Pasiunea este divină

 Căci pasiunea, tinere, este divină. Omul este divin în măsura în care simte. El este sensibilitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat ca să simtă prin el. Omul nu este nimic altceva decât organul prin care Dumnezeu sărbătorește nunta cu viața trezită și îmbătată. Dacă omul păcătuiește față de pasiune, păcătuiește față de Dumnezeu, ceea ce înseamnă distrugerea forței virile a lui Dumnezeu, adică o catastrofă cosmică, o teroare de neînchipuit…

Thomas Mann - Muntele Vrăjit

Umanismul lumii de mâine

 Omul va trebui să fie tot mai interesant, căci nu se mai întâmplă lucruri neobișnuite în jurul lui. Evenimentul, neașteptatul, surpriza, noutatea intră în eclipsă. Natura cu Proteus-ul ei, istoria, strada sunt monotone și preștiute. Anexând materia moartă și înfățișându-ne cu ea, avem răspunderi pentru spectacolul lumii. Pe scenă nu mai sunt zei sau victime de-ale lor - anecdote și mituri. Omul trebuie să devină o ființă mitologică, acum. 

Constantin Noica - Jurnal de idei, 2.282

Forța vitală

Înfometat și înrăit, știam că nimic pe lumea asta nu mă va sili să mă sinucid. Exact în perioada aceea începusem să înțeleg esența mărețului instinct de a trăi, acea calitate cu care omul e înzestrat în cel mai înalt grad. Vedeam cum se istoveau și mureau caii noștri - nu mă pot exprima altfel, nu pot folosi alte verbe. Caii nu se deosebeau prin nimic de oameni. Mureau din pricina Nordului, a muncii peste puterile lor, a hranei mizerabile, a bătăilor și, deși aveau parte de toate astea de o mie de ori mai puțin decât noi, mureau înaintea noastră. Astfel am înțeles lucrul cel mai important, am înțeles că omul e om nu pentru că e creația lui Dumnezeu, nu pentru că la fiecare mână are un deget uimitor de mare. Ci pentru că el este mai puternic și mai rezistent fizic decât orice alt animal, iar în al doilea rând, pentru că și-a forțat latura psihică s-o slujească avantajos pe cea fizică.

Varlam Șalamov - Povestiri din Kolîma (Ploaia)

Hotarul dintre bine și rău din inima omului

Dacă totul ar fi atât de simplu! Că undeva există oameni negri, care săvârșesc intenționat doar fapte negre și nu trebuie decât să-i deosebești de ceilalți și să-i distrugi. Dar linia care separă binele și răul intersectează inima fiecărui om. Și cine va distruge o bucățică din inima sa?
În decursul vieții unei inimi, această linie își schimbă locul în ea fie împinsă de bucuria răului, fie eliberând spațiul pentru binele înfloritor. Unul și același om la vârste diferite, în diferite situații de viață este un om cu totul diferit. Când aproape de diavol. Când aproape de cele sfinte. Dar numele nu se schimbă, și lui îi atribuim totul.

Alexandr Soljenițîn - Arhipelagul Gulag I

Natura umană

Există în fiecare om, în fiecare clipă, două solicitări simultane, una către Dumnezeu, cealaltă către Satana. Invocarea lui Dumnezeu, sau spiritualitatea, e dorința de a urca o treaptă mai sus; invocarea Satanei, sau animalitatea, e bucuria de a coborî. La aceasta din urmă trebuie raportate iubirile pentru femei și conversațiile intime cu animalele, câini, pisici etc. ; bucuriile care decurg din aceste două simțăminte sunt adaptate naturii acestor două simțăminte.

Charles Baudelaire - Jurnale intime

Progresul e o iluzie

Ce e mai absurd decât Progresul, odată ce omul, așa cum o dovedește faptul zilnic, e mereu asemenea și egal omului, adică tot în stare de sălbăticie? Ce sunt primejdiile naturii și ale preriei pe lângă șocurile și conflictele cotidiene ale civilizației? Fie că omul își înlănțuie victima pe bulevard, fie că-și străpunge prada în păduri necunoscute, nu e tot omul etern, adică cel mai desăvârșit animal de pradă?

Charles Baudelaire - Jurnale intime

Omul în condiții extreme

În pușcărie, am constatat, prin zeci și zeci de exemple, că omul nu este o ființă frumoasă. Este, pentru a mă exprima expeditiv, chiar urâtă. Citisem câteceva in acest sens, dar nimic nu poate înlocui o experiență concretă, imediată. A omului terorizat, care devine adesea hidos în situații disperate. Și dau integral dreptate celor ce susțin că cei ce sunt "buni" ies din închisoare "și mai buni". Iar cei "răi" ies "și mai răi". Și ultima categorie este, de departe, cea mai numeroasă. Nimeni nu rezistă la această probă de foc a smulgerii măștilor și a demascării tuturor simulărilor.

