Frumusețea fără personalitate e împietrită

CHIRON:

Ce!.. Frumusețea la femei nu spune
Nimic, e-adesea-ncremenit obraz;
Slăvesc ființa ce tâșnește-anume
Cu chef de viață, în extaz.
În sine frumusețea-i fericită,
Dar grația-i de neînvins ispită.

Goethe - Faust II (7399-7404)

După Goethe, uimirea în fața tainelor și a tiparelor lumii este suprema trăire la care poate ajunge omul

Nu-n amorțire-mi caut eu salvare;
Ce-i bun la om, stă în înfiorare;
Simțirii lumea-i dă un mare preț,
Pe om cumplitu-l face, zguduind, măreț.

Goethe - Faust II (6271-6274)

Mefisto dezvăluie secretul tinereții veșnice

MEFISTO:

E un leac
Fără de doctori, vrăji, nimic nu costă:
Afară ieși în câmp, treci la atac
Și ară, sapă, drept ripostă;
Fă-ți rostul și să-ți fii pe plac
În strâmtu-ţi cerc fără prihană,
Hrănește-te cu simplă hrană;
Trăiești ca vita între vite,-ngrași
Ogorul, strângi recoltă, te simți bine;
E leacul cel mai bun, să nu te lași,
Tot  tânăr ca octogenar spre-a te menține.

Goethe - Faust (2351-2361)

Dacă nici Mefisto nu știe cum se răzbește în viața asta...

Amice, totul vine de la sine;
În viață te descurci de cum te-ncrezi în tine.

Goethe - Faust (2061-2062)

Originea Răului

MEFISTO:

Sunt parte-a părții ce-a fost totul la-nceput,
O parte-a beznei ce lumina și-a născut,
Lumina falnică ce Nopții-mume
Rangu-i dispută, spațiul să-i consume,
Dar tot nu izbutește, căci, cu toată
Silința, e de corpuri strâns legată.
Din corpuri curge, grație corpurilor dând,
Și-un corp o-mpiedică în cale;
Nu am speranța dăinuirii sale
Și va pieri cu corpurile prea curând.

Goethe - Faust I (1349-1358)

Știința nu poate dezvălui tainele naturii

FAUST:

Gemând de taine-n plină zi,
Natura vălurile nu-și sumete
Și, ce în duhu-ţi nu va dezveli,
Nu-i smulgi tu cu șuruburi și manete.

Goethe - Faust (672-675)

Cunoașterea vine din interior

FAUST:

E pergamentul, în sfințenia-i, o fântână
Ce setea ți-o astâmpără pe veci?
Nu afli-nviorare până
Din propriu-ți suflet nu țâșnește, deci.

Goethe - Faust I (566-569)

Rațiunea incompatibilă cu natura umană

MEFISTO:

Vezi doar că omu,-n chinuri, nu-i ferice.
De-aceeași teapă este-al lumii zeu pitic
Și tot ciudat ca-n prima zi. Un pic
Mai bine-ar fi trăit el dacă
N-ai fi lăsat lumina ta la el să treacă.
El Rațiune-i spune, dar
Mai fiară-l face decât fiara chiar.

Goethe - Faust (280-286)

Sâmburi de romantism

FAUST:

Nu-n amorţire-mi caut eu salvare;
Ce-i bun la om, stă în înfiorare;
Simţirii lumea-i dă un mare preț,
Pe om cumplitu-l face, zguduind, măreţ.

Faust, Goethe

Diavolul sfătos

MEFISTO:
Amice, totul vine de la sine;
În viaţă te descurci de cum te-ncrezi în tine.

Faust, Goethe v. 2061-2062

Alchimie & gnosticism în autodescrierea lui Mefisto (diavolul)

MEFISTO:

Sînt parte-a părţii ce-a fost totul la-nceput,
O parte-a beznei ce lumina și-a născut,
Lumina falnică ce Nopţii-mume
Rangu-i dispută, spaţiul să-i consume,
Dar tot nu izbutește, căci, cu toată
Silinţa, e de corpuri strîns legată.
Din corpuri curge, grație corpurilor dînd,
Şi-un corp o-mpiedică în cale;
Nu am speranţa dăinuirii sale
Şi va pieri cu corpurile prea curînd.

Faust, Goethe - versurile 1349–1358

Rațiune vs. Natură

Ferice de mai poți spera
Să ieşi din marea asta-a rătăcirii!
O, ce nu ştii, nespus te-ar ajuta
Ce știi nu ți-e în folosinţa firii.

Faust, Goethe