Se afișează postările cu eticheta frumusețe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frumusețe. Afișați toate postările

Baba suferă la frumusețe

 Să adăugăm ceva și despre femei. Cine n-a auzit vorbindu-se la Paris despre aceea care s-a lăsat jupuită doar pentru a căpăta un ten mai fraged și o piele mai proaspătă? Sunt unele care au pus să le fie smulși dinți zdraveni și sănătoși ca să capete un glas mai dulce și mai învăluitor, sau pentru a-i înșirui mai bine. Și câte asemenea pilde de nepăsare în fața durerii nu avem oare? De la ce s-ar da ele în lături? Ce anume le-ar face să se teamă, dacă pot nădăjdui la un spor de frumusețe cât de mic?

            Din rădăcini, te-ngrijești să stârpești și albitele fire,

           Tânără față-ți refaci, cutele înlăturând. (Tibul, Elegii)

Le-am văzut înghițind nisip și cenușă, și muncindu-și pântecul mai-mai să-l prăpădească, pentru a căpăta o culoare palidă în obraji. Ca să aibă un trup tras prin inel, la câte cazne infernale nu se supun, încingându-și mijlocul și strângându-l în hățuri care le pătrund în carne? Am auzit că unele au și murit din pricina asta.

Michel de Montaigne - Eseuri I, XL

Michel de Montaigne Eseuri I


Două feluri de frumusețe

- Ia seama, Sancho, sunt două feluri de frumusețe: una a sufletului și alta a trupului; cea a sufletului tronează și se manifestă în minte, în virtute, în buna-cuviință, în mărinimie și în buna-creștere, iar toate aceste calități sunt posibile și se pot afla și într-un om urât; și când pui ochii pe o asemenea frumusețe, iar nu pe cea a trupului, iubirea obișnuiește să ia naștere cu vigoare și foloase.

Miguel de Cervantes - Don Quijote de la Mancha

Frumusețea trece, noblețea sufletului rămâne

N-ai să păstrezi o iubită și nu te mira de te lasă,
Dacă la chipul frumos n-ai și un suflet ales.
Căci frumusețea se duce, cu cât se adaugă anii;
Se micșorează mereu, prinsă în strâmt-ui soroc.
Peri argintii s-or ivi și la tine, frumosule tânăr,
Încrețituri ți-or brăzda fața uscată de ani!
Să-ți făurești, dar, din vreme, un suflet cu-alese-obiceie
Însoțitor credincios cât viețuiești pe pământ.
Nu obosi până nu te-ai deprins cu-ale artelor taine
Și până nu ai ajuns bine a grăi-n două limbi.

Nu pune nici un temei pe-al ochilor farmec vremelnic, 

Oricine-ai fi, să te-nalți prin însușiri mai de preț. 

Cu bunătate vorbește, să-ncânți prin cuvinte plăcute:

Dacă prea aspru te porți, ură doar ai să culegi. 

Ovidiu - Arta amorului, II

Toate femeile sunt frumoase noaptea la beție

Nu te încrede prea mult în lumina nesigură-a lămpii:
Noaptea, când ai și băut, nu judeca frumuseți.
Noaptea ascunde cusurul, învăluie orice meteahnă;
Toate femeile-atunci foarte frumoase ne par.
De nestemate, de purpuri ori de frumusețea femeii
Poți o părere să-ți faci doar la lumină de zi.

Ovidiu - Arta iubirii, I

Frumusețea sufletului

- Ține-n seamă, Sancho, răspunse don Quijote, că se află două soiuri de frumusețe, una a sufletului, iar cealaltă a trupului. Aceea a sufletului sălășluiește și se arată în bunurile minții, în cinste, într-o purtare cuviincioasă, în mărinimie și în bună-creștere, și toate lucrurile astea pot să încapă și să-și găsească lăcaș și în sufletul unui om urât; și dacă-ți îndrepți gândul către această frumusețe, și nu către cea trupească, atunci și dragostea răsare, mai năvalnică și mai puternică. Eu, dragă Sancho, am ochi să văd că nu sunt frumos, dar tot atât de bine îmi dau seama că nici prea pocit nu sunt, și un bărbat, având darurile sufletești de care ți-am pomenit, e destul să fie ceva mai frumos decât dracu spre a fi îndrăgit.

