…lumea îi numea „creștini“. Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus. Reprimată pentru un moment, această superstiție funestă se răspândea din nou nu numai prin Iudeea, locul de obârșie al acestui flagel, dar și la Roma, unde se revarsă de pretutindeni toate grozăviile sau ticăloșiile și își găsesc mulțime de adepți. Mai întâi, au fost închiși cei ce mărturiseau; apoi, după indicațiile lor, o mulțime de oameni nu atâta dovediți că ar fi pus foc, cât învinuiți de ură față de neamul omenesc. Cei care trebuiau să moară au fost și prefăcuți în prilejuri de batjocură: acoperiți cu piei de fiare, piereau sfâșiați de câini, mulți erau pironiți pe cruci sau dați pradă flăcărilor, iar alții, după ce se întuneca, erau arși ca să servească la iluminat în timpul nopții. Nero își oferise grădinile pentru acest spectacol și dădea o reprezentație de circ, amestecat cu mulțimea, în costum de vizitiu, sau conducând un car de curse. Din care cauză, deși acești oameni erau vinovați și meritau cele mai grele pedepse, acum stârneau mila, fiind sacrificați nu interesului public, ci sălbăticiei unui singur om.
Tacitus — Anale, XV.38
