Umanismul întors pe dos

Cândva erau mulți oameni buni. Ba mai mult, chiar cei răi se prefăceau buni, pentru că așa se cuvenea. De aici și fățărnicia, minciuna - marile vicii ale trecutului, demascate de realismul critic la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Rezultatul acestor demascări a fost neașteptat: oamenii buni au dispărut. Căci bunătatea nu este o însușire înnăscută, ea mai trebuie și cultivată, iar asta se face când pentru ea există cerere. Pentru noi bunătatea era o însușire de modă veche care dispăruse, iar omul bun - ceva asemenea mamutului. Tot ce ne-a învățat epoca - deschiaburirea, lupta de clasă, demascarea și căutarea unui substrat sub fiecare acțiune - toate acestea au educat orice însușiri doriți, numai bunătatea nu.

Bunătatea, ca și blândețea, trebuiau căutate în locuri retrase, îndepărtate, surde la chemarea timpului. Numai oamenii pasivi au păstrat aceste însușiri, moștenite de la străbuni. Umanismul întors pe dos avea urmări asupra tuturor și asupra fiecăruia.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Epidemiile, războaiele și umaniștii

“Epidemiile, într-adevăr, sunt ceva obişnuit, dar crezi cu greu în ele când îţi cad pe cap. Au fost pe lume tot atâtea ciume câte războaie. Şi totuşi, ciume şi războaie îi găsesc pe oameni întotdeauna la fel de nepregătiţi. Când izbucneşte un război, oamenii spun: "n-are să dureze, prea e stupid". Şi, fără îndoială, un război este desigur prea stupid, dar asta nu-l împiedică să dureze. Prostia stăruie întotdeauna şi faptul s-ar observa dacă fiecare nu s-ar gândi mereu la sine. Concetăţenii noştri semănau în această privinţă cu toată lumea, se gândeau la ei înşişi, altfel spus, erau umanişti: nu credeau în flageluri. Flagelul nu este pe măsura omului, îţi spui deci că flagelul este ireal, e un vis urât care o să treacă. Dar nu trece totdeauna şi, din vis urât în vis urât, oamenii sunt cei care se duc, şi umaniştii cei dintâi, pentru că nu şi-au luat măsuri de precauţie. Concetăţenii noştri nu erau mai vinovaţi decât alţii, ei uitau să fie modeşti, atâta tot, şi credeau că totul mai era posibil pentru ei, ceea ce presupunea că flagelurile nu erau posibile. Ei continuau să facă afaceri, proiectau călătorii şi aveau păreri. Cum să se fi gândit ei la ciuma care suprimă viitorul, deplasările şi discuţiile? Ei se credeau liberi şi nimeni nu va fi vreodată liber atâta timp cât vor exista flageluri.”

Albert Camus - Ciuma

Populismul remediat prin umanism

Pentru cel care îndrăgește lumina, cuvântul și noțiunea ‘popor’ păstrează întotdeauna un element de aprehensiune anacronică, și el știe că atunci când vrei să împingi mulțimea la manifestări reacționare, scelerate, e de ajuns să i te adresezi spunându-i ‘popor’. Câte nu s-au petrecut sub ochii noștri - sau poate nu chiar sub ochii noștri - în numele ‘poporului’, care nu s-ar fi putut cu nici un preț petrece în numele lui Dumnezeu, sau al omenirii, sau al dreptății! [...]
Vorbesc de popor dar stratul acela popular anacronic există în noi toți: consider că nu religia este mijlocul cel mai nimerit să-l țină în frâu, sub lacăt sigur. La asta ar prinde bine, după părerea mea, numai literatura, știința umanistă, idealul omului liber și frumos.

Thomas Mann - Doctor Faustus

Prioritatea științelor umaniste clasice în formarea omului

Căci operele anticilor sunt steaua polară pentru orice aspirație artistică sau literară: dacă ea apune pentru voi, sunteți pierduți. Îndeletnicirea cu scriitorii Antichității este numită foarte nimerit studii umaniste, căci datorită lor discipolul redevine în primul rând om, intrând într-o lume încă nepătată de schimonoselile Evului Mediu și ale romantismului, care au pătruns apoi atât de adânc în umanitatea europeană, încât chiar și acum fiecare vine pe lume purtând pe chip aceste grimase și trebuie să se lepede mai întâi de ele, spre a redeveni în primul rând om. Să nu vă gândiți că înțelepciunea voastră modernă ar putea suplini vreodată acea consacrare pentru ființa umană; voi nu sunteți născuți liberi, fii dezinvolți ai naturii, aidoma grecilor și romanilor. Fără școala anticilor, literatura voastră va degenera într-o pălăvrăgeală vulgară ai într-un evident filistinism.

Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II