Miguel de Cervantes - Don Quijote de la Mancha

Părinți care spun adevărul

Îmi amintesc perfect cum odată, după dejun - aveam atunci șase ani - se vorbea despre înfățișarea mea, și cum maman se străduia să găsească ceva frumos la chipul meu: a spus că am ochi inteligenți, un zâmbet plăcut și, în cele din urmă, cedând argumentelor tatii și evidenței, a fost nevoită să recunoască faptul că eram urât; și pe urmă, când eu i-am mulțumit pentru masă, ea m-a bătut pe obraz și mi-a spus:
- Tu trebuie să știi, Nikolenka, că nimeni nu te va iubi pentru chipul tău; de aceea, trebuie să te străduiești să fii un băiat deștept și bun.
Aceste cuvinte mi-au dat nu numai convingerea că nu sunt frumos, ci și pe aceea că voi fi negreșit un băiat bun și deștept.

Lev Tolstoi - Copilaria (XVII)

Soțiile sunt onorate mai mult pentru minte decât pentru frumusețe

Soțiile, cât timp sunt tinere, sunt numite amante de către soții lor. Prin urmare, aceste femei, văzând astfel că bărbații lor nu le apreciază decât pentru plăcerea pe care le-o dăruiesc, nu se gândesc decât cum să se gătească pentru a plăcea și-și pun toată încrederea și toate speranțele în podoabele lor. Nimic nu e deci mai util și mai necesar decât să ne străduim să le facem să înțeleagă că nu vor fi onorate și respectate decât atunci când vor da dovadă de înțelepciune, de pudoare și de modestie.

Epictet - Manualul

Frumusețea fără personalitate e împietrită

CHIRON:

Ce!.. Frumusețea la femei nu spune
Nimic, e-adesea-ncremenit obraz;
Slăvesc ființa ce tâșnește-anume
Cu chef de viață, în extaz.
În sine frumusețea-i fericită,
Dar grația-i de neînvins ispită.

Goethe - Faust II (7399-7404)

Hymne à la Beauté (Imn Frumuseții)

Viens-tu du ciel profond ou sors-tu de l'abîme,
O Beauté? ton regard, infernal et divin,
Verse confusément le bienfait et le crime,
Et l'on peut pour cela te comparer au vin.

Tu contiens dans ton oeil le couchant et l'aurore;
Tu répands des parfums comme un soir orageux;
Tes baisers sont un philtre et ta bouche une amphore
Qui font le héros lâche et l'enfant courageux.

Sors-tu du gouffre noir ou descends-tu des astres?
Le Destin charmé suit tes jupons comme un chien;
Tu sèmes au hasard la joie et les désastres,
Et tu gouvernes tout et ne réponds de rien.

Tu marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;
De tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
Et le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
Sur ton ventre orgueilleux danse amoureusement.

L'éphémère ébloui vole vers toi, chandelle,
Crépite, flambe et dit: Bénissons ce flambeau!
L'amoureux pantelant incliné sur sa belle
A l'air d'un moribond caressant son tombeau.

Que tu viennes du ciel ou de l'enfer, qu'importe,
Ô Beauté! monstre énorme, effrayant, ingénu!
Si ton oeil, ton souris, ton pied, m'ouvrent la porte
D'un Infini que j'aime et n'ai jamais connu?

De Satan ou de Dieu, qu'importe? Ange ou Sirène,
Qu'importe, si tu rends, — fée aux yeux de velours,
Rythme, parfum, lueur, ô mon unique reine!-
L'univers moins hideux et les instants moins lourds?

Imn Frumuseții

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, Fumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De-aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câne pe poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu sameni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaeruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi – Omorul e-un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă .

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Fumuseţe, monstru naiv şi fioros! Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină! –
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea? (Traducere de Al. Philippide)

Charles Baudelaire - Les fleurs du mal