Carpe diem!

*172. - Nu ne interesăm niciodată de timpul prezent. Anticipăm viitorul ca fiind prea lent, de parcă am dori mereu să-l grăbim sau ne amintim de trecut pentru a-l opri părându-ni-se că trece prea repede; atât de imprudenţi suntem că rătăcim în timpuri care nu sunt ale noastre şi nu ne gândim deloc la cel în care trăim noi; atât de vanitoşi, că ne gândim la vremurile care nu mai sunt, scăpând singurul timp, cel care există. Şi aceasta din pricină că prezentul, de obicei, ne răneşte. Îl ascundem ochilor noştri, căci ne mâhneşte; iar dacă este agreabil, ne pare rău să-l vedem îndepărtându-se. Încercăm să-l susţinem prin viitor şi credem că putem dispune de lucrurile care nu sunt în puterea noastră pentru un timp în care nu suntem siguri că vom ajunge. 　　Fiecare să-şi cerceteze gândurile. Le vor găsi pe toate întoarse spre trecut sau viitor. Nu ne gândim aproape deloc la prezent şi, dacă ne gândim, nu o facem decât pentru ca, prin lumina lui, să dispunem de viitor. Prezentul nu este niciodată scopul nostru: trecutul şi prezentul sunt mijloacele noastre; numai viitorul este scopul nostru. Astfel nu trăim niciodată, ci doar sperăm să trăim, şi hotărând să fim fericiţi, inevitabil, nu suntem niciodată. (Cugetări, Blaise Pascal )

Omul vs. infinit

Totul este o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni iar circumferinţa nicăieri. În sfârşit, acest tot reprezintă mărturia cea mai sensibilă a atotputerniciei lui Dumnezeu, încât imaginaţia noastră se rătăceşte în încercarea de a-l gândi. (Cugetări, Blaise Pascal )

Învățătura lui Epictet

Nu spuneţi niciodată, zicea el: Am pierdut aceasta; spuneţi mai degrabă: l-am dat înapoi. Fiul meu a murit, l-am dat înapoi. Soţia mea a murit, am dat-o înapoi. Şi tot aşa despre averi şi despre orice. Dar cel care mi le-a luat e un om rău, veţi spune. De ce să vă supăraţi dacă cel care vi le-a împrumutat a venit să vi le ceară înapoi? Cât timp se află în folosul vostru, îngrijiţi-vă de toate ca şi cum ar fi ale altuia, asemenea unui călător poposit într-un han... N-ar trebui, spunea acesta, să doreşti ca lucrurile să se facă după voinţa ta, ci să se facă aşa cum trebuie să se facă. Aminteşte-ţi că eşti aici un actor, îţi joci personajul pe care a vrut stăpânul să ţi-l dea. Vei fi pe scenă atât cât îi va plăcea lui să fii. Poţi fi sărac sau bogat, după rânduiala lui. îţi revine sarcina să joci bine personajul pe care ţi l-a atribuit. Dar de ales nu poţi alege. Gândeşte-te zilnic la moarte şi la relele cele mai de neîndurat, şi niciodată nu vei gândi nimic josnic şi nu vei dori nimic peste măsură (Convorbire cu domnul de Saci despre Montaigne si Epictet)