Adrian Marino - Viața unui om singur

Oamenii sunt ca râurile

Una dintre cele mai obișnuite și mai răspândite prejudecăți este aceea că fiecare om are datele lui bine determinate: este bun, rău, deștept, prost, energic, apatic etc. Oamenii nu sunt așa. Putem spune despre un om că e mai mult bun decât rău, mai degrabă deștept decât prost, mai degrabă energic decât apatic sau invers; ar fi însă neadevărat să spunem despre un om că este bun sau deștept, iar despre un altul că este rău sau prost. Cu toate acestea, noi împărțim oamenii în acest fel. Și greșim.

Oamenii sunt precum râurile: apa este la fel în toate și peste tot, dar fiecare râu e când îngust, când repede, când larg, când domol, când limpede, când rece, când tulbure, când cald. Așa și oamenii. Fiecare om poartă în el germeni ai tuturor însușirilor omenești și uneori le dă la iveală pe unele, alteori pe altele și deseori nu-și seamănă deloc sieși, rămânând totuși unul și același.

Lev Tolstoi - Învierea

Omul își idealizează întotdeauna situația

Orice om, ca să poată făptui ceva, trebuie să considere bun și important ceea ce face. De aceea, în orice situație s-ar găsi, omul își va făuri o astfel de concepție asupra vieții omenești în general, încât ceea ce face el să i se pară un lucru bun și important.

Lev Tolstoi - Învierea

Omul este o punte între natură și spirit

Dar omul nu este o structură împietrită și durabilă, ci mai degrabă o încercare și o trecere, nu este nimic altceva decât o punte îngustă, periculoasă, întinsă între natură și spirit. Chemarea lui cea mai profundă îl împinge înspre spirit, spre Dumnezeu - dorul lui cel mai fierbinte îl trage îndărăt spre natură, spre mumă: viața lui pendulează, înfricoșată și tremurândă, între aceste două forțe. Ceea ce se înțelege prin noțiunea de "om" este întotdeauna doar o efemera convenție burgheză.

Hermann Hesse - Lupul de stepă

Religia înnobilează pe om

Fără religie, adică fără o relație stabilă cu infinitul spiritual, omul nu-i decât o maimuță fără coadă, care știe să facă fonografe, baloane, bombe ș.a.m.d. (16 decembrie 1907)

Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Jurnalul ultimilor ani

După Goethe, uimirea în fața tainelor și a tiparelor lumii este suprema trăire la care poate ajunge omul

Nu-n amorțire-mi caut eu salvare;
Ce-i bun la om, stă în înfiorare;
Simțirii lumea-i dă un mare preț,
Pe om cumplitu-l face, zguduind, măreț.

Goethe - Faust II (6271-6274)

Rațiunea incompatibilă cu natura umană

MEFISTO:

Vezi doar că omu,-n chinuri, nu-i ferice.
De-aceeași teapă este-al lumii zeu pitic
Și tot ciudat ca-n prima zi. Un pic
Mai bine-ar fi trăit el dacă
N-ai fi lăsat lumina ta la el să treacă.
El Rațiune-i spune, dar
Mai fiară-l face decât fiara chiar.

Goethe - Faust (280-286)

Cugetate cuvinte de la Odysseu rostire

De-asta ți-oi spune ceva, ia aminte și-ascultă-mă bine:
Nu e nimic pe pământ, dintre toate ce glia le crește,
Mai schimbător decât omul, din tot ce pășește și suflă!
Căci nu socoate nicicând că veni-vor asupră-i și rele,
Cât îi dau zeii putere și poate genunchii să-și miște;
Dară, atunci când necazuri dau zeii de-a pururi ferice,
Și pe acestea le duce, plecat, cu răbdare în suflet.
Căci așa cugetă omul trăind pe-a pământului față,
Fiece zi cum i-o dă Tatăl zeilor și-al omenirii!
Căci și eu, odinioară, bogat și ferice fusesem,
Dar, ca smintitul, prea multe cu sila, de-a buzna, făcut-am,
Încrezător în părintele meu și în frații de sânge.
De-asta, nu fie nicicând vreun om fără grijă de datini,
Ci, dacă-ar ști, să păstreze, tăcut, ale zeilor daruri!

Homer - Odysseia

Omul vs. infinit

Totul este o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni iar circumferinţa nicăieri. În sfârşit, acest tot reprezintă mărturia cea mai sensibilă a atotputerniciei lui Dumnezeu, încât imaginaţia noastră se rătăceşte în încercarea de a-l gândi. (Cugetări, Blaise Pascal )