și mai ales un hoț de alimente neînsemnate cum ar fi o bucată de pâine, de slănină sau un boț de brânză, atrage asupra sa, fără putință de scăpare, oprobriul indiscutabil, renegarea categorică a societății, pedepsele majore, dezonoarea automată, rușinea de neispășit, și asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea hoții e în general un sărac și pentru că starea lui implică în ea însăși o rușine esențială și apoi pentru că actul său conține un soi de tăcut reproș făcut comunității. Furtul săracului devine o malițioasă reluare în posesie individuală a ceea ce îi aparține. Unde am ajunge? Așa că represiunea miilor de pungași se execută sub toate climatele, bagă de seamă, cu o rigoare extremă, nu numai ca un mijloc de apărare socială, dar mai ales ca o recomandare severă tuturor nefericiților să stea la locul lor și în casta lor, nevoiași, bucuroși resemnați să crape la nesfârșit de-a lungul secolelor de mizerie și de foame…
Louis-Ferdinand Celine - Călătorie la capătul nopții
