Cocteau despre Proust

 Cocteau a povestit apoi despre raporturile lui cu Proust. Acesta nu îngăduia niciodată să i se șteargă praful; pe mobile, smocurile de praf zăceau "precum cincilla". Când intrai, menajera te întreba dacă nu cumva ai adus flori, dacă nu te-ai parfumat sau n-ai fost în tovărășia unei femei parfumate. Îl găseai de cele mai multe ori în pat, dar îmbrăcat, în mâini cu mănuși galbene, căci voia să evite să-și ronțăie unghiile. Dădea o mulțime de bani pentru ca muncitorii din imobil, al căror zgomot îl deranja, să-și înceteze lucrul. Nici o fereastră nu trebuia deschisă; noptiera era plină de medicamente, inhalatoare și vaporizatoare. Rafinamentul lui nu era lipsit de trăsături morbide; se ducea la abator ca să i se arate "cum se înjunghie un vițel".

Ernst Junger - Jurnalele pariziene

Proust despre bolile naturii vs. bolile medicinei

Natura nu pare deloc în stare să dea decât boli destul de scurte. Dar medicina şi-a luat asupra ei arta de a le prelungi. Leacurile, remisiunea pe care le-o procură, indidispoziţia pe care întreruperea lor o fac să renască, alcătuiesc un simulacru de boală pe care obişnuinţa pacientului sfârşeşte prin a o stabiliza, prin a o stiliza, după cum copiii tuşesc regulat în accese, mult timp după ce s-au vindecat de tuse măgărească. Apoi leacurile acţionează mai puţin, sunt sporite, nu mai fac nici un bine, dar au început să facă rău prin această indispoziţie cotidiană. Natura nu le-ar fi oferit o perioadă atât de lungă. E mare minune că medicina, egalând aproape natura, să te poată sili să stai în pat, să continui, sub pedeapsă de moarte, să uzezi de un medicament. De aici încolo, boala artificial altoită a prins rădăcină, a ajuns o boală secundară, dar adevărată, cu singura deosebire că bolile naturale se vindecă, dar niciodată cele create de medicină, căci ea nu cunoaşte secretul vindecării.

Proust - Captiva

'Femei' de Proust (nu de Bukowski)

<<  "Dar dacă îți mai făcuse asemenea propuneri, de ce ai consimțit să iei ceaiul cu el?" -- "Ca să nu se supere pe mine și să nu spună că nu am fost drăguță."  >>

Proust- Captiva

Captured by ABBYY TextGrabber

Ajuns la acel pasaj celebru în care Marcel o 'iubește' pe Albertine în timp ce aceasta doarme.

Uneori mă făcea să gust o plăcere mai puțin pură. N-aveam nevoie pentru asta de nici o mişcare, îmi întindeam piciorul de-a lungul piciorului ei, ca o vâslă pe care o lași să se târască şi căreia îi imprimi din când în când o oscilaţie uşoară, asemenea unei bătăi intermitente de aripă pe care o au păsările care dorm în aer. Alegeam, ca să o privesc, acea parte a obrazului care nu se vedea niciodată şi care era atât de frumoasă. [... ]

Zgomotul respiraţiei întărindu-se putea da iluzia gâfâielii de voluptate şi, când a mea era la sfârşit. o puteam săruta fără să-i fi întrerupt somnul. Mi se părea, în acele momente, că o posedasem mai desăvârșit, ca un lucru inconştient și fără rezistență a naturii mute. Nu mă sinchiseam de cuvintele pe care Ie spunea uneori în somn, semnificația lor îmi scăpa. Și, de altminteri, orice persoană necunoscută ar fi desemnat ele, mâna ei, uneori însufleţită de un uşor fior, se crispa o clipă pe mâna mea, pe obrazul meu. Gustam somnul ei cu o dragoste dezinteresată, liniştitoare, aşa cum stăteam să ascult ore întregi valurile care se sparg.

Proust - Captiva

Captured by ABBYY TextGrabber

Proust explică de ce mint politicienii

Uiți de altfel repede ceea ce n-ai gândit cu adâncime, ceea ce a fost dictat de imaginație, de pasiunile înconjurătoare. Ele se schimbă, şi cu ele se modifică şi amintirea noastră. Mai abitir decât diplomaţii, oamenii politici nu-şi mai amintesc de punctul de vedere din care priveau la un moment dat lucrurile și unele din dezicerile lor se datoresc mai puţin unui exces de ambiţie decât unei lipse de memorie.

Proust - Captiva

Captured by ABBYY TextGrabber

Reminiscențele copilăriei

Astfel, chiar când ajung mari, copiii își aduc aminte cu ciudă de aceia care s-au purtat prost cu ei.

Sodoma și Gomora - În căutarea timpului pierdut, Marcel Proust

În omenire domnește regula

În omenire domnește regula — care comportă, firește, excepții — că oamenii aspri sunt cei slabi care au fost respinși, iar cei tari, sinchisindu-se prea puţin dacă sunt sau nu doriţi, au acea blândeţe pe care omul de rând o confundă cu slăbiciunea.

Sodoma și Gomora (În căutarea timpului pierdut) - Marcel Proust

Proust descrie excelent pe efeminați

Cutare tânăr, crescut de o sfântă verişoară protestantă, va intra cu capul plecat şi tremurând, cu ochii ațintiți la cer, cu mâinile înţepenite într-un manşon invizibil, a cărui formă evocată şi a cărui prezență reală şi tutelară îl vor ajuta pe artistul intimidat să străbată fără agorafobie spaţiul plin de prăpăstii care se așterne din anticameră până la salonaş.

(Sodoma și Gomora, În căutarea timpului pierdut)

Îmi place când găsesc la Proust fraze ca astea

"acest obraz nou care nu mai oferea mutriţa vioaie şi rușinoasă a unei pisici îndărătnice și perverse cu un năsuc roz şi cârn, ci care părea, în plinătatea tristeții sale copleşitoare, topită, în valuri"

"ar putea să se amuze la întoarcere ca niște eleve de pension, imitând fetele cu apucături urâte, şi să găsească în acest amuzament plăcerea nemărturisită a fecioarelor, ceea ce-mi strângea inima"

Sodoma și Gomora (În căutarea timpului pierdut)