Știința se raportează la înțelepciune ca virtutea la sacralitate; este rece și seacă, lipsită de iubire și neștiind nimic despre sentimentul adânc al insatisfacției și al dorinței. Ea își este folositoare sieși la fel de mult pe cât este de dăunătoare slujitorilor ei, în măsura în care-și transferă asupra lor propriul caracter și, prin aceasta, le osifică într-un fel umanitatea. Ea trece cu o neîndurătoare răceala pe lângă omul mare care suferă, fiindcă știința vede peste tot numai probleme de cunoaștere și fiindcă suferința este, de fapt, în lumea ei, ceva nemaipomenit și de neînțeles, deci, în cazul cel mai bun, încă o problemă.
Friedrich Nietzsche - Schopenhauer educator
